logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2022 Răzvan Pîrcălabu (lupte): A fost un an bunicel, cu două medalii la Mondiale şi un titlu european

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a caracterizat anul 2022 ca fiind "bunicel" din punct de vedere al performanţelor, sportivii reuşind să câştige două medalii la Mondiale şi un titlu european în premieră pentru luptele feminine româneşti.

"A fost un an bunicel. Am început bine, cu primul titlu european pentru luptele feminine româneşti, apoi am organizat o serie de competiţii importante în vara acestui an, Campionatul European de U17 şi Campionatele Mondiale de lupte pe plajă la U17 şi U20. L-am avut pentru o săptămână oaspete pe preşedintele federaţiei internaţionale, Nenad Lalovic, iar cu ocazia prezenţei dumnealui am inaugurat şi Academia de lupte Steaua Bucureşti 'Marin Pîrcălabu', la stadionul Steaua. A fost o bucurie mare pentru mine şi familia mea, în plan personal, o academie unde se antrenează deja peste 60 de copii, iar din primăvara anului viitor sperăm chiar să dublăm numărul. A fost un an bunicel, încununat cu două medalii de bronz la Campionatele Mondiale de seniori din luna septembrie, de la Belgrad, o serie de medalii la Campionatele Europene de cadeţi şi campionatele mondiale pentru toate grupele de vârstă, lucru care mă bucură. Pentru că asta înseamnă că avem continuitate şi schimbul de generaţie este asigurat şi prinde contur ceea ce va însemna Paris 2024", a declarat Pîrcălabu pentru AGERPRES.

 



În ceea ce priveşte problemele cu care s-a confruntat federaţia în acest an, Pîrcălabu a spus că s-a obişnuit cu acestea şi că încearcă mereu să le rezolve: "Din punct de vedere al problemelor, trăim în România şi nu este nimic concret. Când nu ai baze de pregătire care să îţi asigure continuitatea... Probleme sunt tot timpul, dar ne-am obişnuit cu ele şi nici nu prea îmi place mie să mă vait. Încerc să rezolv totul cu ceea ce am".

Pentru 2023, preşedintele Federaţiei Române de Lupte şi-ar dori ca la Campionatele Mondiale cât mai mulţi sportivi să obţină calificarea la JO de la Paris.

"2023 este an preolimpic şi în toamnă avem, tot la Belgrad, Campionatele Mondiale, cu calificări pentru Jocurile Olimpice. Eu îmi doresc cât mai mulţi calificaţi, ce pot să îmi doresc mai mult? Vreau cât mai mulţi calificaţi de la Mondiale şi în primăvara lui 2024 să pregătim celelalte turnee de calificare mai relaxaţi", a afirmat Pîrcălabu.

Oficialul FRL spune că se va declara mulţumit dacă România va participa la JO de la Paris cu mai mulţi luptători decât la ediţia precedentă de la Tokyo.

"Dacă vom depăşi cu unul numărul de calificaţi de la Tokyo, eu sunt foarte mulţumit. Dar nu mai vreau să fac niciun pronostic. Vreau să muncim la fel de bine ca şi până acum, să asigurăm continuitate în pregătire sportivilor, să le asigurăm cele mai bune condiţii, ca şi până acum. Nu mai vreau să vorbesc despre obiective de performanţă, doar vreau să îi asigur pe toţi iubitorii de lupte din România că vom continua pe aceeaşi linie hotărâtă, cu organizări de competiţii internaţionale majore, cu stagii de pregătire în străinătate foarte moderne şi cu sparring-partneri puternici pentru sportivii noştri. Şi că ne vom dedica în continuare pentru ceea ce înseamnă marea performanţă", a completat preşedintele federaţiei.

Răzvan Pîrcălabu a făcut şi un top al celor mai buni luptători în 2022, condus de Alin Alexuc, dar şi al sportivilor români, în fruntea acestuia poziţionându-l pe înotătorul David Popovici.

 


Foto: (c) ANDREJ CUKIC / EPA



"La lupte îl avem pe Alin Alexuc cel mai bun sportiv, medaliat cu bronz la categoria grea la Campionatele Mondiale de seniori, la lupte greco-romane. La fete, o avem pe Andreea Ana, prima campioană europeană de senioare pentru România din istorie. O avem şi pe Alina Vuc, locul 5 la Campionatele Mondiale şi medalie de bronz la Campionatele Europene anul acesta. În plus avem o serie de copii valoroşi care vin din urmă. Suntem în regulă, deşi sigur că ne dorim cât mai mulţi candidaţi la podiumul mondial şi pentru asta muncim. Iar în ceea ce priveşte sportul românesc, trebuie să fim corecţi, David Popovici e locul întâi, pe locul doi fetele de la canotaj, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, şi pe locul trei Cătălin Chirilă, de la canoe. Şi locul patru, pentru că aşa este normal, să pun şi maieul meu, nu numai cămaşa, Alin Alexuc. Iar pe locul cinci, fata de la box, Lăcrămioara Perijoc", a mai spus Răzvan Pîrcălabu.

 


 

România a participat cu 15 sportivi la Campionatele Mondiale din acest an, de la Belgrad, câştigând medalii de bronz prin Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg, greco-romane) şi Alexandra Anghel (cat. 72 kg).

 



Ultima medalie a României la Campionatele Mondiale fusese câştigată de Alina Vuc (cat. 50 kg), argint la ediţia din 2019, desfăşurată Nur-Sultan (Kazahstan). Vicecampioană mondială în 2017 şi 2019, Alin Vuc, s-a clasat în acest an pe locul 5 la cat. 50 kg la mondiale, fiind învinsă în meciul pentru medalia de bronz de americanca Sarah Ann Hildebrandt, medaliată cu bronz la JO 2020 şi dublă medaliată cu argint la Mondiale.

La Europenele desfăşurate la Budapesta, România a încheiat competiţia cu patru medalii, aurul câştigat de Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg), argintul cucerit de Nicu Samuel Ojog (cat. 87 kg, greco-romane) şi cele două medalii de bronz, obţinute de Alina Vuc (cat. 50 kg) şi Kriszta Incze (cat. 65 kg).

 

 

 

 

Alţi cinci luptători români s-au clasat pe locul 5, după ce au pierdut meciurile pentru medaliile de bronz: Zurab Kapraev (cat. 74 kg, libere), Cătălina Axente (cat. 76 kg), Alexandra Nicoleta Anghel (cat. 72 kg), Denis Florin Mihai (cat. 55 kg, greco-romane) şi Răzvan Arnăut (cat. 60 kg, greco-romane).

În martie, delegaţia României a încheiat Campionatele Europene U-23 de lupte de la Plovdiv cu cinci medalii, aurul câştigat de Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg), argintul cucerit de Amina Roxana Capezan (cat. 65 kg), Maria Larisa Niţu (cat. 72 kg) şi Krisztian Biro (cat. 74 kg, lupte libere) şi bronzul obţinut de Denis Florin Mihai (cat. 55 kg, greco-romane).

În schimb, România nu a obţinut nicio medalie la Campionatele Mondiale Under-23 de la Pontevedra (Spania), în octombrie.

România a obţinut o singură medalie la Campionatele Mondiale Under-20 de la Sofia, din august, argint prin Denis Florin Mihai la cat. 55 kg (greco-romane).

România a totalizat şase medalii la Europenele U20 de la Roma, din iulie, două de argint, prin Denis Florin Mihai (cat. 55 kg) şi Patrik Iulian Gordan (cat. 87 kg), la greco-romane, şi patru de bronz, prin Ana Maria Pîrvu (cat. 50 kg), Georgiana Carla Lircă (cat. 57 kg), Elena Irina Margaş (cat. 76 kg), la feminin, respectiv Georgian Florin Tripon (cat. 97 kg), la lupte libere.

România a obţinut trei medalii la Campionatele Mondiale Under-17 de la Roma, în iulie, una de argint şi două de bronz. Maria Magdalena Panţîru a obţinut argintul la cat. 65 kg, iar verişoarele Diana Luminiţa Voiculescu (cat. 40 kg) şi Alexandra Voiculescu (cat. 46 kg) au câştigat medalii de bronz.

România a organizat în 2022 Campionatele Europene de lupte Under-17, în perioada 13-19 iunie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, competiţie la care sportivii români au câştigat patru medalii, două de aur, una de argint şi una de bronz. Medalii de aur au câştigat Gabriel Eduardo Stan, la cat. 92 kg, greco-romane, şi Sabina Nicoleta Petrache, la cat. 61 kg, Alexandra Voiculescu a obţinut argintul la cat. 46 kg, iar Bianca Mariana Iancău a luat bronz la cat. 40 kg.

Tot în acest an, România a fost gazda Campionatelor Mondiale de lupte pe plajă Under-20, pe Plaja Neversea din Mamaia, competiţie în cadrul căreia sportivii români au cucerit 13 medalii, 6 de aur, 4 de argint şi 3 de bronz. La Mondialele de lupte pe plajă Under-17, desfăşurate tot la Mamaia, România a cucerit 9 medalii, 4 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 85

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi

Sport Intern 17-10-2026 23:53

Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat

Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star

Sport Intern 17-10-2026 23:42

Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul

FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).

Sport Intern 17-10-2026 21:57

Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.

Sport Intern 17-10-2026 21:13

Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas

Sport Intern 17-10-2026 20:41

Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare

Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr

Sport Intern 17-10-2026 20:03

VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României

SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz

Sport Intern 17-10-2026 19:35

Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României

CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v

Sport Intern 17-10-2026 19:22

Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă

Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).

Sport Intern 17-10-2026 18:46

VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor

CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în

Sport Intern 16-10-2026 23:04

Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)

Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.

Sport Intern 16-10-2026 22:03

Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc

ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.

Sport Intern 16-10-2026 20:07

Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni

FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N

Sport Intern 16-10-2026 15:41

Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza

Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la

Sport Intern 16-10-2026 15:14

Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl

Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al