Ion Ţiriac spune că Patinoarul Flamaropol nu trebuie construit pe actualul amplasament, ci la marginea Bucureştiului
Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, joi, că Patinoarul ''Mihai Flamaropol'' nu trebuie construit pe actualul amplasament, în cadrul Complexului ''Lia Manoliu'', ci la marginea Bucureştiului, deoarece zona este extrem de aglomerată.
"Cum e treaba cu patinoarul Flamaropol? Nu-l cunosc pe domnul primar (n.r. Nicuşor Dan), dar eu, generaţia mea, dar şi generaţia asta de copii de acum, toţi îi mulţumim pentru că în sfârşit se apucă să facă un patinoar. Important este că nouă acum ne trebuie nişte lucruri funcţionale, nimic mai mult, nimic mai puţin. Problema este unde şi cum. E o mică problemă, locaţia noului patinoar. Ne uităm la fotbal (n.r. - Arena Naţională din Capitală), la cei 50.000 de oameni (capacitatea Arenei), care e un coşmar. Ca să te duci acolo faci 2 ore, atât fac eu de aici... şi când ies, nu ştiu cum mai ies. Deci nu ar trebui să facem patinoarul acolo, pentru că este extraordinar de greu de intrat şi ieşit. Iar în al doilea rând pentru că pentru 3.000 de spectatori să spunem e nevoie de cel puţin 1.000 de locuri de parcare. Nu are niciun rost să spunem că se fac la subsol pentru că totul costă dublu. Şi atunci trebuie văzut unde în Bucureşti există aceste patru hectare, trei pentru parcare şi unul pentru un patinoar bine făcut, cu grădină sus şi tot ce trebuie", a afirmat fostul tenisman, prezent la Patinoarul din Otopeni cu ocazia lansării unui program de selecţie pentru echipele de hochei ale Fundaţiei Ţiriac.
"E foarte bine că şi Sectorul 4 face un patinoar, şi e foarte bine. Dar şi primarul trebuie ajutat, că nu are de unde să ştie Primăria de câţi metri pătraţi are nevoie, că îi trebuie şi metrou şi staţie de autobuz şi sens giratoriu şi aşa mai departe. Deci trebuie un primar să-şi ia oameni pe lângă el. Deci încă o dată îi mulţumesc primarului Capitalei, dar fără locuri de parcare nu se poate face patinoar. Să-l facă undeva la capătul Bucureştiului... sau chit că nu mai e în Bucureşti, ci la Chitila sau Voluntari. Dar este nevoie de el, pentru că uite, acum îi vedem pe aceşti copii la un concurs de patinaj artistic (n.r. - EduSport Trophy), sunt câteva sute din toată lumea veniţi, nu doar din Europa... şi sunt pe un patinoar cu 500 de locuri, nici părinţii nu le intră toţi... dar altul nu este şi cu ăsta defilăm", a adăugat Ţiriac.
Acesta a menţionat că pe terenul de lângă patinoarul pe care îl deţine în Otopeni va construi şi un stadion cu 8-10.000 de locuri care va găzdui în viitor fostul turneu BRD Năstase Ţiriac Trophy, care se desfăşoară în prezent la Belgrad sub numele de Serbia Open.
"Şi eu trebuie să mă apuc să fac (n.r. - arenă de tenis) şi destul de urgent trebuie să o fac pentru că mi se termină anul ăsta contractul cu sârbii pentru turneul de tenis (n.r. - turneul Serbia Open de la Belgrad, ATP 250)... şi anul viitor nu ştiu unde o să-l fac. Dar pe 2025 ar trebui să am. Însă feciorul meu cel mare nu îmi permite să iau niciun ban de la stat, ceea ce e ridicol, pentru că există bani pentru infrastructură sportivă... deci am putea să facem împreună, dar el a zis 'Nu, fă pe banii tăi că ai destui'. Şi aşa fac. Piscina este deja începută, iar la stadion am schimbat, o să fac unul între 8 şi 10.000 de locuri acoperit şi descoperit. A făcut Red Bull în Austria şi Germania acelaşi lucru. E o treabă măruntă, doar 10.000, dar o ai şi e universală. Adică e cu covor de iarbă, îl stropeşti şi a doua zi îl ai, iar a treia zi îl dai jos şi poţi să joci baschet, handbal şi tot ce-ţi trebuie. Şi aşa o să ai şi pentru tenis 2-3 săptămâni când or trebui. Deci e uşor de făcut. Eu l-am văzut pe acest prim-ministru de trei ori în viaţa mea, e dispus, e mereu deschis, niciun fel de problemă. Şi uite că Fundaţia Ţiriac a devenit prin hotărâre de guvern de utilitate publică. Stătea cererea pe la Ministerul Sportului de trei luni şi nu îi dădea drumul nimeni. Şi atunci a luat-o prim-ministrul şi a făcut-o şi îi mulţumesc. Şi aşa cum am promis dau înapoi Fundaţia Olimpică la COSR, să vedem ce face cu ea, dacă nu face nimic cu ea degeaba i-o dau", a menţionat Ţiriac.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














