Handbal feminin: Diana Ciucă (Rapid) - Campionatul este deschis, ne jucăm şansele până la final
Diana Ciucă, portarul echipei CS Rapid Bucureşti, a afirmat, luni, la finalul derby-ului cu CSM Bucureşti, pierdut dramatic cu 26-27, că speră în continuare la câştigarea titlului de campioană, chiar dacă adversara s-a distanţa la 9 puncte în clasamentul Ligii Naţionale de handbal feminin.
"A fost un meci foarte spectaculos şi de o intensitate foarte mare. Cu siguranţă există o dezamăgire că nu am câştigat, dar cred că deocamdată campionatul este încă deschis şi ne jucăm şansele până la final. Se va juca până în ultimul meci, cu siguranţă noi asta ne dorim şi asta se va întâmpla. Vom vedea dacă vom ajunge să jucăm cu CSM în Liga Campionilor. Urmează acum un meci cu Metz şi dacă va fi să picăm cu ele în optimi sau în sferturi noi suntem pregătite. O să uităm acest meci. Şi o vom lua de la capăt cu Metz, pentru că nu există altă variantă în situaţia de faţă. Vom trage cu dinţii pentru victorie", a afirmat Ciucă la finalul partidei de la Sala Polivalentă.
Colega sa, pivotul Lorena Ostase, s-a arătat, de asemenea încrezătoare în şansele echipei Rapid de a păstra titlul de campioană cucerit anul trecut.
"Cred că a fost un meci frumos. Din păcate noi în prima repriză nu prea am fructificat, apoi am întors, dar timpul nu a fost în favoarea noastră. Sper că a fost un meci frumos, spectatorii şi-au spus cuvântul, şi, felicitări CSM-ului pentru victorie. Este abia începutul returului, mai este timp să luptăm la campionat, noi sperăm până la finalul campionatului", a spus Ostase.
CSM Bucureşti a câştigat dramatic derby-ul cu CS Rapid Bucureşti, scor 27-26 (13-13), luni, în Sala Polivalentă din Capitală, în etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.
CSM Bucureşti s-a desprins în clasament de marea sa rivală, între ea şi Rapid fiind acum 9 puncte, după prima etapă din retur. Cele două echipe se vor înfrunta şi în optimile de finală ale Cupei României.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău promite reconstrucție la Farul Constanța, 'un club impecabil'
Noul antrenor al echipei de fotbal Farul Constanța, Ioan Ovidiu Sabău, a fost prezentat oficial, luni, în cadrul unei conferințe de presă, tehnicianul afirmând că își dorește o reconstrucție la formația dobrogeană. El a avut cuvinte de laudă la adresa clubului, unul dintre puținele din România care oferă astfel de condiții.
Fotbal: Pancu (Rapid) - Sperăm să avem un campionat mai bun decât precedentul; am mare încredere în jucători
Noul antrenor al echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, luni seara, cu ocazia startului pregătirilor pentru noul sezon competițional, că speră într-un campionat mai bun decât precedentul și că are mare încredere în jucătorii săi. 'Jucătorii vin după o nerealizare în sezonul trecut și nu e ușor. Dar sper ca &icir
Fotbal: Douăzeci și șapte de jucători, prezenți la reunirea lotului echipei FC Rapid
Douăzeci și șapte de jucători au fost prezenți, luni, la reunirea echipei Rapid care a avut loc la baza sportivă a grupării giuleștene din localitatea ilfoveană Ștefănești. La antrenamentul desfășurat sub comanda noului antrenor Daniel Pancu s-au aflat și primii doi jucători transferați în vederea noului sezon competițional, mijlocașul muntenegreanul Vla
Fotbal: FC Rapid s-a despărțit de jucătorii Elvir Koljic și Diogo Mendes
Clubul de fotbal FC Rapid s-a despărțit, luni, de jucătorii Elvir Koljic și Diogo Mendes, ale căror contracte scadente în această vară nu au mai fost prelungite. 'La final de contract, îi mulțumim atacantului Elvir Koljic care a îmbrăcat tricoul clubului nostru de 45 de ori și a marcat 7 goluri pentru Rapid. Profesionalismul și dedicarea
Fotbal: Claudiu Tudor (Petrolul) - Împreună cu noul antrenor să facem o echipă mai bună decât anul trecut
Președintele clubului de fotbal Petrolul Ploiești, Claudiu Tudor, a spus luni, într-o conferință de presă, că acest sezon este unul cu schimbări majore pentru clubul prahovean, dar speră ca împreună cu noul antrenor, toți cei din club și cu suporterii să facă o echipă mai bună decât a fost anul trecut. ''Vreau să mulțumesc pentru &ici
Competițiile de tenis Intaro Open ATP Challenger 75 și Axeria Open WTA 125, în premieră la Târgu Mureș
Două dintre cele mai importante competiții de tenis profesionist din România, Intaro Open ATP Challenger 75 și Axeria Open WTA 125, vor fi găzduite în premieră de municipiul Târgu Mureș în acest an, o performanță pe care în 2026 mai puțin de 20 de orașe din Europa o reușesc. 'Asociația Club Sportiv Intaro, cu sprijinul partene
Fotbal: Portughezul Antonio Folha este noul antrenor al formației CFR Cluj
Clubul de fotbal CFR Cluj l-a instalat, luni, pe portughezul Antonio Folha (55 de ani) în funcția de antrenor principal, rămasă vacantă după despărțirea de tehnicianul Daniel Pancu. 'Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că Antonio Folha este noul nostru antrenor! Pe această cale îi urăm un călduros 'Bun venit' în familia CFR ș
Fotbal: Rapid l-a achiziționat pe atacantul liberian Mohammed Kamara
Atacantul liberian Mohammed Kamara, care a evoluat în ultimele două sezoane la CFR Cluj, a semnat un contract cu echipa de fotbal Rapid, a anunțat, luni, gruparea giuleșteană, prin intermediul site-ului oficial. 'Mohammed Kamara este rapidist! Internaționalul liberian Mohammed Kamara a semnat un contract valabil pe două sezoane cu cl
Fotbal: Mijlocașul muntenegrean Vladan Bubanja va evolua la FC Rapid
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, luni, pe site-ul oficial, primul său transfer din pauza competițională de vară, mijlocașul muntenegrean Vladan Bubanja urmând să evolueze în tricoul alb-vișiniu sub formă de împrumut până în vara anului viitor. Bubanja va fi putea fi achiziționat definitiv de FC Rapid în
Fotbal: Andrei Dorobanțu a fost transferat la UTA
Fundașul Andrei Dorobanțu a fost transferat de echipa de fotbal UTA Arad sub formă de împrumut de la Unirea Slobozia, până la finalul sezonului 2026-2027, a anunțat, duminică, gruparea din Superligă, pe site-ul său oficial. La 21 de ani, fundașul dreapta are deja 104 apariții pentru formația ialomițeană, dintre care 31 în sez
Volei masculin: Victorie la limită a României în fața Spaniei (3-2), în Liga Europeană
Naționala de volei masculin a României a învins echipa Spaniei cu scorul de 3-2 (25-18, 23-25, 21-25, 25-18, 15-9), duminică seara, la Mioveni, în ultimul meci din turneul al 13-lea al Ligii Europene. Tricolorii au obținut victoria după două ore și 27 de minute de joc revenind de la 1-2 la seturi. Alexandru Raț
Auto: Jerome France a câștigat Harghita Challenge la viteză în coastă
Jerome France, campionul național en titre, s-a impus, duminică, în Harghita Challenge, etapa a treia a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France (Nova NP01) a obținut a doua victorie consecutivă în acest sezon cu timpul cumulat de 03 min 01 sec 695/1000, după 1 min 26 sec 184/1000 în prima manșă și 1 min 35 se
Fotbal feminin: Farul Constanța a reușit eventul, după ce a câștigat și finala Cupei României
Farul Constanța a realizat în premieră eventul în fotbalul feminin românesc, după ce a învins-o pe 'U' Olimpia Cluj cu scorul de 4-0 (1-0), în finala Cupei României, duminică, la Ovidiu, potrivit site-ului FRF. Golurile campioanei României au fost marcate de Ioana Bălăceanu (34), Tabita Croitor
Volei feminin: România, învinsă de Muntenegru în Liga Europeană
Naționala de volei feminin a României a fost învinsă de formația Muntenegrului cu scorul de 3-1 (25-21, 25-23, 22-25, 25-20), duminică, la Blaj, în ultimul meci din turneul al nouălea la Ligii Europene. Tricolorele s-au înclinat după aproape două ore de joc (1 h 56 min). Adelina Budăi-Ungureanu și Sorin M
Rugby: România A a pierdut și ultimul meci din Toyota Challenge, cu Airlink Pumas
Naționala secundă de rugby a României (România A) a fost învinsă de echipa sud-africană Airlink Pumas cu scorul de 46-26 (24-5), duminică, la Bloemfontein (Africa de Sud), în ultimul său meci din turneul Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Rugby. Româ











