Fotbal: FRF iniţiază o campanie de ajutorare a refugiaţilor ucraineni
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi, că a iniţiat campania ''Pentru fotbal, pentru viaţă!'', care se va derula pe întreaga perioadă în care refugiaţii ucraineni vor avea nevoie.
"Federaţia Română de Fotbal este alături de cei care suferă în aceste vremuri cutremurătoare pentru umanitate. Conflictul sângeros din Ucraina şi agresiunea armată împotriva unei ţări suverane sunt realităţi dureroase, la care FRF nu poate rămâne impasibilă. (...) Solidaritatea noastră faţă de fotbalul ucrainean şi faţă de toate victimele poporului ucrainean va defini codul de conduită al familiei fotbalului. (...) În acest context, Federaţia Română de Fotbal iniţiază campania 'Pentru fotbal, pentru viaţă!', care se va derula atât timp cât victimele războiului din Ucraina vor avea nevoie. Beneficiem de consultanţă şi sprijin material din partea UEFA, astfel încât să ne putem derula eficient rolul de federaţie avanpost la frontul ucrainean. Vom fi primul tărâm de linişte pentru refugiaţii familiei fotbalului ucrainean. Pentru preluarea refugiaţilor primim sprijinul Ministerului Sportului şi Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Ne vom preocupa de condiţiile de trai ale jucătorilor de fotbal - copii, juniori şi seniori - de familiile lor şi de oficialii fotbalului ucrainean, dar vom acţiona şi pe flux invers, cu ajutoare trimise către Ucraina", se arată într-un comunicat al FRF, publicat pe site-ul oficial.
Instituţia precizează că în următoarea perioadă va inventaria prezenţa tuturor copiilor şi juniorilor refugiaţi din Ucraina de pe teritoriul României: "Am iniţiat propunerea, iar FIFA a acceptat modificarea cadrului regulamentar, astfel încât să fie posibilă integrarea fotbaliştilor ucraineni, temporar, în competiţiile din România. Totodată, este în vigoare oferta de a găzdui în România partidele reprezentativelor Ucrainei, în măsura în care acestea vor avea loc. Următorul demers instituţional al FRF este de a inventaria prezenţa tuturor copiilor şi juniorilor fotbalişti din Ucraina refugiaţi pe teritoriul României. Pentru identificarea lor, vom colabora cu afiliaţii noştri din ţară, cu Ambasada Ucrainei şi cu Federaţia Moldovenească de Fotbal. Totodată, Florin Şari, managerul CSR al FRF, va sta la dispoziţie pentru înscrierea directă a refugiaţilor din familia fotbalului. Telefon: +40 786 533 566".
FRF afirmă că va sprijini refugiaţii ucraineni pe toată durata crizei militare din ţara vecină.
"Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă speranţa că această criză umanitară se va încheia cât mai curând, prin încetarea războiului din Ucraina, iar ucrainenii vor reveni la viaţa lor de dinainte. Pe de altă parte, FRF este pregătită să menţină eforturile de ajutorare a victimelor pe toată durata crizei. Misiunea acţiunilor noastre: Pentru Fotbal - ajutăm jucătorii şi fotbalul din Ucraina să-şi continue activitatea. Pentru Viaţă - ajutăm familia fotbalului din Ucraina să plece din calea agresiunii criminale", se mai arată în ducumentul citat. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi













