logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ANAD, despre cazul Halep: Roxadustat e substanţă nespecifică; pentru utilizarea intenţionată, perioada de suspendare e de 4 ani

Imagine din galeria Agerpres

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a publicat, luni, pe site-ul oficial, o serie de precizări în contextul depistării pozitive a jucătoarei de tenis Simona Halep, printre care faptul că "Roxadustat este substanţă nespecifică" şi că dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a Listei Interzise perioada de suspendare a unui sportiv este de 4 ani.

"Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 - Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011. În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică", se menţionează pe site-ul citat.

ANAD explică faptul că gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului şi soluţionarea cazului, care poate include o procedură de audiere şi apel. Un caz poate fi închis, iar gestionarea rezultatelor se poate încheia în oricare dintre aceste etape.

Orice încălcare a obligaţiilor sau orice lipsă de grijă aferentă unei anumite situaţii. De exemplu, atunci când un sportiv sau o altă persoană nu ţine cont de reglementările antidoping sau nu acordă atenţie riscurilor pe care le presupune comportamentul său.

Lipsa vinovăţiei sau neglijenţei este atunci când sportivul sau altă persoană stabileşte că nu ştia sau nu bănuia, şi nu ar fi putut în mod rezonabil să ştie sau să bănuiască, chiar şi demonstrând cea mai mare precauţie, că a folosit sau i-a fost administrată o substanţă interzisă sau o metodă interzisă sau a încălcat în orice alt fel o reglementare antidoping. Acest lucru se întâmplă numai în circumstanţe excepţionale. De exemplu, dacă un sportiv a fost sabotat de un concurent. În acest caz, şi numai dacă ar putea fi dovedită şi/sau în baza unei balanţe a probabilităţilor considerate opţiunea cea mai probabilă, perioada de suspendare ar putea fi eliminată, precizează comunicatul.

Lipsa vinovăţiei sau a neglijenţei semnificative este atunci când gradul de vinovăţie sau neglijenţă a unui sportiv sau a altei persoane nu este suficient de "semnificativ" pentru a fi determinat încălcarea reglementărilor antidoping. În acest caz, perioada de suspendare aplicabilă poate fi redusă în funcţie de gradul de vinovăţie.

"Intenţionat" este atunci când un sportiv sau o altă persoană se angajează într-un comportament despre care ştie că va constitui o încălcare a reglementărilor antidoping sau despre care ştie că prezintă un risc semnificativ de a duce la o încălcare a reglementărilor antidoping - art. 10.2.3* din Cod. Un caz care implică o substanţă nespecifică este presupus intenţionat, cu excepţia cazului în care sportivul sau altă persoană poate stabili că nu a fost intenţionat. Un caz care implică o substanţă specifică se presupune că nu este intenţionat, cu excepţia cazului în care organizaţia antidoping stabileşte că încălcarea reglementărilor antidoping este intenţionată. Atunci când încălcarea este intenţionată, perioada de suspendare este de 4 ani.

Pentru o substanţă specifică, perioada de suspendare este de 2 ani, cu excepţia cazului în care organizaţia antidoping poate dovedi că utilizarea sa a fost intenţionată. Intenţia directă: sportivul ştia că acţiunile sale reprezentau o încălcare a reglementărilor antidoping. În practică, acest lucru este foarte dificil de dovedit. Chiar şi atunci când o substanţă interzisă este înscrisă pe recipientul suplimentului sau al medicamentului, un sportiv poate pretinde că a fost ignorant, mai ales dacă acest lucru este susţinut de dovada lipsei de educaţie. Dar, intenţia directă poate fi, de asemenea, dedusă în anumite cazuri, cum ar fi cele care implică paşaportul biologic al sportivului (ABP).

Intenţie indirectă: Sportivul ştia că există un risc semnificativ ca atitudinea sa să constituie sau să ducă la o încălcare a reglementărilor antidoping şi nu a ţinut cont de acest risc.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.

''Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii. În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală'', a spus Halep.

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ''Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani''.

''Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)'', a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters.

''Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)'', a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.

Halep, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, potrivit APA, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 164

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 18-10-2026 22:58

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (

Sport Intern 18-10-2026 22:01

Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni

ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A

Sport Intern 18-10-2026 21:02

Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava

CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go

Sport Intern 18-10-2026 20:44

Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională

Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un

Sport Intern 18-10-2026 20:31

Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat

Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina

Sport Intern 18-10-2026 20:13

Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic

Sport Intern 18-10-2026 18:42

Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi

Sport Intern 17-10-2026 23:53

Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat

Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star

Sport Intern 17-10-2026 23:42

Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul

FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).

Sport Intern 17-10-2026 21:57

Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României

CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.

Sport Intern 17-10-2026 21:13

Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas

Sport Intern 17-10-2026 20:41

Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare

Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr

Sport Intern 17-10-2026 20:03

VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României

SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz

Sport Intern 17-10-2026 19:35

Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României

CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v