Fotbal: Răzvan Burleanu - Departamentul de integritate anchetează mai mulţi jucători suspectaţi că pariază
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că Departamentul de integritate al FRF anchetează mai multe cazuri ale unor jucători suspectaţi că ar paria pe meciuri din campionatul intern.
"Sunt mai multe direcţii pe care lucrăm în zona de integritate. În primul rând, putem spune că avem o colaborare foarte bună cu cei mai importanţi parteneri din industria de betting din România. Apoi avem o colaborare foarte bună cu instituţiile statului care au alte resurse la dispoziţie pentru a putea să ne sprijine în acest demers. O a treia direcţie pe care o utilizăm este aceea de a-i face pe jucători şi oficiali să înţeleagă că nu pot paria. Iar a patra direcţie este legată de direcţia de responsabilitate pe care o avem faţă de toţi jucătorii de pariuri. Toate anchetele care au fost în desfăşurare până acum confirmă faptul că ne interesează să avem un fotbal marcat de integritate. Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri la nivelul fotbalului. Din păcate, nu vă putem împărtăşi care sunt cazurile şi în ce faze de derulare se află. În cele mai multe dintre cazuri există o colaborare cu organele statului. În cele mai multe cazuri am beneficiat de sprijinul autorităţilor statului, pentru că şi resursele sunt cu totul altele", a declarat Burleanu, cu ocazia anunţării încheierii unui contract de sponzorizare cu Casa Pariurilor la nivelul echipei naţionale de seniori şi a reprezentativelor U21 şi U20.
El a precizat că la nivelul Ligii I, poate vorbi doar despre cazul jucătorului Cosmin Achim, legitimat până de curând la Petrolul Ploieşti, anchetat de Departamentul de integritate cu privire la implicarea sa în pariuri sportive.
"Nu vă pot spune câţi jucători din Liga I sunt anchetaţi în acest moment. În momentul de faţă vorbim doar de cazul Achim. Alte cazuri pe care le monitorizăm sunt în analiza Departamentului de integritate. Dar acest lucru nu înseamnă mai multe cazuri pe care ne canalizăm astăzi faţă de anul trecut. Este un efort constant al departamentului de integritate, uneori este posibil să ai şi alerte false. Obiectivul nostru este să mergem să ne documentăm şi să vedem dacă se probează sau nu. Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat. Nu vă pot spune când se va soluţiona cazul Achim, pentru că nu sunt parte în acest proces de audieri. După aceste proceduri intrăm practic pe rolul comisiilor jurisdicţionale", a completat Burleanu.
Referitor la parteneriatul cu Casa Pariurilor, care devine sponsor oficial al echipei naţionale de fotbal a României, Răzvan Burleanu a afirmat că înţelegerea se întinde pe o perioadă de patru ani.
"Este un parteneriat foarte important pentru fotbalul românesc. Fortuna Entertainment Group se alătură echipelor naţionale de fotbal ale României, atât la nivel de primă reprezentativă, cât şi la nivel de Under-21 şi Under-20. Este un moment important pentru fotbalul românesc şi suntem încântaţi să fim parte din acest parteneriat, care ne va ajuta să ne continuăm această dezvoltare şi la nivel de copii şi juniori şi să îi susţinem pe tinerii jucători spre înalta performanţă. Casa Pariurilor este un partener curat şi integru şi acest parteneriat îşi propune să promoveze fotbalul curat şi valorile noastre comune. Acest parteneriat va sprijini eforturile noastre pentru a putea să contribuim la acest deziderat, de a creşte sănătos tinerii fotbalişti din România. Mai ales în acest context în care ne aflăm, la debutul unei noi campanii de calificare pentru România, dar şi implementarea strategiei tehnice, care pune în centrul atenţiei jucătorul de fotbal. Suntem de părere că pentru a avea o echipă naţională puternică, trebuie să investim în tinerii jucători. Ne dorim un fotbal curat în România, fără nicio formă de corupţie sau de fraudă, de aceea avem o dorinţă extrem de puternică ca fotbalul românesc să fie un exemplu de fair play şi de integritate şi pentru acest lucru avem nevoie de parteneri de încredere, aşa cum este Casa Pariurilor, parte a Fortuna Entertainment Group, care să susţină valorile şi principiile şi să ne ghideze pentru a avea un fotbal mai bun. Contractul se va derula pe o perioadă de patru ani de zile, prin urmare vom acoperi şi prezenţa noastră la EURO 2024 şi bineînţeles ne dorim să acoperim şi prezenţa la Cupa Mondială din 2026. Întotdeauna jucătorii echipei naţionale au avut primele pregătite. Ceea ce ne dorim este ca anul acesta să le şi poată încasa. Cele mai multe dintre contractele noastre nu au clauze de acest tip, care să influenţeze major prezenţa la turneele finale. Noi avem nevoie să ne asigurăm de nişte investiţii pe care le putem face dincolo de performanţa sportivă. Mai ales că echipa naţională a României este instrumentul cu care reuşim să atragem cele mai multe resurse care se întorc şi finanţează tot ecosistemul, celelalte 18 loturi naţionale pe care le avem în organizare, competiţiile de copii şi juniori", a mai spus oficialul FRF.
Carlo Di Maio, general manager al Fortuna Entertainment Group, a afirmat că alăturarea faţă de naţionala României a venit firesc, fotbalul fiind cel mai iubit sport.
"Suntem foarte încântaţi de acest parteneriat cu FRF. Fotbalul este cel mai important sport pentru majoritatea clienţilor noştri. Noi credem în spiritul fair play-ului şi într-un joc curat, şi credem de asemenea în strategia federaţiei de a investi în tinerii jucători. Cred că vom putea implementa toate proiectele pe care ni le am propus împreună cu Federaţia Română de Fotbal. A fost uşor de ales echipa naţională de fotbal a României ca partener al nostru, pentru că fotbalul este cel mai iubit sport în România şi echipa naţională este în inima tuturor. Ăsta a fost motivul pentru care am vrut să asociem Casa Pariurilor cu echipa naţională de fotbal a României. Este o alegere naturală, este o bună oportunitate pentru Casa Pariurilor de a se poziţiona corect pe piaţa din România", a afirmat Di Maio, care a specificat că valoarea contractului de sponsorizare este confidenţială, precizând totodată că este o "înţelegere corectă".
Jucătorul Cosmin Achim, legitimat până de curând la Petrolul Ploieşti, este anchetat de Departamentul de integritate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, privind implicarea sa în pariuri. Jucătorul se consideră nevinovat.
În vârstă de 27 de ani, Achim a evoluat în cariera sa la echipele FC Voluntari, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al
Canotaj: Simona Radiș - Ne bucurăm că vom putea concura în mijlocul Capitalei, e important ca oamenii să ne poată vedea
Multipla medaliată olimpică, mondială și europeană la canotaj Simona Radiș a declarat, vineri, că se bucură de faptul că va putea concura pe Lacul Morii, 'în mijlocul Capitalei', ea subliniind că este important ca oamenii să îi poată vedea în competiție pe sportivii care fac performanță pentru România. 'Este














