Plângere penală pe numele ministrului Sportului, Eduard Novak, pentru abuz în serviciu, făcută de federaţia de hochei
Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a făcut o plângere penală pentru abuz în serviciu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe numele ministrului Sportului, Eduard Novak, şi al unor funcţionari din minister, invocând prejudicii aduse FRHG în urma unor decizii precum organizarea unei Adunări Generale Extraordinare.
"Am depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abuz în serviciu, în legătură cu această convocare a Adunării Generale extraordinare. Bineînţeles că a fost redactată de către avocaţi, pentru că nu o putem face noi. Toate documentele au fost depuse la parchet", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, pentru AGERPRES.
Plângerile penale ale FRHG au fost făcute pe numele ministrului Eduard Novak, directorului direcţiei juridice, Vicenţiu Dacian Stan, şi delegatului Ministerului Sportului la Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, Cristian-Marius Sandu, şi vizează suspendarea Adunării Generale de alegeri din 15 septembrie şi convocarea de către minister a unei Adunări Generale Extraordinare, la care nu au fost chemaţi reprezentanţii federaţiei.
"Nici eu nu îmi pot închipui ce se va întâmpla mâine la Adunarea Generală, pentru că domnul ministru Eduard Novak a încărcat orice lege, orice ordonanţă, orice statut sau regulament, absolut tot. În primul rând, noi, federaţia, nu am fost invitaţi, am auzit de această Adunare Generală extraordinară de la anumite structuri sportive care au fost invitate, pentru că nu toate au fost invitate. Iar, conform statutului federaţiei, o adunare generală extraordinară nu poate fi convocată decât în trei situaţii: de preşedinte, de două treimi din Biroul Federal sau de o treime din cluburile cu drept de vot. Şi niciuna dintre aceste situaţii nu o avem în momentul de faţă. În plus, orice adunare generală trebuie prezidată, dacă preşedintele şi niciunul dintre vicepreşedinţi nu sunt, de către secretarul general. Iar în momentul de faţă, secretarul general este angajat pe perioadă nedeterminată, este ordonator de credite, ţine legătura cu instituţiile, ca şi preşedintele. Noi nefiind invitaţi, vom încerca să intrăm, dar eu cred că nu vom fi lăsaţi. Repet, noi am aflat de această adunare generală de la anumite structuri sportive", a afirmat Hălăucă.
Conform documentului depus la parchet, federaţia invocă faptul că "prin actele emise anterior emiterii convocării, Ministrul Sportului şi prin însuşi actul denumit Convocare, ministrul împreună cu restul funcţionarilor publici care au întocmit acte în acest sens au produs un prejudiciu incomensurabil Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă din moment ce la Adunarea Generală extraordinară se vor discuta aspecte privind organele de conducere ale federaţiei care au fost alese în mod legal şi statutar în data de 15.09.2022".
"Din punctul meu de vedere, este o încercare a ministerului de a prelua conducerea federaţiei. Am înţeles că domnul ministru a spus într-o emisiune TV, referindu-se la mine, că sunt un mare sportiv, dar un prost manager. Eu vreau să-i spun domnului ministru că am preluat această federaţie cu peste 1 milion de euro datorie, pe care am achitat-o şi acum suntem pe plus. Am preluat-o cu o magazie goală şi acum magazia este plină cu echipament sportiv. Eu cred că documentele îl contrazic pe domnul ministru, apropo de managementul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă", a completat preşedintele FRHG.
Alexandru Hălăucă a afirmat că miza ar putea fi reprezentată de dorinţa cluburilor cu management de etnie maghiară din Ardeal, care ar dori să participe doar în campionatul Ungariei: "Probabil că sunt presiuni de la cluburile din zona Ardealului, de unde marea majoritate a jucătorilor pleacă spre Ungaria. Eu cred că în curând toate echipele din acea zonă vor dori să joace doar în Ungaria şi să nu mai joace în campionatul României. Altfel nu văd de ce atâta insistenţă. Atâta timp cât federaţia a avut datorii, de ce nu au vrut să vină să ajute federaţia, să scape de aceste datorii? După cum bine ştim, domnul Barna Tanczos şi majoritatea celor din Biroul Federal proveneau în acea perioadă tot din acea zonă. În plus, eu nu înţeleg de ce domnul ministru se antepronunţă, de vreme ce noi suntem în proces cu cluburile respective şi cu ministerul privind Adunarea Generală din septembrie. Şi l-am auzit că spune că o comisie a ministerului este mai tare decât o instanţă. Dacă o comisie ia această hotărâre, eu mă întreb de ce mai avem instanţe în România".
Oficialul FRHG afirmă că este încrezător că instanţele de judecată vor da câştig de cauză federaţiei în această speţă.
"Eu am mare încredere în instanţele de judecată din România şi probabil de asta se şi grăbesc să rezolve lucrurile. Noi am respectat întru totul statutul şi regulamentele. Noi nu am făcut niciun pas greşit şi acest lucru a fost consemnat şi de către consilierul ministerului care a fost la acea vreme în sală la Adunarea Generală de alegeri", a mai spus Alexandru Hălăucă.
În plângerea penală făcută la parchet, federaţia afirmă că prin convocarea Adunării Generale Extraordinare la 15 februarie se aduce FRHG o "serie de consecinţe juridice ireparabile".
"Prin convocarea emisă de către Ministrul Sportului pentru Adunarea Generală extraordinară, ministrul Sportului încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 881 din Legea nr. 69/2000 unde se arată că 'În situaţii deosebite de încălcare a actelor constitutive, a statutelor, a actelor normative, Agenţia Naţională pentru Sport poate dispune convocarea Adunării Generale extraordinare pentru structurile de utilitate publică'. Din modul de redactare a articolului invocat putem deduce cu uşurinţă faptul că, în convocarea unei Adunări Generale extraordinare a unei structuri sportive de utilitate publică, deţine calitate procesuală exclusiv Autoritatea Naţională pentru Sport, actualmente Ministerul Educaţiei şi nu Ministerul Sportului. Or, având în vedere emitentul convocării ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării actului, respectiv Ministerul Sportului, prin Ministrul Eduard Carol Novak, putem ajunge la concluzia lipsei calităţii active a acestei entităţi în redactarea şi emiterea unor astfel de acte. În acest sens, Ministerul Sportului prin ministru îşi depăşeşte prerogativele din moment ce a emis un act ce nu intră în apanajul atribuţiilor acestuia, prin care se conturează o serie de consecinţe juridice ireparabile asupra Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă", se arată în plângerea penală făcută de FRHG.
Totodată, ministrul Eduard Novak este acuzat de federaţie că l-ar fi schimbat pe delegatul ministerului la FRHG, care ar fi refuzat să suspende efectele Adunării Generale de alegeri, cu o altă persoană, care ar fi acţionat la indicaţiile demnitarului.
"Ca urmare a prezenţei delegatului Ministerului Sportului în cadrul şedinţei Adunării Generale a FRHG, acesta a avut prerogativa întocmirii unui Raport care să cuprindă descrierea evenimentelor ce s-au desfăşurat în cadrul respectivei adunări. Potrivit raportului iniţial întocmit, şedinţa Adunării Generale s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor statutare ale FRHG şi ale tuturor normelor legale în materie. Cu toate acestea, în baza unor adnotări redactate cu pixul pe acel raport, Ministrul Sportului - Eduard Carol Novak a formulat o serie de solicitări, având în vedere, după considerentele domniei sale, nerespectarea prevederilor statutare ale FRHG şi excluderea de la votul din AG a cluburilor ce aveau datorii la acel moment faţă de federaţie, fără existenţa unor prevederi legale în acest sens, ţinând cont şi de ideea conform căreia cluburile respective nu au fost niciodată suspendate ca să nu poată avea drept de vot. Termenul limită pentru redactarea unui răspuns la adnotările domnului Ministru a fost data de 11.10.2022, ora 10. Practic delegatul Otobîcu nu a dorit să suspende efectele Adunării Generale deoarece a considerat că aceasta s-a desfăşurat în mod legal, fiind înlocuit prin ordin de ministru cu Cristian Marius Sandu, care în aceeaşi zi a suspendat hotărârea AGA. Drept răspuns la împotrivirea sa, numitul Otobîcu a fost dat afară din Ministerul Sportului, actualmente aflându-se în Ministerul Tineretului", se arată în document.
Ministerul Sportului a transmis către membrii afiliaţi ai Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă o convocare la o Adunare Generală extraordinară, care va avea loc la 15 februarie, la sediul ministerului, şi care are pe ordinea de zi suspendarea Adunării Generale de alegeri din septembrie 2022 şi adoptarea unei soluţii privind "situaţia organelor executive de conducere" ale FRHG.
Reprezentanţii unor cluburi convocate la Adunarea Generală de către ministrul Sportului, Eduard Novak, cel care a semnat documentul, au declarat, pentru AGERPRES, că şedinţa este "abuzivă" sau "posibil ilegală".
De cealaltă parte, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, pentru AGERPRES, că şedinţa Adunării Generale a fost convocată de minister în baza Legii Sportului, care îi dă dreptul să facă acest lucru.
Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.
Ulterior, Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de FRHG o "imixtiune" în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi.
Pe 15 noiembrie, FRHG anunţa că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.
Ministerul Sportului a anunţat, la data de 27 ianuarie, pe site-ul său oficial, că 67 din cele 68 de federaţii sportive naţionale care au depus cerere vor primi finanţare pe anul 2023, singura excepţie fiind Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG), care nu îndeplineşte condiţiile şi a fost declarată neeligibilă.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n








