Fotbal: Eugen Neagoe (Universitatea Craiova) - Matematic avem şanse la titlu, este important ce facem noi
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că atât timp cât formaţia sa are şanse teoretice să câştige titlul de campioană se va lupta pentru trofeu, fără a fi interesat foarte mult de rezultatele celorlalte contracandidate din play-off.
Tehnicianul consideră că partida cu Sepsi OSK, de vineri, este foarte importantă pentru echipa sa, care ar fi meritat să aibă mai multe puncte după jocul prestat în această ediţie de campionat.
"Chiar dacă venim după victorie frumoasă (3-1), un joc foarte bun împotriva Rapidului, ne va aştepta un joc dificil. E o deplasare complicată, ştim foarte bine echipa din Sfântu Gheorghe, o echipă cu jucătorul valoroşi, care joacă destul de agresiv acasă, dar sper eu să ne ridicăm la nivelul adversarului şi îmi doresc să practicăm un fotbal frumos, un joc bun şi să reuşim să câştigăm cele trei puncte. Este foarte important pentru noi să continuăm evoluţia bună pe care am avut-o în acest play-off. Am avut trei jocuri foarte bune în play-off. Suntem o echipă bună şi meritam să avem mai multe puncte în acest moment, cred că jocurile ne îndreptăţeau să avem mai multe puncte. Am urmărit celelalte jocuri din play-off, dar nu mi-am dorit un rezultat în mod special. Este foarte important ceea ce facem noi. Matematic avem şanse să câştigăm şi campionatul, dar suntem realişti şi vreau să tratăm foarte serios următorul joc. Nu vreau să ne gândim la ce fac adversarii, la ce se poate întâmpla. Atâta timp cât sunt şanse matematice ne dorim să câştigăm toate cele şase meciuri care au rămas de jucat. Dar vom vedea dacă vom reuşi acest lucru", a declarat Neagoe.
El speră ca jucătorii săi să nu risipească în meciul cu Sepsi OSK efortul depus în victoria cu Rapid din etapa trecută: "Băieţii sunt conştienţi de importanţa jocului. Dacă nu vom reuşi să câştigăm la Sfântu Gheorghe e păcat de munca şi efortul pe care le-am făcut în jocul cu Rapid. Sunt convins că au înţeles mesajul meu şi că vom arăta foarte bine".
Fost antrenor la Sepsi OSK, Neagoe se aşteaptă la o replică dură din partea echipei din Sfântu Gheorghe.
"Sincer nu cred că sunt concentraţi mai mult pe meciurile de cupă, au multe zile la dispoziţie. Nu cred că îşi vor menaja jucătorii, cred că sunt şi ei focusaţi să câştige acest meci. Noi trebuie să avem o atitudine corectă şi atunci toate lucrurile vor fi în regulă. Sepsi este o echipă bună, îi cunosc pe oamenii de acolo, sunt oameni de onoare, îşi respectă adversarii, dar respectă fotbalul, pentru că toate meciurile s-au jucat doar pe teren. Sunt sigur că toate toate meciurile le vor juca cu dorinţa de a demonstra că merită să fie în play-off", a mai spus Eugen Neagoe.
Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formaţia Sepsi OSK, vineri, de la ora 20:30, la Sfântu Gheorghe, într-o partidă din cadrul etapei a 5-a a play-off-ului Superligii.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n








