Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Rugbyului pe 4 mai
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Rugbyului pe 4 mai, dată la care în 1924 echipa naţională a României disputa primul său meci la Jocurile Olimpice de la Paris, anunţă Federaţia Română de Rugby pe site-ul său.
"E oficial: 4 mai - Ziua Naţională a Sportului cu balonul oval. Rugby-ul românesc are de astăzi o zi specială, o zi pe care o va aniversa anual prin evenimente deosebite cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a promova mişcarea, un stil de viaţă sănătos şi valorile care definesc rugby-ul. Propunerea legislativă privind instituirea pe 4 mai a Zilei Naţionale a Sportului cu balonul oval a fost adoptată astăzi şi în Camera Deputaţilor, după ce iniţial fusese adoptată şi în Senat. O zi cu o semnificaţie aparte pentru Ovalul autohton, pentru că pe 4 mai 1924 România disputa primul meci la Jocurile Olimpice de la Paris, în compania Franţei, competiţie la finalul căreia rugbyştii aveau să aducă prima medalie olimpică, de bronz, din istoria sportului românesc", se precizează pe site-ul citat.
Preşedintele FRR, Alin Petrache, a declarat că ziua de 4 mai este una istorică pentru sportul olimpic românesc.
"Este o zi foarte importantă pentru rugbyul românesc, dar şi pentru societatea în care trăim, pentru că în aceste timpuri, în care tot mai puţini copii fac mişcare, este esenţial să avem acţiuni în vederea conştientizării importanţei de a face sport. Să nu uităm că rugby-ul are un preponderent caracter social, că are la bază valori în care cresc copiii, valori care stau la baza unei societăţi sănătoase: disciplină, respect, integritate, fair play, dar mai ales solidaritate. Este o zi prin care nu doar dorim să vorbim tuturor de rugby, să îi invităm să fie parte din acţiunile şi evenimentele pe care le vom pregăti, dar mai ales să ne cinstim trecutul. Data de 4 mai este o zi istorică pentru sportul olimpic românesc, pentru rugby-ul românesc şi este foarte important ca prin acţiunile noastre să ne onorăm înaintaşii", a spus Petrache.
Legea privind instituirea Zilei Naţionale a Rugbyului pe 4 mai se va trimite spre promulgare preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire, urmând apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st









