Paisprezece competiţii sportive internaţionale organizate în 2023 în România au primit fonduri de la Ministerul Sportului
Paisprezece competiţii sportive internaţionale organizate în 2023 în România au primit fonduri de la bugetul de stat, anunţă Ministerului Sportului într-un comunicat de presă publicat, marţi, pe site-ul său oficial.
"Paisprezece competiţii sportive internaţionale majore care urmează a fi organizate în România anul acesta au primit fonduri de la bugetul de stat, prin aprobarea de către ministrul sportului a propunerilor pentru cuantumurile de finanţare a federaţiilor sportive în cadrul programului 'P6 - Activitate sportivă de excelenţă', pentru trimestrele II-IV ale anului în curs. Scopul acestui program constă în susţinerea organizării de Campionate Mondiale, Europene şi regionale pe teritoriul României, obiectivele fundamentale fiind promovarea imaginii ţării noastre, dezvoltarea relaţiilor internaţionale în domeniul sportului, dezvoltarea infrastructurii sportive şi atragerea unui număr cât mai mare de participanţi", se arată în comunicatul citat.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că prin organizarea acestor competiţii internaţionale sportul dovedeşte că este "cel mai puternic ambasador de ţară".
"Înregistrăm un progres semnificativ faţă de anul trecut, cu un buget dublu pentru excelenţa sportivă şi mai mulţi beneficiari. 2023 vine cu încă 14 competiţii majore pe care le vom găzdui şi pentru care Ministerul Sportului a alocat fondurile necesare. Este important să ne dezvoltăm şi pe acest plan şi să demonstrăm că avem capacitatea de a organiza evenimente de anvergură. Despre România se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani şi la acest capitol, nu doar la cel al performanţelor sportive, iar sportul dovedeşte o dată în plus că este cel mai puternic ambasador de ţară şi merită toată susţinerea. Am încredere că federaţiile care s-au angajat la această sarcină o vor onora cu responsabilitate şi profesionalism, iar noi suntem aici pentru a le acorda sprijinul instituţional necesar", a explicat Novak.
Suma totală din bugetul Ministerului Sportului pe anul 2023 pentru programul P6 este de 18 milioane lei (fără rezerva de 10%), care urmează a fi repartizată după cum urmează, prin aprobarea de către ministrul sportului a Raportului de analiză şi evaluare realizat de Comisia de evaluare a cererilor de finanţare ale federaţiilor sportive naţionale pentru finanţarea activităţii sportive de excelenţă:
FR Taekwon-do ITF: Campionatele Europene de taekwon-do ITF (Cluj-Napoca, 25-30 aprilie 2023) - 300.000 lei
FR Karate: Campionatele Mondiale de karate shyto-ryu WSSHRF (Oradea, 18-19 mai 2023) - 170.000 lei
FR Karate: Campionatele Europene de karate shyto-ryu ESHRKF (Oradea, 20-21 mai 2023) - 200.000 lei
FR Judo: Campionatele Balcanice Under 13 (Sibiu, 16-18 iunie 2023) - 100.000 lei
FR Polo: Campionatul Mondial de tineret Under 20 (Otopeni, 5-20 iunie 2023) - 4.000.000 lei
FR Motociclism: Campionatul Mondial de motocros pentru juniori (Gorgota, 6-9 iulie 2023) - 450.000 lei
FR Haltere: Campionatele Europene de juniori 1 Under 20 şi Campionatele Europene de Tineret (Bucureşti, 19 iulie - 7 august 2023) - 1.000.000 lei
FR Baschet: Campionatul European Under 20 feminin Divizia B (Craiova, 26 iulie - 7 august 2023) - 850.000 lei
FR Powerlifting: Campionatele Mondiale de powerlifting, clasic şi echipat, juniori 1 şi 2 (Cluj-Napoca, 24 august - 3 septembrie 2023) - 130.000 lei
FR Ciclism: Turul României 2023 (Suceava - Piatra Neamţ - Focşani - Tulcea - Călăraşi - Bucureşti, 2-11 septembrie 2023) - 2.500.000 lei
FR Canotaj: Campionatele Balcanice de canotaj (Pantelimon, 16-17 septembrie 2023) - 1.000.000 lei
FR Tenis de Masă: Campionatul European Youth Top 10 (Bucureşti, 29 septembrie - 2 octombrie 2023) - 1.000.000
FR Gimnastică: Jocurile Balcanice de gimnastică aerobică (Bucureşti, 15-20 octombrie 2023) - 550.000 lei
FR Taekwon-do WT: Campionatele Europene Under 21 (Bucureşti, 7-10 decembrie 2023) - 700.000 lei.
AGERPRES (AS- editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi














