Hochei: Cazul jucătorilor de la naţională care au cântat imnul Ţinutului Secuiesc, trimis la Comisia de Disciplină a FRHG
Cazul jucătorilor echipei naţionale de hochei pe gheaţă a României, care au cântat imnul Ţinutului Secuiesc alături de galeria maghiară, la meciul cu Ungaria de la Campionatul Mondial din Slovenia, a fost trimis spre judecare la Comisia de Disciplină a federaţiei de către membrii Biroului Federal, care şi-au declinat competenţa stabilirii "dacă este sau nu un ţinut, regiune, imn sau cântec bisericesc", se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
"În ceea ce priveşte incidentele cu privire la care Biroul Federal al FRHG a fost sesizat, legate de meciul din data de 8 mai 2022 desfăşurat între reprezentantiva României şi cea a Ungariei în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în esenţă, FHRG nu are competenţa să stabilească dacă este sau nu un ţinut, regiune, imn sau cântec bisericesc. În schimb, FHRG poate şi are dreptul să analizeze prestaţia echipei naţionale a României în cadrul meciurilor pe care aceasta le dispută. Din punct de vedere al reglementărilor statutare, competenţa de analiză a unor posibile abateri de la Regulamentele adoptate la nivelul FRHG nu aparţine Biroului Federal, ci Comisiei de Disciplină din cadrul FRHG, motiv pentru care vor fi demarate procedurile în acest sens", precizează sursa citată.
Membrii Biroului Federal consideră că gestul jucătorilor români ar putea fi interpretat şi ca o bucurie la finalul unei partide pierdute, ei cântând alături de galeria adversă: "Pe de altă parte, nu putem să nu observăm faptul că, situaţia în care parte dintre jucătorii echipei naţionale a României au cântat împreună cu galeria echipei adverse, poate fi intepretată ca fiind echivalentă cu situaţia în care, practic, aceştia au sărbătorit înfrângerea propriei echipe naţionale. O asemenea atitudine din partea unor membri ai echipei naţionale a fost de natură să nască contradicţii şi discuţii în cadrul opiniei publice. Tot contradicţii şi discuţii au născut şi implicarea şi declaraţiile a doi miniştri din Guvernul României, declaraţii şi implicare directă care au legătură cu aspectele sesizate în legătură cu meciul disputat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial din Slovenia. Cu privire la acest ultim aspect, FHRG nu are nicio competenţă, singurul care ar putea să adopte un punct de vedere fiind Guvernul României. Apreciem că întreaga problematică supusă dezbaterii este mult mai complexă, iar răspunsuri şi soluţii trebuie oferite nu numai de FRHG, ci şi de către organismele statutului român cu atribuţii în materie. În acest sens, amintim faptul că Ministerul Sportului este organul administraţiei publice centrale de specialitate, iar în această calitate reprezintă interesele statului român, aşadar inclusiv apărarea şi promovarea imaginii ţării intră în atribuţiile sale".
Biroul Federal a luat în cadrul şedinţei de marţi o serie de măsuri, care să reglementeze situaţia de la nivelul echipelor naţionale:
1. Completarea Regulamentelor de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu o serie de prevederi de natură să asigure, pe viitor, ca membrii echipelor naţionale de hochei pe gheaţă să manifeste în public, în mod explicit, o conduită de natură să dovedească deplina loialitate şi susţinere faţă de România, de însemnele oficiale ale statului român, imaginea acesteia şi, nu în ultimul rând, suporterii echipei naţionale.
2. Sesizarea Comisiei de Disciplină de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu privire la incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în vederea cercetării acestora şi adoptarea, în condiţiile legii şi ale Statutului Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), a măsurilor ce se impun.
3. Solicitare adresată Ministerului Sportului referitoare la exprimarea de către acesta a unui punct de vedere cu privire la elementele care ar fi necesar să fie incluse în mod obligatoriu în Regulamentele de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), elemente referitoare la conduita membrilor echipelor naţionale, cu indicarea unor obligaţii detaliate în sarcina acestora pe perioada în care aceştia reprezintă România în cadrul competiţiilor internaţionale.
4. Solicitare adresată Prim-Ministrului Guvernului României cu privire la exprimarea unui punct de vedere referitor la declaraţiile exprimate în mediul public de doi miniştri din Guvernul României (Eduard-Carol Novak - ministrul Sportului şi Barna Tanczos - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor), declaraţii referitoare la şi în legătură cu incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia.
5. Solicitare adresată Guvernului României şi Parlamentului României cu privire la asigurarea unei dezvoltări echilibrate a activităţii hocheistice, în special necesitatea stringentă a construirii unei infrastructuri în judeţele şi/sau localităţile cu potenţial demografic, economic şi nu în ultimul rând cu tradiţie în domeniul hocheistic (de ex: Bucureşti, Ilfov, Suceava, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Buzău).
6. Solicitare adresată Parlamentului României cu privire la elaborarea unei strategii naţionale a sportului românesc, strategie care se impune a avea ca punct de plecare istoricul fiecărei discipline sportive şi care trebuie să se axeze pe principiul asigurării - în mod total obiectiv şi imparţial - dezvoltării sportului românesc şi, implicit, a unui popor sănătos.
Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă consideră că în ultimii ani activitatea loturilor a fost destabilizată din cauza unor conflicte de natură interetnică.
"În cadrul şedinţei Biroului Federal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) din data de 24 mai 2022 au fost discutate atât incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei desfăşurat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, cât şi contextul general în cadrul căruia se desfăşoară activitatea hocheistică pe gheaţă în România. În ceea ce priveşte contextul general, nu poate şi nu trebuie ignorat faptul că începând cu 2014, FRHG împreună cu cluburile de hochei pe gheaţă din România, au reuşit performanţa de a aduce România de pe locul 34, pe locul 22. Această performanţă este cu atât mai notabilă în condiţiile în care, pe de o parte, începând cu 2014 FRHG a trebuit să achite datoria de peste 1 milion de euro lăsată de vechea conducere şi, pe de altă parte, nu a existat niciun fel de susţinere din partea puterilor decidente (politic şi economic) pentru a construi patinoare în Bucureşti, Suceava, Ploieşti, Constanţa, Iaşi ş.a. FRHG a depus eforturi constante în vederea asigurării, în permanenţă, a unui climat de linişte şi echilibru în cadrul activităţii hocheistice pe gheaţă şi a descurajat orice conflicte de natură interetnică. Cu toate acestea, o serie de factori au ca unic scop, în ultima perioadă, destabilizarea activităţii FRHG şi, ceea este şi mai grav, minimizarea eforturilor depuse pentru promovarea acestui sport. Cu regret s-a constatat o schimbare de atitudine - şi nu pozitivă - atât din partea Ministerului Sportului, cât şi a unora dintre cluburi, procedându-se la instigarea, în principal a jucătorilor. Astfel s-a creat un climat conflictual, care este de natură să rupă echilibrul care exista la nivelul echipei naţionale şi între cluburi. Nu putem să nu constatăm că acest dezechilibru se datorează şi faptului că a existat şi există o diferenţă clară în ceea ce priveşte modul de alocare a fondurilor pentru construirea infrastructurii atât de necesare pentru desfăşurarea acestei activităţi sportive. Astfel, dacă în oraşe precum Bucureşti, Suceava, Iaşi, Constanţa, Buzău nu s-a construit nici măcar un singur patinoar, în Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc au fost construite patinoare şi urmează a se construi alte 4 (patru) patinoare în aceleaşi localităţi din fonduri CNI (Compania Naţională de Investiţii)", precizează federaţia.
Mai mulţi componenţi ai echipei naţionale de hochei a României s-au dus la finalul meciului cu Ungaria, de la Campionatul Mondial de la Ljubljana, în faţa galeriei selecţionatei maghiare şi au cântat împreună imnul Ţinutului Secuiesc.
În urma gestului lor, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a convocat Biroul Federal pentru a analiza imaginile video şi a stabili dacă jucătorii vor fi sancţionaţi.
Ulterior, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, pentru AGERPRES, că hocheiştii din echipa naţională a României care au cântat alături de galeria maghiară imnul Ţinutului Secuiesc la finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, nu au lezat cu nimic imaginea României.
Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A.
România a pierdut toate cele patru meciuri, 1-9 cu Slovenia, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania şi 2-4 cu Ungaria, retrogradând în Grupa B, al treilea eşalon valoric al Campionatului Mondial.
Slovenia a încheiat pe primul loc, promovând astfel în eşalonul de elită al hocheiului mondial. Ungaria a ocupat locul secund, fiind urmată de Lituania, Coreea de Sud, în timp ce România s-a clasat ultima, fără vreun punct.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas














