logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Cârţu, după alegerile la preşedinţia U Craiova - A fost o surpriză să fiu singurul candidat, mă aşteptam să am concurenţă

Imagine din galeria Agerpres

Fostul atacant şi antrenor Sorin Cârţu, reales pentru un mandat de doi ani în funcţia de preşedinte al clubului de fotbal Universitatea Craiova, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a fost o surpriză să fie singurul candidat şi că se aştepta să aibă concurenţă.

"Suntem după o zi cât se poate de împlinită, victoria de aseară (n.r. - 3-2 cu liderul CFR Cluj) a adus o mare bucurie tuturor, chiar dacă a fost obţinută în minutul 95 sau 96. În ceea ce mă priveşte, sunt într-o veche şi nouă postură... nouă mă refer la modul în care am fost învestit în această funcţie după aceste alegeri. Suntem un club pionier în acest proces. Totul s-a făcut la vedere, a fost transparenţă maximă, iar cei din club consideră alegerile o reuşită şi din punctul de vedere al procentului de participare. Am fi vrut să fie mai mulţi candidaţi, dar nu a fost vina nimănui... criteriile impuse erau cât se poate de pertinente, mă refer că nu erau imposibile. Şi pentru mine a fost o surpriză că am fost singurul candidat, mă aşteptam să am ceva concurenţă. Eu mi-aş fi dorit să am contracandidaţi. Dar am luat totul ca pe un gest de recunoştinţă pe care eventualii candidaţi l-au avut faţă de mine, faţă de tot ce am reprezentat şi reprezint pentru oraşul Craiova", a afirmat el.

Întrebat care este motivul pentru care la alegeri au votat doar 1.256 de suporteri abonaţi din totalul de 4.107, preşedintele a răspuns: "Sunt 4.000 de abonaţi... nu ştiu, probabil că atâţi au fost la meci, câţi au votat... eu mă aşteptam să fie mai mulţi. Sincer, nu cred că au fost mai mulţi abonaţi la această partidă. Deci câţi au fost dintre ei, atâţia au votat. Ceilalţi dacă au fost şi n-au votat poate s-au gândit că nu e nevoie de votul lor având în vedere că era un singur candidat".

Sorin Cârţu îşi propune ca în următorul său mandat de doi ani Universitatea Craiova să îşi îndeplinească obiectivul maxim, acela de a câştiga titlul de campioană.

"Mi-aş dori ca următorii doi ani să fie cât se poate de fructuoşi, să ne realizăm obiectivul maxim, cel care, să nu spunem că ne obsedează, dar ne ghidează în toată activitatea pe care o facem începând cu 2013, acela de a câştiga campionatul. Când te uiţi la ce vine din spate la echipă, parcă îţi dă încredere. Poate suntem şi sub influenţa prestaţiei de aseară a unor jucători tineri. Dar în concluzie a fost o zi cu dublă bucurie pentru mine. Ceea ce urmează în viitorul foarte apropiat este obiectivul din Cupa României, unde suntem în grafic şi avem posibilitatea de a-l îndeplini. Apoi este obiectivul de a ne clasa în campionat pe locul 2", a menţionat preşedintele.

Prezent la conferinţa de presă, directorul general al clubului U Craiova, Ovidiu Costeşin, a declarat că în opinia sa Sorin Cârţu va fi preşedinte pe viaţă.

"Pe lângă victoria de aseară ne bucurăm că am reuşit să fim primul club din România în care suporterii abonaţi îşi aleg preşedintele. Totul a decurs foarte bine din toate punctele de vedere. Sorin Cârţu este de ani buni preşedintele clubului şi sperăm noi să fie încă mulţi de acum înainte. Din punctul meu de vedere cred că Sorin Cârţu va fi preşedinte pe viaţă la Universitatea Craiova. Universitatea nu cred că poate fi fără Sorin Cârţu", a afirmat Costeşin care i-a înmânat lui Cârţu un tricou alb-albastru inscripţionat cu anul 2024.

Directorul general a adăugat că Universitatea Craiova este împotriva regulii conform căreia ocupanta locului 3 din play-off trebuie să joace un baraj cu o echipă din play-out, iar câştigătoarea va obţine dreptul de participare în ediţia următoare a Europa Conference League.

"Ne-am întâlnit cu Răzvan Burleanu la Craiova, când a venit în campanie. A fost şi Marian Copilu, şi Marcel Popescu, şi Sorin Cârţu... Şi am spus încă de atunci că Universitatea Craiova este total împotriva ideii de baraj pentru cupele europene. Nu pare deloc la locul ei o astfel de decizie, dar, din păcate, suntem minoritari. Sunt multe cluburi cărora le convine", a mai spus Costeşin.

Fostul atacant şi antrenor Sorin Cârţu a fost reales, duminică, pentru un mandat de 2 ani, în funcţia de preşedinte al clubului de fotbal Universitatea Craiova, pe care o îndeplinea din 2019.

Sorin Cârţu a fost singurul candidat la funcţie, la vot putând participa cei 4.107 suporteri care deţin abonamente. La vot s-au prezentat 1.256 persoane, dintre care 1.232 au votat cu Sorin Cârţu, iar 24 de voturi au fost nule. Secţiile de votare au fost amplasate în incinta Stadionului ''Ion Oblemenco''.

Cârţu (66 ani) a reuşit să câştige titlul cu Universitatea, atât ca jucător (1980, 1981), cât şi ca antrenor (1991), obiectivul său declarat fiind acela de a-l obţine şi ca preşedinte.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 20-10-2026 22:07

Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați

ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți

Sport Intern 20-10-2026 17:35

Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di

Sport Intern 20-10-2026 17:11

Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &

Sport Intern 20-10-2026 16:08

Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027

Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română

Sport Intern 19-10-2026 23:03

Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă

FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus

Sport Intern 19-10-2026 22:18

Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat

CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre

Sport Intern 19-10-2026 22:02

Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale

CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.

Sport Intern 18-10-2026 22:58

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (

Sport Intern 18-10-2026 22:01

Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni

ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A

Sport Intern 18-10-2026 21:02

Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava

CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go

Sport Intern 18-10-2026 20:44

Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională

Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un

Sport Intern 18-10-2026 20:31

Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat

Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina

Sport Intern 18-10-2026 20:13

Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic

Sport Intern 18-10-2026 18:42

Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d

Sport Intern 18-10-2026 00:38

România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger

Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi