JO 2022: Ania Caill a obţinut încă un loc pentru România la schi alpin
Sportiva română Ania Caill a obţinut un loc pentru România la schi alpin la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, a anunţat, marţi, schioarea pe pagina sa de Facebook.
''Astăzi dimineaţă am aflat că am deschis (obţinut, n. red.) un loc pentru România la Olimpiada de la Beijing. (un loc pentru fete la schi alpin) Locul a fost deschis datorită clasamentul meu mondial'', a anunţat Caill.
Comitetul Director al Federaţiei Române de Schi Biatlon a anunţat, într-un comunicat dat publicităţii săptămâna trecută, că îşi menţine decizia de a nu o selecţiona pe schioarea Ania Caill pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie).
FRSB a precizat atunci că ''participarea sportivilor de performanţă la competiţiile majore de obiectiv, printre care şi Jocurile Olimpice de iarnă, se face urmare a respectării unui traseu de pregătire şi de competiţii asumat în planurile de pregătire aprobate de Comitetul Director, în concordanţă cu obiectivele şi cu strategia stabilite în Adunările Generale. Obţinerea calificării conform baremurilor stabilite de federaţiile internaţionale nu reprezintă un criteriu exclusiv, mai importantă fiind încadrarea în criteriile de eligibilitate şi respectarea statutului, a normelor, a regulamentelor şi a codului etic''.
''Faptul că sportiva Ania Caill nu a fost inclusă în lotul olimpic se datorează exclusiv trendului descendent, cel mult staţionar, al rezultatelor obţinute la competiţiile importante. Urmare unei intervenţii neinstituţionale regretabile, Ania Caill a participat anul trecut la Campionatele Mondiale, unde s-a clasat ultima la o probă, iar la alta nu a participat, deşi, în cadrul presiunilor făcute, afirma că neparticiparea sa răpeşte şansa României la o medalie! Rezultatele ultimelor sezoane la competiţiile importante arată că sportiva Ania Caill nu are nicio perspectivă de creştere a performanţei, iar faptul că, în România, este singura sportivă legitimată care abordează probele de coborâre nu poate echivala cu autoproclamatul titlu de 'cea mai bună schioare a României'. Pentru că participarea la Jocurile Olimpice presupune un efort financiar din bani publici, considerăm iresponsabilă includerea în lot a unei sportive ale cărei evoluţii submediocre sunt certe, ba mai mult, certificate de rezultatele foarte slabe din ultimele sezoane. FRSB este responsabilă pentru participarea la competiţiile majore de obiectiv (campionate mondiale, europene şi Jocuri Olimpice), şi nu se poate transforma în agenţie de turism a unor sportivi care nu îşi propun obiective de performanţă, ci doar bifarea unor concursuri'', se mai arăta în comunicatul federaţiei.
''Acum oare ce o să se întâmple? O să trimită pe altcineva pe locul deschis de mine? O să refuze locul suplimentar pentru delegaţia României? Sau o să mă trimită pe mine complet pe merit, datorită muncii şi rezultatelor mele?'', s-a întrebat retoric Caill, în mesajul său.
Ania Monica Germaine Caill (26 de ani), sportivă născută în Franţa care reprezintă România, s-a arătat nemulţumită în mai multe rânduri de faptul că Federaţia Română de Schi Biatlon a decis să o trimită în locul ei la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing pe Maria Constantin, sportivă aflată pe locul 1.700 în clasamentul mondial.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Ania Caill a reprezentat România la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang din 2018 unde a obţinut locul 28 în proba de coborâre şi locul 36 la slalom super-uriaş.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Cristian Răileanu, campion național de fond
Cristian Răileanu a câștigat proba de fond, duminică, în cadrul Campionatelor Naționale de ciclism pe șosea de la Loamneș (Sibiu), după ce se impusese și în cea de contratimp. Răileanu (CSA Steaua), care s-a impus în proba de fond și în 2024, a fost cronometrat cu timpul de 03 h 47 min 32 sec, fiind urmat de Horea
Atletism: România a cucerit opt medalii la Campionatele Balcanice de la Volos
România a cucerit opt medalii, dintre care patru de aur și patru de argint, la Campionatele Balcanice de atletism desfășurate sâmbătă și duminică la Volos (Grecia), a anunțat Federația Română de Atletism pe pagina sa de Facebook. La 400 m feminin, Andrea Mikos
VIDEO Tenis de masă: Bianca Mei-Roșu, medaliată cu aur la simplu feminin la Europenele U21 de la Cluj-Napoca
Jucătoarea română Bianca Mei-Roșu a cucerit medalia de aur la simplu feminin, duminică, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca, după ce a învins-o în finală pe slovena Sara Tokic cu 4-1 (11-8, 11-8, 5-11, 13-11, 13-11). În semifinale, Bianca Mei-Roșu a învinsese pe poloneza Zuzanna Wielg
Tenis de masă: Românii și-au asigurat trei medalii la Europenele Under-21 de la Cluj-Napoca
Sportivii români și-au asigurat trei medalii, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca. Iulian Chirița și galeza Anna Hursey vor juca în semifinale cu slovenii Brin Vovk/Sara Tokic, după ce s-au impus în sferturi cu 3-1 (11-5, 11-5, 11-13, 11-8) în fața polonezilor Anna Brzyska/Mateusz Z
Ciclism: Cristian Răileanu, campion național în proba de contratimp
Ciclistul Cristian Răileanu (CSA Steaua București) a câștigat proba de contratimp din cadrul Campionatelor Naționale de șosea, la categoria Elite masculin, vineri, în localitatea Loamneș (județul Sibiu). Titlul la Elite feminin a revenit Cătălinei Cătineanu (CSA Steaua București), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Ciclism.
Fotbal: Brazilianul Gabriel Gama da Silva va evolua la FC Botoșani
Clubul de fotbal FC Botoșani a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul mijlocașului ofensiv Gabriel Gama da Silva, care a evoluat ultima oară în Qatar, la formația Al-Mesaimeer. 'Gabriel Gama da Silva poate evolua atât ca mijlocaș central cât și în ambele flancuri ale atacul
FRB organizează o competiție de baschet pentru copii cu 5.000 de participanți
Federația Română de Baschet organizează în perioada 20 iunie - 4 iulie două competiții, BabyBaschet și MiniBaschet, la Costinești, la care sunt înscrise peste 300 de echipe și aproximativ 5.000 de participanți cu vârste de până în 12 ani, se arată într-un comunicat al FRB. 'Start Competiția Naționa
Fotbal: Argentinianul Lucho Vega va evolua la Petrolul Ploiești
Mijlocașul argentinian Lucho Vega, legitimat ultima oară la gruparea de ligă secundă portugheză Leiria, va evolua la Petrolul Ploiești, el semnând un contract valabil pe următoarele două sezoane cu clubul prahovean. 'FC Petrolul Ploiești și jucătorul Lucho Vega (27 ani, 1.87 metri) au ajuns la un acord, mijlocașul central argentinian
Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe fundașul grec Giannis Christopoulos
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, vineri, prin intermediul site-ului oficial, realizarea celui de-al treilea transfer al acestei veri, fundașul grec Giannis Christopoulos, care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. 'Christopoulos, noul stâlp al defensivei Oțelului. O nouă zi, un nou transfer! SC Oțelul
Fotbal: Atacantul Ismet Sinani a semnat cu UTA
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Ismet Sinani, atacant cu dublă cetățenie, kosovară și albaneză, care a evoluat ultima oară în liga a treia din Italia, la formația AC Bra. 'UTA și atacantul Ismet Sinani (27 ani) au ajuns la un acord valabil pentru sezonul 2026-2027, cu opțiune de prelungi
Fotbal: Tobias Christensen s-a transferat de la Rapid la Wieczysta Cracovia
FC Rapid și KS Wieczysta Cracovia au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului Tobias Christensen la nou-promovata în prima ligă poloneză de fotbal, a anunțat clubul bucureștean, joi seara, pe site-u său oficial. Sosit la Rapid în septembrie 2024, norvegianul a îmbrăcat tricoul Rapidului în 73 de par
Tenis de masă: Victorii în serie pentru români în grupe la Europenele Under-21 de la Cluj-Napoca
Jucătorii români au obținut victorii în marea majoritate a meciurilor pe care le-au disputat, joi, în primele faze ale Campionatelor Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca. La simplu masculin, Iulian Chirița i-a învins în faza a doua a grupelor pe turcul Gorkem Ocal, cu 4-0 (11-3, 11-4, 11-5, 11-9), și
Fotbal: Tidiane Keita (CFR Cluj), cedat la Ordabasî Șimkent
Cluburile de fotbal CFR 1907 Cluj și FC Ordabasî Șimkent au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului Tidiane Keita la formația din Kazahstan, a anunțat gruparea din Gruia, joi, pe site-ul său oficial. Sosit în Gruia la începutul sezonului trecut, francezul Keita a bifat 34 de apariții în tricoul vișiniu. El evo
Fotbal: Dinamo București a transferat trei tineri jucători
Echipa de fotbal Dinamo București a transferat trei tineri jucători, mijlocașii ofensivi Adriano Manole, Ianis Doană și fundașul Răzvan Radu, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Adriano Manole
Fotbal: Oțelul Galați i-a transferat pe jucătorii Mario Contra și Teodor Lungu
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat pe site-ul său oficial transferurile portarului Mario Contra și mijlocașului Teodor Lungu, ambii semnând contracte valabile până în vara anului 2028. 'În vârstă de 25 de ani, Mario Roberto Mihai Contra sosește la Galați din postura de jucător liber de contract, după exp














