Fotbal: Dan Petrescu acuză greşelile de arbitraj pentru înfrângerea cu Sivasspor - Cu VAR am fi câştigat
Antrenorul formaţiei CFR Cluj a acuzat greşelile grave de arbitraj pentru înfrângerea suferită pe teren propriu cu Sivasspor, scor 0-1, joi, în Grupa G a Europa Conference League la fotbal, afirmând că în cazul în care ar fi existat tehnologia VAR, echipa sa ar fi câştigat.
"Am dat gol valabil, dacă nu l-a văzut arbitrul, ce să facem? Şi am avut trei penalty-uri. La nivelul ăsta dacă nu există tehnologie şi nu există VAR ne merităm soarta să pierdem, asta e. Ce să le zic jucătorilor mei? 25 de şuturi pe poartă, adversarul a avut trei şuturi, şapte cornere, am dominat, am pasat... dacă arbitrul ne-a scos mingea din poartă, ce vină avem noi? Nu am ce să le reproşez la băieţi, au jucat, s-au dăruit, au atacat. Am întâlnit un adversar foarte bun, cu jucători numai de echipa naţională, doar unul sau doi nu erau. Un adversar valoros, dar ai noştri au făcut un meci bun în opinia mea şi meritam nu egal, meritam victoria, asta e clar. Dar ăsta este fotbalul, nu tot timpul câştigă echipa care joacă cel mai bine, am câştigat şi eu de multe ori meciuri când nu meritam. Mergem înainte, nu avem ce face. Dar, sincer, echipa CFR Cluj trebuia să câştige meciul ăsta. Uitaţi că VAR-ul, chiar dacă sunt tot timpul probleme cu el, ai nevoie de VAR. Astăzi noi cu VAR am fi câştigat meciul ăsta. Pe final de meci, când noi am ieşit să egalăm, au avut şi ei două ocazii. Noi am riscat să egalăm şi ne-am dus toţi în atac, nu mai eram o echipă compactă ca de obicei, dar până atunci a fost doar o echipă pe teren. Ei doar pe final au avut nişte ocazii. În prima repriză nu au ajuns la poartă", a declarat Dan Petrescu în conferinţa de presă de la finalul meciului.
Tehnicianul a afirmat că nu vede un motiv pentru care şi-ar da demisia de la CFR Cluj, aşa cum i-au cerut suporterii la finalul partidei.
"Eu nu am ce să vorbesc cu publicul, fiecare poate să zică ce vrea, eu nu am de ce să îmi dau demisia. Eu sunt la clubul ăsta de atâţia ani, muncesc, am un contract, vreau să îl respect. Dacă eu consider că nu mai sunt bun şi nu muncesc bine, atunci da. Dacă echipa nu ar juca, nu ar ajunge la poartă, poate m-aş gândi, dar în cazul ăsta eu nu mă gândesc la aşa ceva. Eu nu înţeleg motivul acestei demisii, pentru că echipa a avut rezultate foarte bune cu mine antrenor. Fiecare e liber în lumea asta să zică ce vrea", a spus Petrescu.
Referitor la situaţia din Grupa G a Europa Conference League, Petrescu a spus că Slavia Praga rămâne principala favorită la ocuparea primului loc la finalul acestei faze a competiţiei continentale.
"E clar că Slavia este favorita numărul 1 a grupei în continuare, dar noi trebuie să ne jucăm şansa noastră. E clar că astăzi am pierdut un meci pe care nu trebuia să-l pierdem, dar l-am pierdut nemeritat şi din greşeli de arbitraj şi din ghinion. Asta e clar", a mai spus antrenorul echipei clujene.
CFR Cluj a fost învinsă de formaţia turcă Sivasspor, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa G a Europa Conference League.
În celălalt meci al grupei, Slavia Praga a trecut de FC Ballkani cu 3-2.
CFR Cluj, care ocupă ultimul loc în grupă, va juca pe 6 şi 13 octombrie cu Slavia Praga, în deplasare, respectiv acasă.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v














