Hochei: Ministerul Sportului verifică documentele de la alegerile FRHG; 10 cluburi au făcut contestaţie în justiţie
Biroul Federal al FRHG reclamă într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, că Ministerul Sportului a dispus o acţiune de verificare a documentelor care au stat la baza procedurii de organizare a alegerilor pentru conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în condiţiile în care instituţia a avut reprezentanţi la Adunarea Generală de la mijlocul lunii septembrie.
"Pentru ce echipa joacă Ministerul Sportului? Ieri Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a primit un act prin care a fost informată că Ministerul Sportului a dispus, ca în perioada 01.11.2022 - 04.11.2022, să se efectueze o acţiune de verificare a 'documentelor ce au stat la baza procedurii de organizare a AGA FR Hochei pe Gheaţă, din dată de 15.09.2022'. Şoc! De ce vine Ministerul să verifice astfel de aspecte acum, în condiţiile în care la Adunarea Generală de alegeri din 15.09.2022 a FRHG, a participat atât delegatul desemnat prin ordin de către Ministrul Sportului, cât şi un reprezentant al departamentului juridic al Minsterului Sportului, persoane care nu au avut nicio remarcă sau obiecţie privind vreo cauza de nelegalitate a respectivei adunări generale?", se arată în comunicatul de presă al Biroului Federal al FRHG.
În acelaşi timp, instituţia anunţă că 10 cluburi de hochei au contestat în instanţă legitimitatea Adunării Generale de alegeri.
"Cred că răspunsul îl găsim pe portalul instanţelor de judecată, de unde aflăm că un număr de cluburi au contestat în instanţa hotărârile Adunării Generale de alegeri a FRHG din 15.09.2022, solicitând anularea acestor alegeri şi suspendarea acestor hotărâri: https://portal.just.ro/43/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=4300000000024392&id_inst=43. Şi atunci mă întreb dacă nu cumva, Ministrul Sportului, nemulţumit de soluţia instanţei de judecată, a decis să 'judece' el, mai repede acest dosar şi să forţeze astfel o soluţie prin care să dispună suspendarea hotărârilor adoptate la Adunarea Generală de alegeri din 15.09.2022 a FRHG, îndeplinind astfel dorinţa reclamanţilor din dosarul respectiv?", precizează sursa citată.
Cele 10 cluburi care contestă legitimitatea Adunării Generale de alegeri a FRHG la Curtea de Apel Târgu Mureş sunt: Asociaţia Club Sportiv Sapienţia U23, Clubul Sportiv Şcolar Miercurea Ciuc, Clubul Sportiv Şcolar Gheorgheni, Asociaţia Club Sportiv Felcsik Sk, Club Sportiv Municipal "Varosi Sport Klub Csikszereda" Miercurea Ciuc, Asociaţia Clubul Sportiv De Hochei Pe Gheaţă Kiralypingvinek Jegkorong Klub, Asociaţia Clubul Sportiv Gyergyoi Hoki Klub-Club Sportiv Gheorgheni Hockey Club, Clubul Sportiv Municipal Odorheiu Secuiesc-Varosi Sport Klub Szekelyudvarhely, Clubul Sportiv Hockey Club Fenestela 68 şi Sport Club Miercurea Ciuc.
Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.
Pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai FRHG au fost aleşi Marius Păun şi Vasilică Băiţan, în timp ce în Biroul Federal al FRHG au fost aleşi: Ioan Ioniţă, Cornel Chiriţă, Laszlo Hodos, Marian Caval, Ioan Martin, Petru - Adrian Zahariea, Iurgen - Ciprian Lică, Adrian Poeană, iar cenzor a fost desemnat Valentin Dragomir. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
* Foto: Federatia Romana de Hochei pe Gheata - FRHG / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v














