RETROSPECTIVĂ 2022 Marius Florea (scrimă): A fost un an bun, cu medalii la cadeţi, juniori, tineret şi seniori
Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, a declarat pentru AGERPRES că 2022 a fost un an mai bun ca precedenţii, cu medalii la toate categoriile, cadeţi, juniori, tineret şi seniori.
''A fost un an foarte bogat în medalii aş putea să spun, faţă de anii precedenţi, cu medalii la toate categoriile de sportivi, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, încununat cu cele două medalii de la Mondialele de seniori, bronzul lui Iulian Teodosiu la sabie individual şi bronzul Mariei Boldor la floretă individual'', a caracterizat Marius Florea anul 2022.
''În acest an, dacă o iau într-o ordine cronologică, pentru că aşa e normal, am avut la Campionatele Europene de cadeţi şi juniori, medalii de aur la floretă feminin pe echipe la junioare, argint la sabie feminin pe echipe la cadeţi, argint prin Radu Niţu la sabie individual la juniori. Apoi Karina Vasile a obţinut medalia de bronz la floretă (juniori), medalie de bronz la sabie masculin cadeţi (echipe) şi Maria Alexe cu o medalie de bronz la sabie feminin (cadeţi). Deci acestea ar fi numai la categoria cadeţi şi juniori. Plus de asta mai avem medalie de argint la Campionatele Mondiale de juniori, echipa de sabie masculin venind pe locul doi, ceea ce este îmbucurător. La Campionatele Europene de tineret avem medalie de aur la spadă feminin la echipe, medalie de bronz la sabie masculin la echipe şi, nu în ultimul rând cele două medalii de la Campionatele Mondiale de seniori, prin Iulian Teodosiu la sabie individual şi Maria Boldor la floretă individual. De la Teodosiu mă aşteptam, are o experienţă, a fost în primii 16 la Jocurile Olimpice, ne aşteptam să fie acolo în faţă. Maria Boldor a fost o surpriză plăcută şi sperăm că va continua aşa'', a spus şeful Federaţiei Române de Scrimă, enumerând principalele rezultate ale anului.
Marius Florea a adăugat că avea aşteptări mai mari de la echipa feminină de spadă senioare, chiar dacă este în plin proces de reconstrucţie: ''Sunt puţin dezamăgit de spada fete la nivel de senioare. Aşteptam un pic mai mult, pentru că au deja o experienţă în spate cât de cât. Într-adevăr s-a schimbat toată echipa, s-a lăsat Ana-Maria Brânză, dar totuşi cred că pot să facă mai mult fetele noastre de la spadă''.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La capitolul plusuri, preşedintele FRS a notat cooptarea lui Tiberiu Dolniceanu, vicecampion olimpic în 2012 cu echipa de sabie şi medaliat cu bronz, tot cu echipa, la JO 2016: ''Mă bucură foarte mult că l-am putut aduce ca antrenor pe Tiberiu Dolniceanu, la lotul de sabie fete. Iar mai nou a venit şi Alin Badea la lotul de sabie, doi foşti componenţi ai echipei naţionale cu mare experienţă''.
Marius Florea a vorbit şi despre dificultăţile cu care s-a confruntat în acest an, cea mai mare fiind legată de lipsa bugetului în primele luni ale anului, când deja sunt programate o serie de competiţii internaţionale la nivel de cadeţi şi juniori: ''Toată lumea a avut probleme în acest an. La noi, problema este că la începutul anului nu avem buget. Iar competiţiile noastre de cadeţi şi juniori încep în ianuarie-februarie şi noi nu avem efectiv buget. Ne descurcăm cum putem, ceea ce nu este în regulă. Noi în martie avem deja Campionatul European şi Campionatul Mondial de cadeţi şi juniori. Aşa ca mărime, bugetul a fost OK, se putea şi mai bine, dar cu sprijinul Ministerului Sportului, cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, ne-am descurcat. Dar una peste alta, nu a fost un an rău. Cu sincope, pentru că şi în momentul de faţă, şi în minister, nu mai sunt oameni de sport care să lucreze şi atunci e greu. Actele durează foarte mult la noi, derularea deconturilor. Creşterea preţurilor ne-a afectat, mai ales la biletele de avion. Noi luăm prin licitaţie biletele de avion şi se ajunge la alt preţ faţă de ce bănuim noi''.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Anul 2023 aduce în prim plan calificările pentru Jocurile Olimpice 2024 Paris, iar în Iulian Teodosiu, Maria Boldor, echipele de sabie seniori şi spadă senioare se pun cele mai mari speranţe să obţină biletele.
''În primul rând încep calificările pentru Olimpiadă pe 1 aprilie, nu e o păcăleală, şi se termină anul următor pe 31 martie. Rezultatele pe care le-ai avut până la 1 aprilie se vor înlocui cu cele de la următoarele competiţii care sunt cam aceleaşi. Atunci trebuie să mergi mai bine ca în anul precedent ca să poţi să acumulezi cât mai multe puncte. La noi se merge doar pe clasamentul mondial, nu sunt locuri cotă, wild-card-uri. Poţi să iei, de exemplu medalie la Europene, şi să nu te califici. Cu şanse de calificare îl văd în primul rând pe Iulian Teodosiu, pentru că are experienţă şi are posibilităţi. Ne bazăm în continuare şi sperăm să calificăm echipele de sabie băieţi şi spadă fete, la floretă fete sperăm la individual prin Maria Boldor. Sperăm şi la sabie fete la individual, dar aici ne vom baza pe ultima competiţie pe zona europeană, care va oferi un singur loc pentru fiecare armă. Va fi un concurs individual şi cine câştigă participă la Jocurile Olimpice. În momentul de faţă Sabina Martiş ar avea cele mai multe şanse. Ca în fiecare an şi în 2023 ne aşteptăm la medalii la Europenele şi Mondialele de seniori'', a explicat Marius Florea.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
''Iulian Teodosiu şi Maria Boldor sunt laureaţii anului acesta, dar pe lângă ei sunt mai mulţi, pentru că au fost multe rezultate în acest an. La sabie masculin mai sunt Radu Niţu, Matei şi Casian Cîdu, Marco Şovar, la spadă fete Bianca Benea, Alexandra Predescu, Talida Enache, Cristina Constantinescu, la floretă feminin avem junioarele Emilia Corbu, Karina Vasile, Teodora Şofran, Andreea Dincă. Sunt mulţi care au luat medalii'', a spus şeful scrimei româneşti.
Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial de seniori, este alegerea lui Marius Florea pentru premiul de cel mai bun sportiv al anului în România: ''El a fost de departe cel mai bun, asta e părerea mea. E un fenomen, nu ştiu când se vor mai naşte copii aşa de valoroşi ca el. Trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului!''.
Echipa feminină de floretă a României, compusă din Emilia Corbu, Karina Vasile, Andreea Dincă şi Teodora Şofran, a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Novi Sad (Serbia). Radu Niţu a obţinut medalia de argint în proba de sabie, iar Karina Vasile a câştigat bronzul la floretă, în concursurile individuale de juniori.
În competiţia continentală a cadeţilor de la Novi Sad, echipa feminină de sabie (Amalia Stan, Maria Alexe, Alexandra Mitruş şi Rosemarie Benciu) a obţinut argintul. Maria Alexe a câştigat medalia de bronz în proba feminină de sabie, aceeaşi medalie fiind obţinută şi de echipa masculină de sabie (Casian Cîdu, Dacian Enache, Rareş Gheorghe şi Luca Radu).
Echipa masculină de sabie a României (Mihnea Enache, Casian Cîdu, Radu Niţu şi Marco Şovar) a cucerit medaliile de argint la Campionatele Mondiale de scrimă pentru juniori de la Dubai.
Radu Niţu s-a clasat pe locul 5 în proba masculină de sabie, la fel ca echipa feminină de spadă a României (Cristina Constantinescu, Andrada Ghica, Bianca Moroianu, Emma Şonţ) în concursul junioarelor.
Echipa feminină de spadă a României a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Tallinn (Estonia) în componenţă cu Bianca Benea, Cristina Constantinescu, Talida Enache şi Alexandra Predescu.
La aceeaşi competiţie, echipa masculină de sabie a României (Alexandru Zmău, Radu Niţu, Matei Cîdu şi Marco Şovar) a câştigat medaliile de bronz.
În probele individuale, Bianca Benea şi Alexandra Predescu s-au situat pe locurile cinci respectiv şase în proba de spadă feminin, iar Sabina Martiş s-a clasat pe locul cinci în proba individuală feminină de sabie.
Răzvan Ursachi (CSM Iaşi) s-a clasat pe locul cinci, iar Iulian Teodosiu (CS Dinamo) pe locul şase, în concursul individual de sabie la Campionatele Europene de scrimă din Antalya (Turcia), după ce au ajuns până în faza sferturilor de finală, iar echipa masculină de sabie a României (Codrin Cozmuleanu, George Dragomir, Iulian Teodosiu şi Răzvan Ursachi) a ocupat locul cinci.
La Campionatele Mondiale de scrimă de la Cairo, Iulian Teodosiu a cucerit medalia de bronz în concursul individual de sabie, iar Maria Boldor a obţinut medalia de bronz în proba individuală feminină de floretă. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














