Fotbal: Universitatea Craiova, ţinută în şah de CS Ocna Mureş (1-1), în Cupa României

Echipa de liga a treia CS Ocna Mureş a produs o mare surpriză în Cupa României, prin rezultatul de egalitate obţinut cu Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), miercuri seara, pe teren propriu, la Zlatna, în Grupa D a competiţiei.
Universitatea a deschis scorul prin Andrei Ivan (29 - penalty), după ce tot el fusese faultat în careu de Marian Guţ.
Modesta CS Ocna Mureş a reuşit să egaleze în min. 48, prin Paul Cioargă (48), după o gafă de proporţii a lui Ivan Martic, care a luftat la 6 metri.
Universitatea mai trebuia să primească un penalty, în min. 15, când portarul Alexandru Cadar l-a faultat în careu pe Kovan Markovic. Şi gazdele puteau beneficia de un penalty, la intervenţia lui Sergiu Hanca asupra lui George Goronea (60).
Ambele echipe au câştigat în primul meci, CS Ocna Mureş cu Chindia (1-0, pe teren propriu), iar Universitatea cu FC Hermannstadt (2-0 la Mediaş).
În celelalte meciuri din grupă, jucate tot miercuri, FC Hermannstadt a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu 3-2, în deplasare, iar Chindia Târgovişte a remizat cu FC Argeş, 1-1.
CS Ocna Mureş - Universitatea Craiova 1-1 (0-1), Stadion Minaur - Zlatna
Au marcat: Paul Cioargă (48), respectiv Andrei Ivan (29 - penalty).
Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenţi: Petruţa Iugulescu (Buftea), Mihaela Ţepuşă (Buzău); al patrulea oficial: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca)
Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) - CCA, Tiberiu Gabor (Reghin) - FRF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Oțelul Galați s-a despărțit de portughezul Frederic Maciel
Echipa de fotbal Oțelul Galați s-a despărțit de jucătorul portughez Frederic Maciel, care a ajuns la final de contract și își va continua activitatea în afara României, potrivit site-ului oficial al clubului. Frederic Ferreira Maciel, jucător de atac în vârstă de 31 de ani, a venit la Galați în vara anului 2023, când s
Fotbal: Rapid va susține patru meciuri de pregătire în cantonamentul din Slovenia
Echipa de fotbal Rapid București va susține patru meciuri de pregătire în cantonamentul din Slovenia, programat în perioada 17-30 iunie, au anunțat, luni, reprezentanții formației giuleștene, prin intermediul site-ului oficial. După o săptămână de antrenamente desfășurate la Baza Constructorul Mobexpert, lotul pregătit de Costel Gâlcă a
Fotbal: Alexandru Crețu a revenit la Universitatea Craiova
Mijlocașul Alexandru Crețu a revenit la echipa de fotbal Universitatea Craiova, cu care a semnat un contract pe trei ani, a anunțat clubul, luni, pe pagina sa de Facebook. 'MoldOlteanul', cum este alintat de club, a îmbrăcat tricoul alb-albastru de 123 de ori în prima sa aventură în Cetatea Băniei, a marcat de 16 ori și a oferit 10 pa
Fotbal: Victor Angelescu va ocupa funcția de președinte la Rapid; Săpunaru, posibil în echipa lui Pederzoli
Acționarul minoritar al FC Rapid, Victor Angelescu, va ocupa funcția de președinte al clubului în locul lui Viorel Moldovan, iar fostul căpitan al giuleștenilor, Cristian Săpunaru, ar putea face parte din echipa coordonată de noul director sportiv, italianul Mauro Pederzoli, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, acționarul majoritar Dan Șucu.
Mauro Pederzoli (Rapid): Mentalitatea italiană în fotbal este apropiată de cea românească
Noul director sportiv al FC Rapid, Mauro Pederzoli, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că mentalitatea italiană și cea românească în fotbal se aseamănă, arătându-se încrezător că va reuși să colaboreze foarte bine cu antrenorul Costel Gâlcă. 'Între directorul sportiv și antrenorul principal există un dia
Vasile Gliga, reales vicepreședinte al Federației Mondiale de Dans Sportiv
Președintele Federației Române de Dans Sportiv, Vasile Gliga, a fost reales duminică, la București, în Prezidiul Federației Mondiale de Dans Sportiv (WDSF), ocupând funcția de vicepreședinte pentru marketing. 'Domnul Vasile Gliga, președinte al Federației Române de Dans Sportiv, a fost reales în prezidiul Fede
Fotbal: UTA l-a transferat pe fundașul Din Alomerovic
Echipa de fotbal UTA Arad l-a transferat pe fundașul stânga nord-macedonean Din Alomerovic, a anunțat clubul, duminică, pe pagina sa de Facebook. Cele două părți au ajuns la un acord pentru următorul sezon, cu opțiune de prelungire pe încă unul. Alomerovic (27 ani) vine de la FK Rabotnicki Skopje, unde a fost un om d
Fotbal: Olanda a învins clar Germania la Europeanul U19 din România
Selecționata Olandei a învins Germania la scor de forfait, 3-0, sâmbătă, la Voluntari, în Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-19 din România. Jocul a fost totuși destul de echilibrat, două dintre goluri fiind înscrise în minutele adiționale. Ayoub Oufkir a reușit o dublă (43, 90+1), celălalt gol
Fotbal: Daniel Pancu (U21) - Echipa m-a făcut să fiu mândru că sunt român
Selecționerul naționalei de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu Spania, de la Campionatul European de fotbal Under-21, că echipa l-a făcut mândru că e român. ''O echipă care m-a făcut mândru că sunt român, cred că și pe cei din tribune, cărora
Simona Halep a anunțat că meciul său de retragere va avea loc la Cluj în 2026
Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunțat, sâmbătă, că anul viitor, pe 13 iunie, va avea loc meciul său de retragere, în Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. 'Vă mulțumesc pentru toată susținerea voastră în toată cariera mea', a declarat Simona Halep, la finalul meciului demonstrativ de fotbal din BT Arena din
Ronaldinho, la Sports Festival Cluj: Pele și Maradona au fost inegalabili
Marele fost fotbalist Brazilian Ronaldinho a declarat, sâmbătă, la Cluj, că dacă ar fi să aleagă cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor dintre Pele și Maradona, i-ar alege pe amândoi, dar că, totuși, fiind și el brazilian, ar opta pentru Pele. 'Amândoi sunt mari idoli, fiind inegalabili. Evident, brazilian fiind, tind să spun că Pel
Fotbal: Ion Marin, după victoria naționalei U19 - Pe viitor trebuie să fim mai concentrați la finalizare
Selecționerul echipei naționale Under-19 a României, Ion Marin, a declarat, vineri seara, după victoria cu 2-1 în fața Muntenegrului, în meciul de debut la Campionatul European U19, că jucătorii săi trebuie să fie mai concentrați la finalizare în meciurile următoare. 'Sigur că au fost emoții, dar consider că am făcu
Fotbal: România a câștigat cu emoții, 2-1 cu Muntenegru, la debutul în Campionatul European Under-19
Selecționata României a învins cu emoții echipa Muntenegrului, cu scorul de 2-1 (0-1), vineri seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, la debutul în Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-19, găzduit de România. Oaspeții au reușit să deschidă scorul contrar cursului jocului, prin Vuk Vlahovic (13), da
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat dramatic titlul în Liga Națională
U-BT Cluj-Napoca a câștigat dramatic titlul în Liga Națională de baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 68-67 (16-19, 21-20, 12-12, 19-16), vineri seara, în deplasare, în meciul decisiv al finalei. ''U'' a obținut astfel al cincilea titlu consecutiv și al zecelea din pa
Fotbal: Ianis Stoica (U21) - Cred că putem obține 6 puncte în meciurile cu Spania și Slovacia
Jucătorul Ianis Stoica a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că echipa națională de tineret a României poate câștiga meciurile cu Spania și Slovacia din grupa de la Campionatul European de fotbal U21, în afară de încredere, 'tricolorii' având și motivația necesară depășirii acestei faze a competiției.