Fotbal: FRF susţine că nu poate aplica ordinul ministrului Novak şi solicită amânarea acestuia cu cel puţin 1 an
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că nu poate aplica ordinul ministrului Novak privind obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă şi a solicitat în acelaşi timp amânarea impunerii lui cu cel puţin un an.
"Impunerea acestui ordin a fi aplicabil cu începere din sezonul 2022 - 2023 determină nu doar încălcarea principiului predictibilităţii, astfel încât cluburile participante în competiţiile fotbalistice să fie în imposibilitatea da a-şi adapta strategia transferurilor şi legitimărilor, în special, a formării lotului de jucători pentru noul sezon, în general, conform noilor norme despre care acestea nu au avut cunoştinţă până astăzi. De asemenea, un alt principiu afectat în situaţia aplicării Ordinului mai sus menţionat începând cu jocurile din sezonul 2022-2023 este cel al stabilităţii contractuale, cluburile având în desfăşurare contracte cu sportivi de naţionalităţi diferite, mulţi dintre aceşti jucători nefiind de naţionalitate română, dar având statut de comunitari şi, implicit aceşti sportivi nu pot avea un tratament diferit faţă de sportivii de naţionalitate română, iar încetarea intempestivă a unor astfel de contracte sau neutilizarea unor astfel de jucători exclusiv pentru motivul limitei menţionate în cuprinsul Ordinul pot genera litigii şi efecte patrimoniale importante în sarcina cluburilor şi, pe cale de consecinţă, în sarcina federaţiilor sportive naţionale şi chiar a Ministerului Sportului, în cazul unor soluţii defavorabile în instanţele de judecată. În concluzie, Federaţia Română de Fotbal solicită amânarea aplicării efectelor Ordinului în cauză pentru cel puţin un sezon competiţional. Acelaşi lucru a fost transmis şi domnului ministru Eduard Novak, personal, de către preşedintele Răzvan Burleanu, în cadrul consultării avute pe acest subiect, când preşedintele FRF i-a comunicat domnului ministru Novak, la solicitarea acestuia, că numărul străinilor din Liga I este de aproximativ 35% din numărul total de fotbalişti legitimaţi. Acesta fiind singurul subiect dezbătut pe această temă. Având în vedere timpul scurt avut la dispoziţie de la data publicării în Monitorul Oficial, 08.07.2022, a Ordinului nr. 500 raportat la clarificările pe care le considerăm necesare, dar şi data desfăşurării primului meci al noului sezon competiţional, Supercupa României, respectiv 09.07.2022, Federaţia Română de Fotbal se află în imposibilitatea obiectivă de a aplica, cel puţin pentru moment, actul în discuţie", se arată în comunicatul FRF.
În plus, Federaţia Română de Fotbal consideră că sunt necesare clarificări cu privire la modalităţile de aplicare a Ordinului şi de verificare a îndeplinirii condiţiilor impuse prin intermediul acestuia. "Subliniem că, la o analiză sumară, procentul de 40 % de jucători români impuşi pentru fiecare echipă în teren, în cazul fotbalului, reprezintă o aplicare inversă a regulii FIFA '6+5', regulă considerată în numeroase ocazii ca fiind în contradicţie cu normele comunitare şi chiar respinsă de Parlamentul European în 2008. Astfel, chiar şi în situaţia în care regula ar fi '5+6', FRF consideră necesară o analiză amănunţită cu privire la compatibilitatea acestei reguli cu normele dreptului UE", susţin oficialii FRF.
Totodată, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a solicitat în cel mai scurt timp posibil o clarificare dacă ponderea de participare impusă prin Ordinul nr. 500, respectiv minimum 40%, se referă la "totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, la sporturile de echipă", sau la lotul de jucători înscrişi în raportul de arbitraj în conformitate cu prevederile art. 6 din Anexa, respectiv "participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă" ori o eventuală a treia variantă.
FRF menţionează că în ceea ce priveşte fotbalul, numărul de jucători participanţi la competiţiile sportive oficiale pentru un anumit club este total diferit de numărul de jucători care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă.
"Astfel, dacă în prima variantă ne putem gândi la întreg lotul de jucători al unui club, în cea de a doua variantă analiza conduce spre lotul de jucători înscris în raportul de arbitraj sau cei 11 jucători titulari şi un număr de 5 rezerve din totalul celor aflaţi pe banca de rezerve la un anumit meci (fiind permise doar 5 înlocuiri, iar după efectuarea acestor înlocuiri, ceilalţi jucători de pe banca de rezerve pierzându-şi dreptul de a putea evolua în meciul respectiv). Mai mult decât atât, în comunicările publice s-a vehiculat o altă variantă de interpretare, respectiv necesitatea ca respectiva pondere de participare să fie îndeplinită de fiecare echipă în parte pe parcursul întregului meci, respectiv în orice moment al jocului, fiecare dintre echipe să aibă minim 40% dintre jucătorii din teren sportivi români (deci minim 5 jucători în cazul fotbalului)", susţin oficialii federaţiei.
Federaţia Română de Fotbal salută dorinţa de implicare a ministrului Eduard Novak pentru creşterea performanţelor loturilor naţionale, dar susţine că acesta ar trebui să îşi concentreze eforturile şi către obţinerea unei asumări la nivel politic pentru ca sportul să devină o prioritate strategică în România.
"Pentru a se produce performanţă sportivă e nevoie de investiţii, fie din partea statului, fie din partea mediului privat. Până când sportul nu va deveni o prioritate strategică la nivel naţional, tot efortul va fi pe umerii cluburilor, a academiilor şi a federaţiilor sportive. FRF consideră că domnul ministru Eduard Novak ar trebui să îşi concentreze eforturile şi în această direcţie, de a obţine o asumare la nivel politic, la nivel naţional, în ceea ce priveşte prioritizarea sportului ca unul de importanţă strategică, acest lucru presupunând şi o finanţare deoarece e necesar ca Statul să se implice mai mult şi în această zonă", se mai arată în comunicatul FRF.
Ministerul Sportului a anunţat, joi, printr-un mesaj publicat pe un site de socializare, că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă.
"Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă. Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023", se menţionează pe pagina oficială de Facebook a ministerului.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas














