Tenis: Simona Halep se va pregăti la Academia Mouratoglou - Vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei
Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunţat, miercuri, că după turneele de la Dubai şi Doha se va pregăti la Academia Mouratoglou din Franţa, ea precizând că îşi doreşte să amâne cât mai mult finalul carierei.
"Sunt pregătită să plec, iar aceste două turnee îmi plac (n.r. - Dubai şi Doha), aşa că sper să fac şi treabă bună. Am în plan să merg la Academia Mouratoglou. Vreau să văd cum termin aceste două turnee şi apoi să merg la Academie pentru a mă pregăti. Pentru că nu am fost niciodată acolo şi chiar îmi doresc. E o nouă experienţă, o provocare şi un lucru pozitiv, chiar sunt entuziasmată. Vom vedea ce va ieşi. Nu am nicio presiune din niciun punct de vedere. Vreau să bucur de ce fac acum şi de faptul că sunt sănătoasă şi foarte pregătită fizic. Eu vin acasă cu mare drag, dar mai am câţiva ani şi o să fac tot ce pot mai bine ca să fac cât se poate de bine. Nu merg la Academie ca să fur (n.r - pentru o viitoare academie a sa în România), merg să mă ajut, să investesc în dezvoltarea pe care mi-o doresc în acest an. Nu ştiu despre viitor prea multe pentru că sunt încă jucătoare activă şi îmi e greu să mă gândesc la ce va fi. Vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei. Pot să întâlnesc cu Serena acolo (n.r. - la Academia Mouratoglou), pentru că Patrick Mouratoglou este antrenorul ei. După ce am încheiat colaborarea cu antrenorii din România am simţit că următorul pas este spre internaţional. Şi m-am gândit la Academia Mouratoglou, pentru că mulţi jucători de top sunt acolo. Şi am înţeles că e o atmosferă foarte plăcută, aşa că vreau să încerc", a afirmat Halep înaintea plecării spre Dubai.
Întrebată dacă doreşte să-şi înfiinţeze în viitor propria academie de tenis, ea a răspuns: "Nu ştiu ce să zic despre acest subiect. Poate fi un lucru bun în România, dar nu în momentul ăsta nu vreau să vorbesc mai mult".
Halep nu a dorit să dezvăluie de ce a renunţat la serviciile antrenorilor Adrian Marcu şi Daniel Dobre. De asemenea, a precizat că la turneele Dubai şi Doha nu va avea antrenor.
"Nu obişnuiesc să îmi discut deciziile. Domnul Marcu ştie, domnul Dobre ştie... amândoi ştiu de ce am luat această decizie şi e suficient. Acum nu am căutat antrenor. Am însă un sparring partener de la Academia Mouratoglou, va veni la aceste turnee cu mine ca să ne cunoaştem, iar după aceea o să văd ce am de făcut. Eu am mai fost la sfârşitul lui 2013 şi începutul lui 2014 în această situaţie şi a fost OK. Iar eu cred că am mai multă experienţă decât atunci şi o să-mi fie bine (n.r. - fără antrenor). Acum vom vedea. Nu ştiu cât a jucat Federer fără antrenor, nu m-am gândit la acest lucru. Aşa s-a întâmplat şi aşa am simţit eu să fac", a menţionat jucătoarea.
Australianul Darren Cahill este în opinia Simonei Halep cel mai bun antrenor: "Internaţional, eu sunt convinsă că Darren Cahill este cel mai bun antrenor şi nu vreau să compar pe nimeni cu el. Fiecare are calităţile şi modul lui de a relaţiona cu sportivii. Cu Darren am lucrat şase ani şi într-adevăr este deosebit ca antrenor".
Halep a explicat că nu se mai gândeşte la clasamentul WTA. "Nu mai am această presiune a punctelor de mult. Anul trecut nu am jucat deloc, clasamentul chiar nu contează în momentul acesta. Vreau doar să fiu sănătoasă şi să joc cât se poate de bine. Iar dacă o să joc bine, o să câştig şi meciuri, asta contează. Aşteptări am de la mine din punct de vedere al jocului pentru că m-am pregătit foarte bine. Dar la rezultate nu pot să am aşteptări pentru că niciodată nu am avut că voi câştiga vreun turneu. Dar asta e dorinţa mea şi pentru asta muncesc", a mai spus ea.
În vârstă de 30 de ani, Simona Halep (22 WTA) va participa în această lună la turneele Dubai (14-19 februarie) şi Doha (20-26 februarie).
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre












