Auto: Jerome France a câştigat Trofeul Gutâi la viteză în coastă

Campionul naţional la super rally, Jerome France, a câştigat, duminică, a patra etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Trofeul Gutâi.
Francezul France (Nova NP03) s-a impus, la debutul său în prima divizie, cu timpul de 5 min 56 sec 173/1000 în cele două manşe, 2 min 56 sec 572/1000 în prima şi 2 min 59 sec 601/1000 în a doua, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Pe locul secund s-a clasat Emil Ghinea (Norma M20F), la 04 sec 591/1000, podiumul fiind completat de Octavian Eugen Ciovică (Radical SR8), la 05 sec 603/1000.
La Categoria I, Costel Căşuneanu a bifat o victorie entuziasmantă, deşi a venit cu mâna în ghips în Maramureş, iar acest succes îl readuce pe prima poziţie în clasament.
Francezul a plecat de la Baia Mare şi cu titlul de King of the Hill datorită primei manşe de concurs, în care a stabilit timpul de referinţă al etapei.
În urma rezultatelor de la Trofeul Gutâi, Costel Căşuneanu în fotoliul de lider al Categoriei I, cu 77 de puncte, fiind urmat de Alexandru Piţigoi, cu 76 de puncte, şi de Dudu Şenchea (Mitsubishi Evo 9), cu 48 de puncte.
La Categoria II, Octavian Ciovică e tot mai aproape de titlul mult visat. Cu 95,5 puncte, braşoveanul conduce topul destinat prototipurilor şi monoposturilor, urmat de Emil Ghinea, cu 67,5 puncte, şi de Botond Szabo, cu 41,5 puncte.
Ultimele două etape ale primei divizii din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă vor avea loc la Câmpulung Muscel (17-18 septembrie) şi Poiana Braşov (15-16 octombrie).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Federatia Romana de Automobilism Sportiv/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Handbal: Carmen Martin - Gala Neagu, un mare eveniment; nu am mai participat până acum la așa ceva
Fostă colegă de echipă cu Cristina Neagu la CSM București, handbalista spaniolă Carmen Martin s-a arătat încântată că poate participa la meciul de retragere al româncei, despre care a spus că este un eveniment așa cum nu a mai văzut până acum. Ea a afirmat totodată că se bucură că a reușit să joace alături de Neagu la C
Handbal: Cristina Neagu - Sunt super emoționată și fericită, nici nu am putut să dorm azi-noapte
Handbalista Cristina Neagu a declarat, duminică, la Sala Polivalentă, cu doar o oră înaintea startului meciului său de retragere, că este super emoționată și fericită, precizând că în noaptea precedentă nu a putut să doarmă. 'Cred că întreg sezonul a fost un tur de forță pentru mine, nu numai azi. Sunt sincer impres
INTERVIU/Fotbal: Ion Marin (U19) - Suporterii să știe că vor vedea o echipă a României ofensivă la Campionatul European
Selecționerul reprezentativei Under-19, Ion Marin, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că îi așteaptă în număr mare în tribune pe suporterii români, cărora le promite că vor vedea o echipă ofensivă la Campionatului European U19, găzduit de România în perioada 13-26 iunie. Antrenorul consider
Fotbal: Daniel Isăilă - Modul în care România a dominat Elveția în preliminarii ne dă încredere la turneul final U21
Daniel Isăilă, fost antrenor al echipei naționale de tineret, a declarat, pentru AGERPRES, că modul în care echipa U21 a României a dominat Elveția în preliminarii oferă încredere și speranță în ceea ce privește participarea la Campionatul European U21 din Slovacia (11-28 iunie). 'Avem o misiune dificilă la ac
Atletism: Liliana Gheorghieva a câștigat Memorialul 'Maria Cioncan' la Internaționalele României
Sportiva bulgară Liliana Gheorghieva a câștigat proba de 1.500 metri, Memorialul ''Maria Cioncan'', sâmbătă, în cadrul ediției a 70-a a Campionatelor Internaționale de atletism ale României ''Iolanda Balaș-Soter'', pe Stadionul ''Nicolae Mărășescu'' din Craiova. Atleții de
Fotbal: Horațiu Moldovan - Cred că am fost un pic ghinioniști la meciul cu Austria
Portarul echipei naționale de fotbal a României, Horațiu Moldovan, a afirmat la finalul meciului cu Austria, pierdut cu 1-2, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, că ghinionul a avut un rol destul de important în această înfrângere. 'Ne pare rău pentru această înfrângere, chiar a fost la limit
Fotbal: Mircea Lucescu - Austria a meritat victoria, a fost echipa mai puternică
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-2 suferită în deplasare cu Austria, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, că adversara a meritat victoria pentru că a fost echipa mai puternică. 'Austria a meritat victoria, s-a
Fotbal: Vlad Chiricheș - E clar că trebuie să câștigăm toate meciurile pentru a avea o șansă la primul loc
Internaționalul Vlad Chiricheș a afirmat, după înfrângerea suferită în Austria cu scorul de 1-2, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, că pentru a mai spera la primul loc în grupa de calificare 'tricolorii' trebuie să câștige toate meciurile care au mai rămas de disputat. 'Speram s
VIDEO/Cristina Neagu, înaintea meciului de retragere: Îmi doresc să ne bucurăm împreună de handbal, va fi o sărbătoare
Handbalista Cristina Neagu a declarat, sâmbătă seara, la o cină de gală organizată la un restaurant din București, că își dorește să se bucure împreună cu invitații și fanii săi la meciul de retragere, care va avea loc, duminică, la Sala Polivalentă. 'Mulțumesc tuturor celor care s-au ocupat de organizarea galei în
VIDEO/CSA Steaua și-a inaugurat magazinul oficial cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înființarea clubului
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a inaugurat, sâmbătă, magazinului oficial în incinta Stadionului Steaua cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înființarea clubului, la eveniment participând foști mari campioni, oficiali și câteva zeci de suporteri. Câștigători ai Cupei Campionilor Europeni la fotbal,
Box: Flavius Biea și-a anunțat retragerea din ring
Pugilistul român Flavius Biea și-a anunțat retragerea din boxul profesionist după ce a pierdut, prin KO tehnic în prima repriză, meciul cu britanicul Josh Kelly, vineri seara, într-o gală profesionistă desfășurată la Newcastle. ''Cu lacrimi în ochi, pun punct unei etape din viața mea. Din păcate, astăzi (vineri,
Fotbal: Andrei Prepeliță, noul antrenor al Unirii Slobozia
Fostul internațional Andrei Prepeliță a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal Unirea Slobozia, a anunțat, sâmbătă, clubul ialomițean pe pagina sa de Facebook.
Fotbal: Emil Săndoi - România nu trebuie să piardă cu Italia în debutul turneului final U21
Emil Săndoi, selecționerul naționalei de tineret la precedenta participare la un turneu final de Campionat European, a declarat, pentru AGERPRES, că România nu trebuie să piardă cu Italia în prima sa partidă de la EURO U21 din Slovacia pentru a avea șanse să depășească faza grupelor. 'Poate a fost puțin ghinion la tragerea la s
Volei feminin: România, învinsă acasă de Ungaria, în Golden League
Naționala feminină de volei a României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 3-2 (21-25, 23-25, 25-21, 25-21, 20-18), vineri, la Blaj, într-un meci din Golden League. Tricolorele s-au înclinat după două ore și 22 de minute, după ce a câștigat primele sale două meciuri, săptămâna trecută, în S
Volei masculin: România a debutat cu dreptul în Golden League
Naționala masculină de volei a României a învins echipa Muntenegrului cu scorul de 3-0 (25-19, 25-16, 25-19), vineri seara, la Mioveni, în meciul său de debut în acest sezon al Golden League. Tricolorii au obținut victoria după o oră și 21 de minute. Cristian-Daniel Chițigoi, cu 16 puncte, a fost cel mai bun jucător al ec