Eduard Novak: Bugetul pe 2022 va fi de 571 de milioane de lei, cel mai mare aprobat în ultimii ani
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că bugetul aprobat pentru 2022 este ce 571 de milioane de lei, fiind acceptat amendamentul prin care a solicitat 50 de milioane de lei în plus.
El a precizat că este cel mai mare buget alocat sportului din ultimii ani, apreciind suma alocată ca fiind decentă.
"Anul acesta execuţia bugetară pe Sport fără Tineret a fost de 481 de milioane de lei. Anul viitor avem un buget aprobat, doar pe sport, de 571 de milioane de lei. Este cel mai mare buget aprobat în ultimii foarte mulţi ani din sport. Sunt foarte fericit de acest lucru. Ieri a trecut amendamentul prin care am solicitat pe credit de angajament 50 de milioane în plus. Am pornit cu 521 şi am ajuns la 571 de milioane. Cred că este o sumă decentă şi putem avea nişte planuri. În această sumă este cuprins tot ce înseamnă sport, inclusiv Liga de Aur. Anul trecut a fost 481 de milioane fără premii şi anul acesta 571 fără premii. Este o creştere semnificativă faţă de alţi ani şi putem face planuri şi pe investiţii, şi pe deschiderea noilor secţii, şi pe bugetare de copii şi juniori, şi pe sport paralimpic. Şi cu siguranţă ne va rămâne şi pentru Liga de Aur", a declarat Novak.
El a afirmat că în 2021, după rectificările bugetare, bugetul total al Ministerului Sportului, care a avut şi portofoliul de tineret, a fost de 629 de milioane de lei.
"Acum un an preluam acest minister cu mare emoţie, anul acesta au avut loc foarte multe schimbări, foarte multe activităţi de care sunt mândru, dar sunt şi altele, din păcate, pe care le-aş fi putut manageria mai bine. Dar cred că anul 2021 a fost un an de succes pentru sportul românesc. Şi aş începe în primul rând din punct de vedere financiar, pentru că asta ne doare cel mai mult. Anul 2021 a început cu un buget destul de modest, un buget aprobat de 521 de milioane de lei, din care a trebuit să ne manageriem în aşa fel încât activitatea sportivă olimpică şi cluburile noastre, federaţiile sportive şi cluburile să aibă o activitate cât de cât bună. Am pornit cu 521 de milioane şi, spre surprinderea mea, am ajuns la sfârşitul anului cu o execuţie de 629 de milioane de lei. Cred că este o creştere semnificativă şi vreau să le mulţumesc colegilor mei din Guvern care m-au sprijinit în toate proiectele. Şi aici mă refer la acele susţineri din fondul de rezervă, pe campionatele europene de volei, de tenis de masă, de atletism, şi, desigur, dublarea premiilor sportivilor olimpici de 39 de milioane, tot din fondul de rezervă, plus rectificarea bugetară. Şi astfel am ajuns la 629 de milioane de lei", a adăugat ministrul.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
În 2021, totalul executat de minister pentru portofoliul de sport a fost de 481 de milioane de lei, a afirmat Novak: "Anul acesta am finanţat trei campionate europene care erau stabilite, de tenis de masă, de volei, de atletism şi campionatul de dans sportiv. Anul acesta, federaţiile sportive naţionale au fost finanţate cu 128 de milioane de lei, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român cu 111.752.000 lei. Cluburile noastre sportive, cele 48, complexurile, le-am finanţat cu 164 de milioane de lei, rente viagere de 42.527.000 lei, indemnizaţii sportive 8.761.000 lei şi un total executat 481 de milioane de lei pe sport, în afară de tineret, care a avut 150 de milioane de lei".
El le-a transmis federaţiilor sportive că în 2022 bugetele alocate de la fondul de stat vor fi majorate semnificativ şi că ministerul va prelua şi o parte din cheltuielile pe care le-a avut Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în anii precedenţi.
"Trebuie să privim puţin diferit lucrurile. Comitetul olimpic trebuie să privească obiectivele olimpice, eu îmi doresc foarte mult în viitorul apropiat să avem o direcţie foarte clară şi a comitetului olimpic şi a Ministerului Sportului. Până acum am avut o finanţare destul de confuză. Unele cantonamente, competiţii au fost finanţate de ei, altele de noi şi îmi doresc să avem un traseu clar. Ei să finanţeze tot ce înseamnă lot olimpic, salariile antrenorilor şi noi să finanţăm tot ce înseamnă campionate europene mondiale, juniori şi tineret. Trebuie să ştim foarte clar cele două instituţii ce funcţie au şi atunci cu siguranţă vom avea o altă viziune. Cu siguranţă anul acesta bugetele federaţiilor vor creşte semnificativ şi îmi doresc să preiau foarte multe activităţi care nu au fost finanţate decât de COSR în anii trecuţi şi le mulţumim pe această cale. Trebuie ştiut foarte clar fiecare organizaţie ce atribuţii are", a mai spus Eduard Novak.
În acelaşi timp, ministrul îşi doreşte pentru 2022 eficientizarea finanţării federaţiilor, în baza rezultatelor obţinute: "Ne dorim de asemenea eficientizare a finanţării federaţiilor. Ne dorim să finanţăm federaţiile în baza rezultatelor. Ne-am dat seama după un an că foarte mulţi, din păcate, nu ştiu să facă performanţă. Sunt puţine federaţiei organizate precum canotajul, tenisul de masă sau înotul. Sunt puţine şi trebuie să le ajutăm, trebuie să le dăm nişte direcţii. Şi direcţiile sunt investiţii în copii şi juniori, le bugetăm, investiţii în sporturi paralimpice, le bugetăm. Vor fi nişte investiţii importante, dar nu vor fi opţionale în primă fază, vor fi obligatorii. Este o reţetă reală, demonstrată peste tot".
Ministrul Sportului a precizat, totodată, că apreciază despărţirea de portofoliul de tineret: "Cu siguranţă fără portofoliul de tineret va fi mult mai uşor deoarece ne putem focusa doar pe sport, avem foarte multe obiective de îndeplinit. Desigur, este presiune mare, aşteptări mari, şi am aşteptări şi de la colegii mei, şi de la federaţii, şi de la antrenori. Vreau să ştie toată lumea că noi suntem alături şi performanţa este prioritară".
Bugetul Ministerului Sportului pentru anul 2022 a primit aviz favorabil, marţi seara, în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Parlament.
Bugetul cu amendamente, susţinut în faţa comisiei de ministrul Sportului, Eduard Novak, a primit 30 de voturi "pentru" şi 3 "împotrivă".
Anterior, bugetul Ministerului Sportului pentru anul 2022 fusese avizat favorabil şi de Comisiile reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat, cu 13 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă".
Eduard Novak a declarat în cadrul audierilor că bugetul total pe anul 2022 va fi de 521.581.000 lei, din care Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va primi suma de 55.000.000 lei.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre












