Rugby: Adrian Moţoc - Cu Belgia trebuie să ne arătăm punctele forte, obiectivul este Cupa Mondială
Căpitanul echipei naţionale a României la partida cu Belgia, Adrian Moţoc, a afirmat, joi, că în cel de-al doilea meci din Rugby Europe Championship "stejarii" trebuie să îşi etaleze punctele forte, obiectivul principal fiind participarea la Cupa Mondială din Franţa.
"Mi-am regăsit colegii neaşteptat de bine, toată lumea a fost foarte concentrată pentru antrenamente, la ce se întâmplă, la noul sistem. Cu un staff nou nu este întotdeauna uşor, dar acesta este sportul. Toată lumea se adaptează foarte bine la asta. Obiectivul este să câştigăm, să arătăm că suntem România, să ne arătăm punctele forte, pentru că obiectivul principal este Cupa Mondială. Trebuie să luăm fiecare meci ca atare şi să creştem ca o echipă. Bineînţeles că mă gândesc la Cupa Mondială, toată lumea se gândeşte la asta. Este cel mai important eveniment din viaţa unui sportiv, nu ai cum să nu te gândeşti la aşa ceva", a spus Adrian Moţoc.
Banderola de căpitan de echipă îl responsabilizează pe Moţoc, dar jucătorul român afirmă că are maturitatea necesară pentru acest rol.
"Este responsabilitate mai mare să fiu căpitanul echipei, dar simt că m-am maturizat şi că sunt pregătit mental şi spiritual pentru această responsabilitate. Eu încerc să fac tot ce pot pentru echipa naţională", a mai spus jucătorul român care evoluează în Franţa, la Biarritz.
Printre "stejarii" care s-au remarcat în primul meci al competiţiei, cu Polonia, este şi tânărul jucător, Taylor Gontineac (22 ani), care a marcat două eseuri. Jucător în Franţa, la Rouen, acesta este fiul fostului internaţional Romeo Gontineac, cel care a evoluat cu România la patru ediţii de Cupă Mondială, fiind şi căpitanul echipei, apoi antrenor, iar mama sa este originară din Africa de Sud.
Taylor Gontineac evoluează pe acelaşi post ca tatăl lui, centru, şi spune că a primit multe sfaturi de la fostul internaţional, chiar dacă acasă nu vorbesc despre rugby. În campionatul Franţei, tatăl şi fiul sunt adversari, seniorul antrenând pe Aurillac, iar juniorul jucând la Rouen.
"Sunt trei culturi diferite, Africa de Sud, România şi Franţa, care m-au ajutat foarte mult. Acasă vorbim mai mult franceză şi română. Tata mă ajută uneori, îmi dă sfaturi bune, dar presiune nu am. Eu lucrez din greu ca să ajung şi eu într o zi ca tata. Acasă nu prea vorbim despre rugby, când jucăm unul împotriva celuilalt este un pic cam ciudat. Mi-a spus tot timpul să dau tot ce am mai bun şi să rămân cum sunt eu", a spus Gontineac.
Tânărul jucător îşi doreşte ca România să ajungă în semifinala Rugby Europe Championship, dar în acelaşi timp se gândeşte şi la Cupa Mondială din Franţa, principalul său obiectiv.
"Pregătirea a fost bună, trebuie să ne obişnuim şi să jucăm bine până la Cupa Mondială, încă şapte luni, sunt foarte grele. Sunt foarte fericit că am marcat cu Polonia, mi-am dorit tot timpul să marchez pentru România şi sper să mai am eseuri. Ne dorim să câştigăm cu Belgia, neapărat, ca să prindem locul în semifinală. Sper să ne iasă planul de joc pentru că după meciul cu Polonia am văzut că mai avem mult de muncit. Pentru mine e un vis de copil să joc la Cupa Mondială, ar fi uimitor şi grozav", a mai spus Gontineac.
Naţionala de rugby a României întâlneşte selecţionata Belgiei, sâmbătă, de la ora 19:30, la Bruxelles, în cel de-al doilea meci al sezonului 2023 din Rugby Europe Championship
În meciul de debut al ediţiei 2023 a Rugby Europe Championship, naţionala României a învins clar echipa Poloniei, cu 67-27 (38-10), sâmbătă, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf din Bucureşti. Belgia a pierdut cu 17-54 în deplasare cu Portugalia.
Începând cu sezonul 2023 al REC, competiţia se va desfăşura într-un nou format, echipele fiind împărţite în două grupe, în urma clasamentului obţinut după disputarea meciurilor, primele două din fiecare grupă vor juca în semifinale pentru accederea în marea finală, în timp ce ultimele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, apoi în meciurile de clasament.
România face parte din Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia, în timp ce în Grupa A se află Georgia, Ţările de Jos, Spania şi Germania. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














