Handbal feminin: Extrema Corina Lupei a semnat pentru Dunărea Brăila
Extrema stânga Corina Lupei, de la SCM Râmnicu Vâlcea, a semnat pentru echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila, a anunţat noul său club, marţi, pe pagina de Facebook.
''Sunt foarte entuziasmată să îmbrac tricoul Brăilei, sper să aduc un plus echipei şi totodată valoarea şi experienţa mea ca jucătoare să crească. Am încredere în potenţialul clubului şi că rezultatele pe care ni le dorim vor veni. Abia aştept primul meci de acasă. să cunosc fanii şi atmosfera sălii'', a declarat Corina Lupei.
Lupei a debutat ca senioară la SCM Râmnicu Vâlcea în octombrie 2020 când avea doar 18 ani. Extrema stângă s-a remarcat prin performanţele sale încă de la primele meciuri, devenind o jucătoare importantă pentru echipa sa. După meciurile din Liga Naţională, ea a debutat în acelaşi sezon (2020/21) în EHF Champions League cu primele 2 goluri marcate contra echipei muntenegrene Buducnost Podgorica.
În aprilie 2022, a debutat şi la naţionala de senioare a României, în preliminariile Campionatului European de handbal feminin 2022. În cele din urmă a fost selectată în lotul de 18 jucătoare, prezente la turneul final din noiembrie acelaşi an.
''Sunt foarte mândru de acest transfer şi după părerea mea este unul dintre cele mai bune transferuri pe care le-am reuşit. Corina este o jucătoare cu calităţi extraordinare, iar eu personal am mare încredere în ea'', a declarat Adrian Manole, preşedintele clubului de handbal Dunărea Brăila.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: HC Dunarea Braila - Oficial/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CSM Oradea și Radovan Markovic își încheie colaborarea după 11 ani
Echipa masculină de baschet CSM Oradea a anunțat finalul colaborării cu Radovan Markovic, unul dintre oamenii importanți ai clubului din ultimul deceniu. 'În total, Rade a activat la CSM Oradea timp de 11 ani. Trei ca jucător, unul ca antrenor la nivel de juniori și șapte ca antrenor secund la echipa de seniori a clubului. Bun vorbit
Fotbal: Antrenorul croat Zeljko Kopic s-a despărțit de Dinamo
Echipa de fotbal Dinamo și antrenorul croat Zeljko Kopic au ajuns la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale, a anunțat, vineri, gruparea bucureșteană, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Mulțumim, Zeljko Kopic! Fotbalul, ca și viața, e compus din evenimente, trăiri și experiențe, iar cel mai frumos dintre toa
Fotbal: FC Hermannstadt s-a despărțit de antrenorul Dorinel Munteanu și anunță că nu se desființează
Clubul de fotbal FC Hermannstadt s-a despărțit de antrenorul Dorinel Munteanu după ratarea obiectivului privind menținerea în Superliga și anunță, vineri, într-un comunicat de presă, că nu se desființează în ciuda problemelor financiare din ultima perioadă. 'În urma ratării obiectivului stipulat în contract -
Fotbal - CM 2026: Ioan Andone - Cupă Mondială cu 48 de echipe e prea de tot, mai e și 1.000 de dolari biletul
Fostul internațional Ioan Andone, component al echipei naționale a României la CM 1990, a declarat, pentru AGERPRES, că este sistemul cu 48 de selecționate impus de FIFA în premieră la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada este exagerat, el explicând că nu poți să stabilești prețul unui bilet de intrare la 1.000 de dolari când fotbalul se dil
Tenis: Principala favorită, Ilinca Dalina Amariei, învinsă în primul tur la Focșani (ITF)
Ilinca Dalina Amariei, principala favorită a turneului de tenis ITF de la Focșani (W15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, a fost învinsă de Cristiana Nicoleta Todoni, cu 3-6, 6-2, 7-6 (7/4), joi, în prima rundă. Alte două favorite au debutat cu stângul, Anamaria Federica Oană (4) și Arina Gabriela Vasilescu (5).
Tenis: Cinci români s-au calificat în sferturi la Bistrița (ITF)
Cinci jucători români de tenis s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Gabi Boitan, principalul favorit, a abandonat în optimi după un set jucat cu Pablo Perez Navarro. Radu Țurcanu (20 ani), Ștefan Haită (18 ani), Ștefan I
Auto: Campionatul național Super Rally 2026 debutează în weekend pe străzile din Alba Iulia
Super Rally, singurul campionat național de motorsport desfășurat exclusiv pe circuit urban, în centrul orașelor, creat în urmă cu un deceniu de legendarul Mihai Leu, debutează în noul sezon în acest weekend, odată cu Trofeul Alba Iulia, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, joi, AGERPRES. La start
Fotbal: Universitatea Craiova l-a transferat pe portarul Alexandru Maxim, de la FC Voluntari
Echipa de fotbal Universitatea Craiova l-a transferat pe portarul Alexandru Maxim, de la formația FC Voluntari, recent promovată în Superliga României, a anunțat, joi, gruparea olteană pe pagina oficială de Facebook. '&
Fotbal: UTA Arad l-a achiziționat pe mijlocașul Răzvan Oaidă
Echipa de fotbal UTA Arad a anunțat, joi, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că l-a achiziționat pe mijlocașul Răzvan Oaidă, ultima oară la Universitatea Cluj, acesta semnând un contract valabil pentru următorul sezon al Superligii. ''Răzvan Oaidă este noul jucător al UTA-ei pentru sezonul 2026-2027! După junioratul p
VIDEO Fotbal: Corvinul Hunedoara l-a transferat pe peruanul Renato Espinosa de la Unirea Slobozia
Clubul de fotbal Corvinul Hunedoara l-a transferat, joi, pe Renato Espinosa, atacant peruan în vârstă de 27 de ani care a evoluat în sezonul recent încheiat la Unirea Slobozia, grupare retrogradată în Liga a II-a. ''Clubul nostru s-a înțeles cu atacantul peruan Renato Espinosa, care va îmbrăca
Fotbal: Antrenorul Florin Pîrvu și-a prelungit contractul cu FC Voluntari
Antrenorul Florin Pîrvu și-a prelungit contractul cu FC Voluntari, echipă nou promovată în Superliga, el semnând o nouă înțelegere valabilă pe următoarele două sezoane, informează, joi, gruparea ilfoveană. ''Continuăm împreună! FC Voluntari și antrenorul principal Florin Pîrvu au ajuns la un acord pe
Fotbal - CM 2026: Cristian Dulca - Vreau să nu mai fiu printre ultimii care au participat cu România la o Cupă Mondială
Fostul internațional Cristian Dulca, component al primei reprezentative la CM 1998, a declarat, pentru AGERPRES, că își dorește să nu mai fie cunoscut ca unul dintre jucătorii care au participat ultima oară cu echipa națională de fotbal a României la o ediție a Cupei Mondiale. ''E o surpriză neplăcută pentru mine că nu ne-a
Tenis: Unsprezece români s-au calificat în optimi la Bistrița (ITF)
Nu mai puțin de 11 jucători români de tenis din cei 23 aflați pe tabloul principal de simplu s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Bistrița (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Nu mai puțin de patru capi de serie au părăsit competiția, între care Ștefan Palosi (2), Sebastian Gima (4) și Șt
VIDEO Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al șaselea titlu consecutiv de campioană a României
U-BT Cluj-Napoca a câștigat al șaselea său titlu de campioană a României la baschet masculin, după ce a învins-o pe rivala CSM CSU Raiffeisen Oradea cu scorul de 74-72 (15-20, 18-16, 27-16, 14-20), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în meciul al patrulea al finalei Ligii Naționale. ''U
FR de Gimnastică susține că litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la Paris costă 250.000 de franci elvețieni
Federația Română de Gimnastică a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, privind medalia de bronz a gimnastei Ana Bărbosu de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, costă aproximativ 250.000 de franci elvețieni și consideră că această sumă nu poate fi susținută de o singură instituție. '&I













