Atletism: Câmpulung Muscel va inaugura în toamnă un Centru Naţional Olimpic pentru juniori
Primul Centru Naţional Olimpic pentru Juniori (CNOPJ) la atletism se va deschide la toamnă la Câmpulung Muscel, la iniţiativa administraţiei locale, cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi al Federaţiei Române de Atletism, conform unui comunicat al COSR.
Secretarul general al COSR, George Boroi, împreună cu preşedinta FRA, Anişoara Cuşmir, şi Georgeta Andrunache, preşedintele Comisiei Tehnice Olimpice pentru Sportul de Performanţă a COSR, s-au întâlnit în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Câmpulung cu Elena Lasconi, primarul oraşului, pentru a stabili etapele care trebuie urmate pentru ca acest vis să prindă contur, iar la începerea următorului an şcolar centrul să-şi deschidă porţile pentru viitorii atleţi de performanţă.
"Oraşul Câmpulung este recunoscut pentru sportivii de valoare pe care i-a crescut. Numeroşi atleţi cu renume ai României au plecat de la Liceul cu Program Sportiv muscelean, recunoscut în special pentru puternica secţie de atletism. Acum este minunat că putem revitaliza mişcarea sportivă din Argeş şi că, în plus, cei mai talentaţi tineri atleţi din toată ţara se vor putea antrena împreună la Câmpulung Muscel în primul Centru Naţional Olimpic de atletism pentru juniori. Este un prim pas pe care îl facem pentru a crea o bază solidă a piramidei atletismului românesc. Ne dorim ca la Câmpulung să crească viitorii campioni şi vom susţine pregătirea la standarde moderne a micilor atleţi, cu toate resursele de care dispunem, specifice acestei forme de organizare", a spus George Boroi, fost atlet de performanţă.
Primarul Elena Lasconi s-a declarat încântată că din toamnă oraşul muscelean va avea o contribuţie importantă în revigorarea atletismului românesc: "Partea cea mai frumoasă este că efervescenţa care se va crea îi va determina pe mulţi tineri câmpulungeni să facă sport. În toate spaţiile verzi pe care le-am gândit şi la care se lucrează acum nu vor fi panseluţe, ci locuri de joacă, teren de baschet, teren multifuncţional (fotbal, handbal), piste de alergat, aparate de fitness. Sunt locuri în care nu antrenăm doar muşchii, ci vom reînvăţa bucuria de a fi împreună. Să fim sănătoşi şi să ajungem să plângem de fericire atunci când campionul olimpic, mondial, naţional la atletism urcă pe podium în timp ce se intonează imnul României! Pentru că vom şti: s-a antrenat la Câmpulung". AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri. Scoțianul Danny Ar
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este
Canotaj: Campionatele Naționale de Fond se vor desfășura pe Lacul Morii, anunță președinta FRC, Elisabeta Lipă
Campionatele Naționale de Fond la canotaj (14-15 noiembrie) se vor desfășura în premieră pe Lacul Morii din București, a anunțat, vineri, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care a semnat în acest sens un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Apele Române. 'Urmăresc Lacul Morii de foarte mult
Tenis de masă: Eduard Ionescu și Bernadette Szocs, medaliați cu bronz la Europene în proba de dublu mixt
Perechea română Eduard Ionescu/Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz în proba de dublu mixt la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), joi, după ce a fost învinsă în semifinale de cuplul german Benedikt Duda/Nina Mittelham cu 3-0 (11-8, 11-4, 14-12). La individual feminin, Ro
Haltere: Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz la Europenele Under-23
Sportiva română Anca Grosu a cucerit două medalii de bronz, joi, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Haltere. Grosu s-a clasat pe patru la stilul smuls în cadrul cat. 61 kg, la Under-23, cu 91 kg, a obținut bronzul la aruncat, cu
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Ne-am fi dorit victoria, dar e primul punct și vom continua să muncim
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după remiza cu Getafe, scor 1-1, din Conference League, că și-ar fi dorit victoria în acest meci, însă s-a arătat mulțumit cu acest prim punct și a subliniat că jucătorii săi trebuie să continue să muncească. 'Cred că azi am luptat foarte
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova), după remiza cu Getafe - Azi am fost echipa mai bună
Atacantul Assad Al Hamlawi, autorul golului formației Universitatea Craiova în remiza cu Getafe, 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, a declarat, joi seara, că echipa sa a fost mai bună și a avut ocaziile mai multe și mai clare. 'Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut c&aci
Handbal feminin: CSM București, ținută în șah de Minaur Baia Mare, în campionat
CSM București a pierdut primul său punct în acest campionat, după ce a terminat la egalitate cu CS Minaur Baia Mare, 32-32 (18-18), joi seara, în Sala ''Lascăr Pană'', într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana României era condusă cu 32-30 în min. 57, dar a
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem un gust amar pentru că puteam câștiga cu Getafe
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după remiza obținută de echipa Universitatea Craiova cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, competiția de fotbal Conference League, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho au făcut un joc bun, dar sunt dezamăgiți pentru că au fost aproape de a obține toate cele trei puncte. 'Î
Handbal masculin: CS Dinamo București, învinsă la scor de Barca în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă categoric de Barca, scor 36-22 (20-11), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în etapa a patra din Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Deținătoarea trofeului a câștigat mai clar la București decât a făcut-o în u
Fotbal: Nicușor Bancu (U Craiova) - E un rezultat echitabil, chiar dacă am avut ocazii și puteam câștiga
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, după remiza cu formația spaniolă Getafe, scor 1-1, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League, că rezultatul este unul echitabil, chiar dacă echipa sa a avut câteva ocazii foarte bune de a marca și putea obține victoria. 'E un punct, bi














