Carmencita Constantin spune că Federaţia Română de Gimnastică ar avea nevoie de 16 milioane de lei în 2022
Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că instituţia pe care o conduce, conform cererii de finanţare depuse la Ministerul Sportului, ar avea nevoie de 16 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile din acest an.
"Cererea de finanţare pe care noi am făcut-o pentru anul aceasta se ridica la 16 milioane de lei. Ea ar acoperi atât pregătirea loturilor reprezentative la toate categoriile, dar şi acţiuni de redresare la nivel de ţară, precum pregătirea antrenorilor, diverse selecţii şi aşa mai departe. Chiar dacă vom beneficia de un surplus la rectificarea bugetară, nu ne aşteptăm să ajungem la 16 milioane. Însă noi din aceşti 16 milioane am primit până acum 4,85 milioane lei. Şi chiar dacă după rectificare am ajunge la nivelul de anul trecut, adică 7,5 milioane de lei, tot subfinanţare se va numi. Asta pentru că nu se compară un an cu altul. 2021 a avut un număr redus de competiţii pentru că a fost an pandemic, dar şi pentru că a fost an olimpic. Iar federaţiile internaţionale nu organizează multe competiţii în anul în care au loc Jocurile Olimpice. Şi tot 2021 în gimnastică multe competiţii au fost individuale, iar anul aceasta vor fi pe echipe. Acesta este un specific al gimnasticii. Deci nu se poate compara bugetul de anul trecut cu cel de anul acesta", a afirmat ea.
Preşedinta a admis că gimnastica românească nu a avut rezultate în ultimul timp şi în consecinţă alocările de la Ministerul Sportului şi COSR nu puteau fi mai mari, dar a explicat că în 2022 cheltuielile cu participarea la competiţiile majore vor fi mai mari.
"Federaţiile sportive beneficiază de alocări de fonduri din partea Ministerului Sportului şi al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Iar aceste alocări se bazează pe nişte rezultate anterioare, însă acestea evident că pe noi nu ne-au avantajat pentru că noi nu le-am avut. Şi nu ai cum să fii supărat pe o evidenţă. Problema finanţării cu care ne confruntăm este reală ... iar ea este legată de faptul că anul acesta sunt foarte multe competiţii care contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Acum vor fi Campionatele Europene pe echipe, nu poate fi comparat cu cel de anul trecut care a fost unul individual şi am avut 1-2 sportivi. Anul acesta dacă vrem să ne calificăm cu echipa la Jocurile Olimpice, atunci trebuie să ne prezentăm cu echipa. Iar costurile se înmulţesc liniştit cu 10 faţă de participarea la ediţia de anul trecut. În plus, organizatorii acestor competiţii mari solicită ca plăţile să fie făcute mult în avans. Absolut toate plăţile, atât pentru Europene, cât şi Mondiale, trebuie efectuate în trimestrul unu. Deci o rectificare bugetară, care sigur că este necesară pentru partea a doua a anului, în care avem multe competiţii, ne va ajuta, dar nu pentru a face aceste plăţi în avans", a menţionat oficialul FRG.
"Venim după doi ani de pandemie, timp în care toată lumea s-a confruntat cu lockdown şi o diminuare a numărului de competiţii internaţionale. Noi acum avem o generaţie nouă de sportivi, care au trecut de la juniorat la seniorat şi nu a avut ocazia din motive pandemice să se rodeze la nivelul seniorilor... iar nevoia de a-i duce la competiţii de pregătire, înaintea concursurilor care contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice, este esenţială. Şi asta dacă vorbim doar despre gimnastica artistică feminină şi masculină, dar avem şi gimnastica aerobică, unde anul acesta are de asemenea competiţii importante. Aşa că nu avem cum să nu încercăm prin orice mecanism să ne ajutăm să mergem mai departe", a adăugat Carmencita Constantin.
Federaţia Română de Gimnastică a implementat recent un modul de donaţii pe site-ul său, invocând într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook faptul că nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică artistică din acest an, întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
"Federaţia Română de Gimnastică este într-o situaţie critică în acest an competiţional, extrem de important pentru calificarea la JO de la Paris. Cu un buget foarte mic alocat de Ministerul Sportului pentru 2022, 4.850 mii lei, FRG nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene (11-21.08) şi Campionatele Mondiale de gimnastică artistică (29.10-6.11, Liverpool), întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi pentru deplasarea componenţilor lotului de gimnastică aerobică, în Statele Unite la Jocurile Mondiale (7-17.07, Birmingham). Suma alocată în acest an este mai mică cu 35% faţă de bugetul primit în 2021 (7.500 mii lei) în condiţiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, multe dintre competiţiile internaţionale au fost anulate. FRG apreciază eforturile făcute de COSR şi MS, principalii finanţatori ai federaţiei, pentru susţinerea gimnasticii şi a înaintat cereri de finanţare celor două foruri, dar apelează, în acelaşi timp şi la donaţii naţionale şi internaţionale. Poţi dona direct (https://donatii.frgimnastica.com/donatii-pf.html), sau prin redirecţionare (https://donatii.frgimnastica.com/redirectionare-pf.html) pentru campionii de azi şi de mâine! Contribuţia ta va ajunge la cauza aleasă", se arată pe site-ul de socializare citat.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, duminică, într-o postare pe un site de socializare, că gimnastica rămâne o prioritate pentru minister, după ce Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică artistică din acest an.
Novak a subliniat că la sfârşitul anului 2021, suma pe care a avut-o disponibilă Federaţia Română de Gimnastică a fost de 7.500.000 lei, primită în două tranşe: 4.500.000 la începutul anului şi 3.000.000 după rectificarea bugetară. Anul acesta, prima tranşă de buget pentru FR Gimnastică este de 4.850.000 lei, mai mare decât anul trecutul cu 350.000 de lei.
''Comitetul Olimpic Sportiv Român a micşorat finanţarea, din cauză că Federaţia Română de Gimnastică nu a avut rezultate la Jocurile Olimpice. În perioada 2017-2021, finanţarea totală a FR Gimnastică din partea Ministerului Sportului şi a Comitetului Olimpic Sportiv Român a fost de 38.189.365,47 lei'', a menţionat ministrul.
Totodată, Novak a explicat că în iunie va avea loc o rectificare bugetară, situaţie care, la fel ca anul trecut, va mai aduce fonduri la federaţie.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi













