RETROSPECTIVĂ 2022 Elisabeta Lipă (canotaj): Chiar a fost un an plin de satisfacţii, trăite la intensitate maximă
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, pentru AGERPRES, că anul 2022 a fost unul cu rezultate de excepţie pentru canotorii români şi cu satisfacţii trăite la intensitate maximă.
"Anul 2022 l-aş caracteriza ca fiind unul foarte greu, dar în acelaşi timp foarte frumos, cu nişte rezultate de excepţie. Chiar se poate spune că a fost un an plin de realizări şi de satisfacţii trăite la intensitate maximă. Bineînţeles că cele mai mari performanţe sunt cele obţinute la cel mai înalt nivel ca şi categorie de vârstă, respectiv seniori, dar şi din punctul de vedere al competiţiei, care este cea mai importantă în anul respectiv. Anul acesta, la nivel de federaţie, cea mai importantă competiţie a fost Campionatul Mondial, la care am obţinut patru titluri mondiale, apoi Jocurile Europene reunite, pentru că aşa s-au intitulat anul acesta Campionatele Europene, pentru că au fost nouă discipline. Şi anul s-a încheiat cu o recunoaştere a tuturor rezultatelor de excepţie, prin desemnarea dublului de fete Bodnar - Radiş că fiind cel mai bun echipaj feminin al anului de către federaţia internaţională", a declarat Lipă.

Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, participă la Gala Canotajului Românesc 2022
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Oficialul FRC a precizat că şi în 2022 a întâmpinat probleme, ca de fiecare dată, reuşind însă să le depăşească: "Tot timpul sunt probleme. Eu nu îmi imaginez cum am putea funcţiona fără probleme. Chiar nu ştiu cum. Dar important este să ştii şi să reuşeşti să le depăşeşti".
Pentru Federaţia Română de Canotaj, 2023 este un an important având în vedere că vor avea loc calificările pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
"Obiectivele pentru 2023 sunt la fel de îndrăzneţe ca şi anul acesta. Pentru că să nu uităm că anul viitor vin calificările pentru Jocurile Olimpice. Deci este un an foarte greu. Toată lumea va alinia la startul Campionatelor Mondiale tot ce are mai bun. Şi investiţiile vor fi majore comparativ cu ce avem noi. Nici nu ne putem compara. Noi avem multă voinţă şi îmi doresc ca sportul să aibă parte de mult mai multă atenţie, pentru că este un domeniu atât de frumos. Şi nu mă refer aici doar la canotaj, ci la sport în general. Şi am demonstrat că uşor, uşor, acolo unde se implică mai mulţi factori, vin şi rezultatele. Dar nu poţi să mergi la nesfârşit pe ideea lasă că mă descurc şi să ai contre cu câte cineva ca să poţi să rezolvi o problemă", a adăugat Elisabeta Lipă.
Referitor la sportivul anului 2022, Lipă a nominalizat-o din nou pe Simona Radiş.
"În privinţa celor mai buni sportivi ai anului eu nu m-am răzgândit faţă de Gala Canotajului. Simona Radiş este cap de afiş şi toţi ceilalţi care au obţinut performanţe cu totul şi cu totul deosebite", a mai spus preşedinta FRC.

Canotoarea Simona Radiş participă la Gala Canotajului Românesc 2022
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Dubla campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1 în 2022, Simona Radiş, a primit titlul de "Sportivul anului" în cadrul galei organizate de Federaţia Română de Canotaj.
Campioanele mondiale şi europene la dublu vâsle, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, au primit din partea Federaţiei Internaţionale de Canotaj titlul de "Echipajul feminin al anului 2022".

Canotoarea Ionela Cozmiuc participă la Gala Canotajului Românesc 2022
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
România a obţinut patru medalii de aur la Mondialele din Cehia, din luna septembrie, prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară, echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, barca de dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu).
Delegaţia ţării noastre a participat cu 11 ambarcaţiuni şi 35 de sportivi la Mondialele de la Racice, reuşind să califice nouă în finalele pentru medalii. Bilanţul final a fost de patru medalii de aur, trei locuri patru şi două locuri şase.
În clasamentul pe medalii, Marea Britanie a ocupat primul loc, cu 7 de aur, 1 de argint şi 4 de bronz, urmată de Italia, 5-3-1, şi România, 4-0-0, etc.
La Campionatele Europene desfăşurate între 11 şi 14 august la Munchen, România a încheiat competiţia cu cinci medalii de aur şi trei de bronz, cel mai bun rezultat din istoria canotajului românesc la întrecerea continentală.

Canotorul Marius Cozmiuc participă la Gala Canotajului Românesc 2022
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Cele cinci medalii de aur au fost câştigate la dublu rame, feminin (Ioana Vrînceanu şi Denisa Tîlvescu) şi masculin (Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan), la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş), simplu vâsle, categorie uşoară (Ionela Cozmiuc) şi 8+1 feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Ancuţa Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Adrian Munteanu), iar cele trei bronz la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), patru rame masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu, Florin Lehaci) şi patru vâsle masculin (Mihai Chiruţă, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu şi Marian Enache).
Şa Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Varese (Italia), din iulie, bilanţul sportivilor români a fost de trei medalii, una de aur, una de argint şi alta de bronz.
România a câştigat medalia de aur în proba feminină de dublu vâsle, prin Andrada-Maria Moroşanu şi Iulia-Liliana Bălăucă, la patru vâsle feminin, Emanuela-Ioana Ciotău, Cristina Drugă, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş au cucerit argintul, iar Andrei Mândrilă şi Claudiu Neamţu au câştigat bronzul în proba de dublu rame masculin.
România a cucerit patru medalii la Campionatele Mondiale Under-19 de la Varese (Italia), desfăşurate tot în iulie, una de aur, una de argint şi două de bronz.
Aurul a fost câştigat de echipajul de patru vâsle feminin, compus din Andreea Todorică, Iulia Valentina Nedelcu, Delia Mirabela Gradinaciuc şi Ana-Maria Matran. Medalia de argint a fost obţinută de sportivele din echipajul de patru rame feminin, Iuliana Isabela Boldea, Elena Silvia Mocanu, Andreea Nicoleta Dinu şi Valentina Amalia Azoiţei. Medaliile de bronz au fost adjudecate de echipajul de patru plus unu rame feminin, compus din Narcisa-Florentina Negură, Andreea Petraş, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu şi Irina Lucia Andreea Despa, precum şi de barca de patru rame masculin, în componenţa Cosmin Iulian Pleşescu, Eduard Angel Moldovan, Nicolae Răzvan Stoian şi Marian Ştefan Dunca.

Trofeele oferite la Gala Canotajului Românesc 2022, eveniment organizat de Federaţia Română de Canotaj (21 noiembrie 2022)
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
România a încheiat cu un bilanţ de 9 medalii, 5 de aur şi 4 de argint, la Campionatele Europene Under-23 de la Hazewinkel (Belgia), în septembrie. Prima medalie de aur a fost obţinută la patru plus unu rame masculin, de echipajul compus din Andrei-Petrişor Axintoi, Alexandru Gherasim, Florin Arteni, Alexandru-Laurenţiu Danciu şi Maria-Antonia Iancu. Aur a câştigat şi echipajul de patru rame feminin, Estera Vîlceanu, Alina-Maria Baleţchi, Manuela Lungu şi Geanina Dumitriţa Juncănariu. O altă medalie de aur a fost câştigată de echipajul de patru vâsle feminin, alcătuit din Emanuela-Ioana Ciotău, Cristina Drugă, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş. Medalii de aur au fost obţinute şi la opt plus unu, feminin (Amalia Bucu, Andreea Iorgovan, Estera-Costina-Beatrice Vîlceanu, Alina-Maria Baleţchi, Manuela-Gabriela Lungu, Geanina Dumitriţa Juncănariu, Alice-Elena Turcanu, Elena Şuta şi Victoria-Ştefania Petreanu) şi masculin (Andrei-Petrişor Axintoi, Alexandru Gherasim, Florin Ceobanu, Andrei Lungu, Andrei Mândrilă, Claudiu Neamţu, Florin Arteni, Alexandru-Laurenţiu Danciu şi Maria-Antonia Iancu). Echipajul de patru plus unu rame feminin, compus din Amalia Bucu, Larisa Bogdan, Lorena Constantin, Iuliana Timoc şi Victoria-Ştefania Petreanu, a obţinut argint. Argint a câştigat şi echipajul de dublu rame masculin, alcătuit din Andrei Mândrilă şi Claudiu Neamţu, precum şi echipajul de patru rame masculin, Sebastian Timiş, Ionuţ Pavel, Constantin-Emanuele Sterea şi Iliuţă-Leontin Nuţescu. O medalie de argint au obţinut, la dublu vâsle feminin, Andrada-Maria Moroşanu şi Iulia-Liliana Bălăucă.
România a cucerit cinci medalii la Campionatele Europene de canotaj Under-19 de la Varese (Italia), 3 de aur, 1 de argint şi 1 de bronz, în luna mai. Prima medalie de aur a fost obţinută în proba de patru rame masculin, de echipajul compus din Cosmin Iulian Pleşescu, Eduard Angel Moldovan, Nicolae Răzvan Stoian şi Marian Stefan Duncă. A doua medalie de aur a fost câştigată în proba de patru vâsle feminin, de Andreea Todirică, Iulia Valentina Nedelcu, Delia Mirabela Gradinaciuc şi Ana-Maria Matran. În proba de 8+1 feminin, aurul a revenit echipajului Narcisa-Florentina Măgură, Andreea Petraş, Cosmina Alexandra Grigore, Iuliana Isabela Boldea, Beatrice Piseru, Denisa Cristina Ailincăi, Felicia Maria Mihai, Andra Elena Filote, Irina Lucia Andreea Despa. O medalie de argint au câştigat juniorii din echipajul de dublu rame masculin, Andrei-Vlad-Robert Vatamaniuc şi Iliuţă-Leontin Nuţescu. Medalia de bronz a fost adusă de echipajul de patru rame feminin compus din Ioana Ruxandra Pascovici, Andreea Ioana Şerban, Georgiana Blanariu şi Elena Silvia Mocanu.
România a cucerit şase medalii, una de aur, două de argint şi trei de bronz, în iulie, la Cupa Mondială III de la Lucerna (Elveţia).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.
Fotbal: FK Csikszereda a obținut un egal la Galați, 1-1 cu Oțelul, în nouă oameni
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut un egal la Galați, 1-1 (0-1) cu Oțelul, vineri, în etapa a 12-a a Superligii de fotbal, deși a jucat finalul meciului în nouă oameni. Gazdele au deschis scorul prin portughezul Rafael Brito (24), la prima sa reușită pentru Oțelul. Ciucanii au egalat în repriza secundă, prin slovenul N
Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la
Handbal feminin: Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl
Echipa de handbal feminin Corona Brașov s-a despărțit de antrenorul norvegian Bent Dahl, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook. ''CSM Corona Brașov anunță încetarea colaborării cu antrenorii Bent Dahl și Bo Ruudgaard, care, începând din această săptămână, nu vor mai face parte din stafful tehnic al














