Fotbal: Mihai Iosif (Rapid) - Nu cred că a fost bine că am avut atâtea puncte la începutul campionatului
Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Mihai Iosif, a declarat, la finalul partidei cu Dinamo, scor 1-1, că ratarea calificării în play-off-ul Ligii I de fotbal a fost şi o o consecinţă a faptului că formaţia sa a câştigat multe puncte în primele etape ale acestui campionat.
"Acel gol stupid parcă ne-a turnat plumb în picioare, chiar dacă am reveni după. Cred că azi am avut o primă repriză foarte bună, dar asta e. Dinamo nu ne-a surprins, am ştiut echipa lor, am vorbit despre cum joacă, pur şi simplu nu am dat gol. Primele etape ale campionatului ne-au arătat ceea ce nu suntem de fapt, noi ştiam că suntem o echipă mai de mijlocul clasamentului şi cred că nu a fost bine că am avut atâtea puncte la început. Trebuia să ţinem o linie constant bună, pe care nu am ţinut-o. Atitudinea mai lasă câteodată de dorit", a spus Iosif la DigiSport.
Tehnicianul rapist s-a declarat afectat de faptul că suporterii giuleşteni i-au cerut demisia, dar a precizat că a muncit mult pentru acest post şi că nu va renunţa: "Mă afectează foarte mult că mi s-a cerut demisia, pentru că Rapidul este casa mea. În acelaşi timp, îi înţeleg pe suporteri, că nu am câştigat de atât de mult timp, au făcut o atmosferă senzaţională. Mă afectează, dar încerc să rămân echilibrat şi să rămân drept. Eu ştiu că am făcut absolut tot ce am putut pentru Rapid şi fac în continuare. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut bine, dar nu merge treaba aşa cum ne-am fi dorit, am şi eu partea mea de vină. Patronul a spus, zilele trecute, a fost clar, dacă se va întâmpla ceva voi avea o discuţie cu dânsul şi nu e nicio problemă".
Întrebat dacă s-a gândit să renunţe la funcţia de antrenor al Rapidului, Iosif a spus: "Mă tot întrebaţi de un an de zile chestia asta. A spus patronul acum câteva zile că dacă se va întâmpla ceva că vom avea o discuţie şi nu va fi niciun fel de problemă. Eu am muncit din greu să ajung aici, este imposibil să ajung să renunţ eu. Dacă îmi va cere patronul, voi face asta. Îi înţeleg pe suporteri să fie supăraţi".
La meci a asistat şi tehnicianul Marius Şumudică, despre care se vehiculează că ar fi în tratative cu conducerea FC Rapid.
"Nu vreau eu să discut despre rezultat, pentru că totul se interpretează. Nu e problema mea că s-a strigat demisia", a spus Şumudică la finalul meciului.
Rapid şi Dinamo au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii I de fotbal. Rapid a ratat practic calificarea în play-off în urma acestui rezultat.
Echipa antrenată de Mihai Iosif a ajuns la nouă meciuri consecutive fără victorie, şase egaluri şi trei eşecuri. Ultimele sale patru meciuri de acasă s-au încheiat cu acelaşi rezultat, 1-1.
Dinamo e neînvinsă de trei etape, în care are o victorie şi două egaluri, ambele în deplasare.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre
Handbal masculin: Steaua, la prima victorie în acest sezon al Ligii Naționale
CSA Steaua București a învins-o pe CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 39-29 (19-14), luni, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Steaua a obținut prima sa victorie în acest sezon, într-un duel al nou-promovatelor.
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța (2-0) în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Francezul Simon Elisor (16) a deschis scorul cu un șut din întoarcere, la pasa lui David Matei, iar ucraineanul Oleksandr Romanciuk (
Hochei: Victorie în deplasare pentru ACSH Gheorgheni
ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-4 (4-2, 2-2, 0-0), duminică, pe Patinoarul ''Deme Laszlo'' din Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Adam Csiszer, Nandor Fejes. Gergo Ambrus, Zsolt A
Handbal masculin: CSM București, liderul campionatului după victoria de la Suceava
CSM București a devenit liderul Ligii Naționale de handbal masculin după ce a obținut o victorie la limită, duminică, în etapa a cincea. CSU din Suceava a pierdut acasă cu CSM București, 29-30 (15-16), cei mai buni de la ''tigri'' fiind Răzvan Ștefan Chiratcu (7 goluri), Mihai Claudiu Baba (6 goluri), Janja Vojvodic (5 go
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște a câștigat în deplasare în Liga Națională
Vicecampioana CSM CSU Târgoviște a învins-o în deplasare pe CSJ Teleorman Alexandria, cu scorul de 73-52, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună de la vicecampioane a fost Gabriela Munteanu, cu 22 puncte, 8 recuperări. Bride Victoria Kennedy Hopoate s-a remarcat cu un
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina












