logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

JO 2022: Federaţia Română de Schi-Biatlon a refuzat locul obţinut de Ania Caill la schi alpin, anunţă sportiva

Imagine din galeria Agerpres

Federaţia Română de Schi Biatlon a refuzat un loc la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie), obţinut la schi alpin de sportiva Ania Caill, a anunţat aceasta, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

''Federaţia Română de Schi Biatlon împreună cu Comitetul Olimpic Sportiv Român au refuzat locul suplimentar. Aceasta decizie este o mare lipsă de respect faţă de valorile sportive şi olimpice, faţă de sportivi, faţă de culorile ţării. Să nu duci la Olimpiadă pe cei mai buni şi să privezi Lotul Olimpic de încă un sportiv calificat este inadmisibil. Cu decizia asta au renunţat inclusiv la o bursă olimpică suplimentară pentru Olimpiada din Milano 2026'', a anunţat Caill.

''Locul suplimentar adus României a fost după 4 ani de muncă şi sacrificii enorme. Asta este dovada clară a rezultatelor mele care m-au urcat în clasamentul mondial. Asta este replica cea mai bună la spusele avansate de Puiu Gaspar. Da, am progresat enorm de 10 ani încoace, şi da rezultatele mele la probele de viteză sunt de admirat şi ironia este ca s-ar fi putut profita de asta'', a subliniat schioarea, aflată în conflict cu conducerea Federaţiei de profil.

Ania Caill s-a declarat dezamăgită şi de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, în care a avut încredere şi afirmă că va regreta toată viaţa acest lucru: ''Despre COSR, nu am cuvinte să îmi exprim extrema dezamăgire pe care o simt. În special către domnul Covaliu. Mi-aţi promis acum 4 ani că totul va fi bine şi ca voi fi în programul 'samurai' organizat pentru Beijing. Greşeala mea a fost că am avut încredere în dvs, o greşeală pe care o voi regreta toată viaţa mea. V-am crezut şi mi-aţi luat patru ani din viaţă, patru ani în care am suferit zi de zi din cauza unui sistem defect care nu ajuta sportivii, patru ani în care a trebuit să mă zbat la fiecare obstacol aruncat pe drumul meu de către propria mea ţară... Sunt dezgustată să văd că răutatea şi incompetenţa învinge în România. Cei care au contribuit direct sau indirect la aşa sistem, sunteţi absolut toţi nişte complici. Oameni buni, vă rog să vă treziţi, să vă zbateţi pentru valorile voastre. Suntem în 2022, avem voie să credem, să vorbim, să ne zbatem pentru un viitor mai bun, mai frumos, mai sănătos''.

Ania Caill anunţase marţi că a obţinut un loc pentru România la JO 2022, la schi alpin, în urma clasamentului său mondial. ''Acum oare ce o să se întâmple? O să trimită pe altcineva pe locul deschis de mine? O să refuze locul suplimentar pentru delegaţia României? Sau o să mă trimită pe mine complet pe merit, datorită muncii şi rezultatelor mele?'', s-a întrebat retoric Caill, în mesajul său.

Săptămâna trecută, Comitetul Director al Federaţiei Române de Schi Biatlon a anunţat, într-un comunicat, că îşi menţine decizia de a nu o selecţiona pe schioarea Ania Caill pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie).

FRSB a precizat atunci că ''participarea sportivilor de performanţă la competiţiile majore de obiectiv, printre care şi Jocurile Olimpice de iarnă, se face urmare a respectării unui traseu de pregătire şi de competiţii asumat în planurile de pregătire aprobate de Comitetul Director, în concordanţă cu obiectivele şi cu strategia stabilite în Adunările Generale. Obţinerea calificării conform baremurilor stabilite de federaţiile internaţionale nu reprezintă un criteriu exclusiv, mai importantă fiind încadrarea în criteriile de eligibilitate şi respectarea statutului, a normelor, a regulamentelor şi a codului etic''.

''Faptul că sportiva Ania Caill nu a fost inclusă în lotul olimpic se datorează exclusiv trendului descendent, cel mult staţionar, al rezultatelor obţinute la competiţiile importante. Urmare unei intervenţii neinstituţionale regretabile, Ania Caill a participat anul trecut la Campionatele Mondiale, unde s-a clasat ultima la o probă, iar la alta nu a participat, deşi, în cadrul presiunilor făcute, afirma că neparticiparea sa răpeşte şansa României la o medalie! Rezultatele ultimelor sezoane la competiţiile importante arată că sportiva Ania Caill nu are nicio perspectivă de creştere a performanţei, iar faptul că, în România, este singura sportivă legitimată care abordează probele de coborâre nu poate echivala cu autoproclamatul titlu de 'cea mai bună schioare a României'. Pentru că participarea la Jocurile Olimpice presupune un efort financiar din bani publici, considerăm iresponsabilă includerea în lot a unei sportive ale cărei evoluţii submediocre sunt certe, ba mai mult, certificate de rezultatele foarte slabe din ultimele sezoane. FRSB este responsabilă pentru participarea la competiţiile majore de obiectiv (campionate mondiale, europene şi Jocuri Olimpice), şi nu se poate transforma în agenţie de turism a unor sportivi care nu îşi propun obiective de performanţă, ci doar bifarea unor concursuri'', se mai arăta în comunicatul federaţiei.

Ania Monica Germaine Caill (26 de ani), sportivă născută în Franţa care reprezintă România, s-a arătat nemulţumită în mai multe rânduri de faptul că Federaţia Română de Schi Biatlon a decis să o trimită în locul ei la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing pe Maria Constantin, sportivă aflată pe locul 1.700 în clasamentul mondial.

Ania Caill a reprezentat România la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang din 2018 unde a obţinut locul 28 în proba de coborâre şi locul 36 la slalom super-uriaş.

La JO 2022, România va fi reprezentată de doi sportivi la schi alpin, Maria Constantin (slalom, slalom uriaş - feminin) şi Alexandru Ştefănescu (slalom, slalom uriaş - masculin). Delegaţia României pentru JO de la Beijing numără 22 de sportivi (8 la feminin, 14 la masculin), la şapte discipline sportive - sanie, bob, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

JO 2022: Puiu Gaspar (FRSB) - Nu e adevărat ce spune Caill, nu este locul ei, e realocat României, nenominal

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 22-06-2026 00:26

Ciclism: Cristian Răileanu, campion național de fond

Cristian Răileanu a câștigat proba de fond, duminică, în cadrul Campionatelor Naționale de ciclism pe șosea de la Loamneș (Sibiu), după ce se impusese și în cea de contratimp. Răileanu (CSA Steaua), care s-a impus în proba de fond și în 2024, a fost cronometrat cu timpul de 03 h 47 min 32 sec, fiind urmat de Horea

Sport Intern 21-06-2026 23:05

Atletism: România a cucerit opt medalii la Campionatele Balcanice de la Volos

România a cucerit opt medalii, dintre care patru de aur și patru de argint, la Campionatele Balcanice de atletism desfășurate sâmbătă și duminică la Volos (Grecia), a anunțat Federația Română de Atletism pe pagina sa de Facebook. La 400 m feminin, Andrea Mikos

Sport Intern 21-06-2026 20:03

VIDEO Tenis de masă: Bianca Mei-Roșu, medaliată cu aur la simplu feminin la Europenele U21 de la Cluj-Napoca

Jucătoarea română Bianca Mei-Roșu a cucerit medalia de aur la simplu feminin, duminică, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca, după ce a învins-o în finală pe slovena Sara Tokic cu 4-1 (11-8, 11-8, 5-11, 13-11, 13-11). În semifinale, Bianca Mei-Roșu a învinsese pe poloneza Zuzanna Wielg

Sport Intern 20-06-2026 00:38

Tenis de masă: Românii și-au asigurat trei medalii la Europenele Under-21 de la Cluj-Napoca

Sportivii români și-au asigurat trei medalii, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca. Iulian Chirița și galeza Anna Hursey vor juca în semifinale cu slovenii Brin Vovk/Sara Tokic, după ce s-au impus în sferturi cu 3-1 (11-5, 11-5, 11-13, 11-8) în fața polonezilor Anna Brzyska/Mateusz Z

Sport Intern 19-06-2026 21:44

Ciclism: Cristian Răileanu, campion național în proba de contratimp

Ciclistul Cristian Răileanu (CSA Steaua București) a câștigat proba de contratimp din cadrul Campionatelor Naționale de șosea, la categoria Elite masculin, vineri, în localitatea Loamneș (județul Sibiu). Titlul la Elite feminin a revenit Cătălinei Cătineanu (CSA Steaua București), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Ciclism.

Sport Intern 19-06-2026 16:39

Fotbal: Brazilianul Gabriel Gama da Silva va evolua la FC Botoșani

Clubul de fotbal FC Botoșani a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul mijlocașului ofensiv Gabriel Gama da Silva, care a evoluat ultima oară în Qatar, la formația Al-Mesaimeer. 'Gabriel Gama da Silva poate evolua atât ca mijlocaș central cât și în ambele flancuri ale atacul

Sport Intern 19-06-2026 12:35

FRB organizează o competiție de baschet pentru copii cu 5.000 de participanți

Federația Română de Baschet organizează în perioada 20 iunie - 4 iulie două competiții, BabyBaschet și MiniBaschet, la Costinești, la care sunt înscrise peste 300 de echipe și aproximativ 5.000 de participanți cu vârste de până în 12 ani, se arată într-un comunicat al FRB. 'Start Competiția Naționa

Sport Intern 19-06-2026 11:46

Fotbal: Argentinianul Lucho Vega va evolua la Petrolul Ploiești

Mijlocașul argentinian Lucho Vega, legitimat ultima oară la gruparea de ligă secundă portugheză Leiria, va evolua la Petrolul Ploiești, el semnând un contract valabil pe următoarele două sezoane cu clubul prahovean. 'FC Petrolul Ploiești și jucătorul Lucho Vega (27 ani, 1.87 metri) au ajuns la un acord, mijlocașul central argentinian

Sport Intern 19-06-2026 11:45

Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe fundașul grec Giannis Christopoulos

Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, vineri, prin intermediul site-ului oficial, realizarea celui de-al treilea transfer al acestei veri, fundașul grec Giannis Christopoulos, care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. 'Christopoulos, noul stâlp al defensivei Oțelului. O nouă zi, un nou transfer! SC Oțelul

Sport Intern 19-06-2026 10:41

Fotbal: Atacantul Ismet Sinani a semnat cu UTA

Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Ismet Sinani, atacant cu dublă cetățenie, kosovară și albaneză, care a evoluat ultima oară în liga a treia din Italia, la formația AC Bra. 'UTA și atacantul Ismet Sinani (27 ani) au ajuns la un acord valabil pentru sezonul 2026-2027, cu opțiune de prelungi

Sport Intern 19-06-2026 03:47

Fotbal: Tobias Christensen s-a transferat de la Rapid la Wieczysta Cracovia

FC Rapid și KS Wieczysta Cracovia au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului Tobias Christensen la nou-promovata în prima ligă poloneză de fotbal, a anunțat clubul bucureștean, joi seara, pe site-u său oficial. Sosit la Rapid în septembrie 2024, norvegianul a îmbrăcat tricoul Rapidului în 73 de par

Sport Intern 19-06-2026 02:06

Tenis de masă: Victorii în serie pentru români în grupe la Europenele Under-21 de la Cluj-Napoca

Jucătorii români au obținut victorii în marea majoritate a meciurilor pe care le-au disputat, joi, în primele faze ale Campionatelor Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca. La simplu masculin, Iulian Chirița i-a învins în faza a doua a grupelor pe turcul Gorkem Ocal, cu 4-0 (11-3, 11-4, 11-5, 11-9), și

Sport Intern 18-06-2026 23:06

Fotbal: Tidiane Keita (CFR Cluj), cedat la Ordabasî Șimkent

Cluburile de fotbal CFR 1907 Cluj și FC Ordabasî Șimkent au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului Tidiane Keita la formația din Kazahstan, a anunțat gruparea din Gruia, joi, pe site-ul său oficial. Sosit în Gruia la începutul sezonului trecut, francezul Keita a bifat 34 de apariții în tricoul vișiniu. El evo

Sport Intern 18-06-2026 20:01

Fotbal: Dinamo București a transferat trei tineri jucători

Echipa de fotbal Dinamo București a transferat trei tineri jucători, mijlocașii ofensivi Adriano Manole, Ianis Doană și fundașul Răzvan Radu, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Adriano Manole

Sport Intern 18-06-2026 12:03

Fotbal: Oțelul Galați i-a transferat pe jucătorii Mario Contra și Teodor Lungu

Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat pe site-ul său oficial transferurile portarului Mario Contra și mijlocașului Teodor Lungu, ambii semnând contracte valabile până în vara anului 2028. 'În vârstă de 25 de ani, Mario Roberto Mihai Contra sosește la Galați din postura de jucător liber de contract, după exp