Fotbal: Volumul "Glasul roţilor de tren", reeditat cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la înfiinţarea clubului Rapid
"Glasul roţilor de tren", volum scris de gazetarul Ioan Chirilă în 1968 care evocă o mare parte a istoriei echipei Rapid Bucureşti, a fost reeditat cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la înfiinţarea clubului giuleştean.
Lansarea acestei a treia ediţii a cărţii a avut loc în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în foaierul noului Stadion Giuleşti la care au participat foştii jucători Viorel Kraus, Ion Puiu Ionescu şi Rică Răducanu, toţi componenţi ai echipei care câştiga în 1967 primul titlu din istoria Rapidului.
La lansare au participat câteva zeci de suporteri, precum şi alţi foşti jucători ai echipei Rapid, volumul lansat de Editura Vellant fiind pus la vânzare la preţul de 25 de lei.
Fostul atacant Viorel Kraus a declarat în cadrul conferinţei de presă că toţi cei care susţin echipa Rapid trebuie să citească volumul "Glasul roţilor de tren".
"Este o zi frumoasă pentru noi, rapidiştii. Anii pe care i-am petrecut la Rapid sunt cuprinşi în această carte, care se reeditează azi. O mare perioadă din istoria Rapidului se află în aceste pagini şi este îmbucurător că din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de clubul Rapid. Ne bucurăm că oficialii clubului mai face asemenea întâlniri în care avem ocazia să ne revedem colegii, prietenii, suporterii... şi mai ales acest stadion nou. Îi doresc glorie şi performanţe Rapidului în anii care vin", a spus Kraus.
"Pe acest stadion am intrat prima oară în urmă cu 76 de ani, aveam 8 ani atunci. Am jucat la Rapid până în 1968 la toate echipele, de la juniori, echipa a doua şi prima echipă. Am fost golgheterul Rapidului în toţi cei 8 ani în care am evoluat la prima echipă, dar şi al campionatului de 2 ori. Acum am 84 de ani, dar nu mi se pare mult că sunt rapidist de 76 de ani. Eu am spus anii trecuţi că vreau să trăiesc până văd noul stadion al Rapidului. Acum l-am văzut, dar sper să o duc mai mult şi să mai vin aici", a spus şi Ion Puiu Ionescu.
.
Fostul portar Rică Răducanu s-a arătat bucuros de faptul că în 2022 Rapid are un stadion nou, o echipă în Liga I, iar suporterii au rămas la fel de pătimaşi ca pe vremea când juca el.
"Clubul nostru e mare şi îl iubim. Eu sunt născut în Giuleşti, iar azi tot aici stau. Rică Răducanu e Rapid. Din păcate azi nu mai pot să merg prea mult, chiar m-am întors de la Techirghiol acum, mi-au făcut şi injecţii... dar aşa îmi trebuie dacă făceam plonjoanele alea când eram jucător... mai mă prindeau şi în ofsaid. Astea sunt blestemele, dar nu e nimic. Mă bucur că avem stadionul ăsta nou, avem şi echipă în Divizia A, aşa cum e ea, dar eu sunt mulţumit. Suntem aici împreună cu suporterii ăştia minunaţi ai noştri care şi azi au rămas la fel", a menţionat Răducanu.
Suporterii rapidişti au sărbătorit aniversarea a 99 de ani cu un spectacol de artificii în noaptea de vineri spre sâmbătă pe noul Stadion Rapid-Giuleşti.
Clubul Rapid a fost înfiinţat la 25 iunie 1923 când lucrătorii de la Atelierele Griviţa au pus bazele Asociaţiei Culturale şi Sportive CFR. Formaţia alb-vişinie are în palmares 3 titluri de campioană a României (1967, 1999, 2003), 13 Cupe ale României, 4 Supercupe ale României, 1 Cupă a Ligii, 2 Cupe Balcanice, 1 Cupă a Europei Centrale, 1 Campionat European Feroviar. Alte performanţe notabile sunt atingerea sferturilor de finală a Cupei Cupelor (1973) şi Cupa UEFA (2006).
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, ditor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) FC Rapid 1923/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas














