Fotbal: Eugen Neagoe (Universitatea Craiova) - Jucăm împotriva campioanei, dar asta e mai puţin important
Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este mai puţin important faptul că echipa sa va întâlni campioana României în următoarea etapă a Superligii, fiind concentrat pe jocul fotbaliştilor săi în meciul cu CFR Cluj.
"Este o partidă ca toate celelalte, foarte dificilă. Jucăm în compania echipei campioane, dar asta este mai puţin important. E foarte important cum vom arăta noi. Şi eu cred că jucătorii şi-au dat seama de greşelile pe care le-am făcut la ultima partidă, cu Farul, în special în prima repriză, când am arătat foarte rău, cum nici eu şi nici jucătorii nu-şi mai doresc să arătăm la vreun joc. Ştiu că şi suporterii noştri sunt dezamăgiţi, dar eu sunt convins că mâine lucrurile vor sta cu totul şi cu totul altfel. Am conştientizat greşelile pe care le-am făcut în meciul cu Farul, am vorbit despre ele. A fost o partidă nereuşită, un joc slab pe care l-am făcut la Constanţa. Dar este istorie acest joc şi mâine seară vreau să intrăm foarte montaţi, cu atitudine foarte bună, care ne-a lipsit la Constanţa. Sunt convins că aşa vor sta lucrurile şi vom arăta cu adevărat altfel", a declarat Neagoe.
Tehnicianul consideră că jucătorii pe care îi are a dispoziţie sunt valoroşi, dar în anumite momente nu au tratat meciurile aşa cum ar fi trebuit: "Suntem o echipă valoroasă şi îmi menţin părerea pe care am avut-o din prima zi de când am venit aici, deşi au fost sincopele pe care le cunoaştem. Cred că jucătorii şi-au dat seama că fără atitudine, fără implicare din partea tuturor nu se poate, emblema clubului nu poate să câştige lejer o partidă. E important ce faci pe teren, nu cum te numeşti. Eu am crescut aici, cunosc spiritul Universităţii Craiova, a fost altul. Cred că băieţii au înţeles şi de mâine trebuie să arătăm altfel. Trebuie să nu-ţi fie ruşine de felul cum te prezinţi în teren. Toţi ştim că băieţii au valoare, dar asta trebuie să o arătăm în teren. Universitatea Craiova are un lot cu jucători valoroşi, dar poate în anumite momente nu am tratat jocul aşa cum ar fi trebuit".
Neagoe spune că este încrezător că în partida cu CFR Cluj echipa sa poate câştiga, anunţând că va face schimbări în echipă după meciul pierdut cu Farul Constanţa.
"Îngrijorat trebuie să fii întotdeauna. Eu cred că am experienţă destul de multă şi ştiu ce trebuie făcut. Trebuie să fim mult mai determinaţi în fiecare zi, să ne dorim mai mult, iar lucrurile vor arăta altfel. Frică nu trebuie să ne fie de absolut nimeni, sunt jucători profesionişti, au demonstrat că au valoare. Dar lucrul ăsta trebuie să se vadă şi mâine. Chiar dacă jucăm în compania unei formaţii puternice, asta nu înseamnă că nu putem să câştigăm. Vom face tot ce depinde de noi să ieşim învingători mâine seară. Eu cred că CFR va evolua cu cea mai bună formulă, cred că vor fi foarte puţine schimbări faţă de ultimul joc cu FCSB. Indiferent de ce formulă va alinia Dan Petrescu, noi trebuie să fim pregătiţi să facem o partidă bună, indiferent de numele jucătorilor care vor apărea în teren la CFR Cluj. Dacă am făcut o partidă slabă la Constanţa, cu siguranţă vor fi schimbări şi în formula de start a noastră de mâine. Trebuie să facem schimbări în momentul în care nu ai rezultatul pe care ţi l-ai dorit, trebuie să iei măsuri", a completat Neagoe.
Antrenorul Universităţii consideră că echipa sa nu a pierdut toate şansele de a câştiga campionatul: "Dacă noi vom reuşi să câştigăm mâine seară, şi vom face tot ce depinde de noi pentru victorie, şi dacă vom reuşi să câştigăm jocurile următoare, situaţia se poate schimba radical. Nicio echipă nu cred că este ieşită din calculele în acest moment, dar focusul este pe jocul de mâine".
Neagoe a precizat că în următoarea perioadă vor exista schimbări în lotul Universităţii Craiova.
"Nu este vorba despre curăţenie. Avem mulţi jucători în lot, numeric suntem destul de mulţi şi atunci am avut discuţii cu domnul Rotaru şi probabil se vor mai lua nişte decizii în zilele următoare. Asta nu înseamnă că facem curăţenie. Sunt şi jucători care sunt aproape de finalul contractului şi trebuie să luăm anumite decizii. Dar asta nu înseamnă că vom face curăţenie. Am văzut şi eu acea listă, am avut discuţii cu conducerea clubului, dar nu am făcut acea listă, nu ştiu de unde o aveţi şi cine a dat-o. Nu putem face lucrurile de azi pe mâine, nu putem renunţa la 10 jucători şi nu vom face lucrul ăsta. Este posibil să mai apară jucători, vor mai fi mişcări cu siguranţă şi la veniri şi la plecări. Patronul cred că a fost destul de clar, a explicat discuţiile pe care le-am avut", a mai spus tehnicianul.
Universitatea Craiova va întâlni campioana CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20:00, pe teren propriu, într-o partidă din cadrul etapei a 25-a a Superligii. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














