logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2021/Cornel Milan: Prezenţa Mădălinei Amăistroaie la JO înseamnă enorm pentru tirul cu arcul din România

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul (FRTA), Cornel Milan, a declarat, pentru AGERPRES, că prezenţa Mădălinei Amăistroaie la Jocurile Olimpice de la Tokyo înseamnă enorm pentru această disciplină în România, care în istoria sa a mai avut doar două participări la competiţia supremă, în 1980, la Moscova, şi în 2008, la Beijing.

"În principiu 2021 a fost un an bun pentru că a culminat cu calificarea Mădălinei Amăistroaie la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Această calificare a fost foarte dificilă, pentru că s-a realizat în condiţii care până acum nu au mai fost. De data aceasta sistemul de calificare a fost unul foarte greu, bazat pe cumulul de puncte pe întregul sezon. Prezenţa Mădălinei la Tokyo înseamnă enorm pentru tirul cu arcul din România pentru că este doar a treia participare din istoria acestei discipline. Este un lucru foarte important care arată că acest sport începe să ridice capul şi în România", a spus Milan.

"Referitor la locul 33 pe care ea l-a ocupat la Jocurile Olimpice pot spune că noi nu aveam aşteptări, în sensul în care nu i-am stabilit un obiectiv ca şi loc la competiţia supremă. Ideea e că ea are doar 18 ani, iar participarea la acest concurs a fost una benefică pentru ea pentru că a putut să vadă despre ce e vorba, care este nivelul la Jocuri şi, bineînţeles, să prindă experienţă. Cu siguranţă Mădălina va avea un obiectiv clar la Jocuri Olimpice de la Paris 2024. Bineînţeles, primul este calificarea, iar după aceea vom stabili şi un obiectiv privind locul. Este foarte important pentru un copil de 18 ani să vadă şi să simtă un astfel de concurs. Experienţa de la Tokyo îi va fi folositoare în viitor", a adăugat preşedintele FRTA.

 

Sursa foto: Federația Română de Tir cu Arcul/Facebook.com

Acesta a adăugat că tirul cu arcul începe să devină popular în rândul copiilor şi tinerilor, dovadă şi rezultatele obţinute în ultimii ani la nivel de juniori.

"Anul acesta noi am mai avut rezultate notabile la Campionatele Europene de juniori din Croaţia, acolo unde am obţinut patru medalii. Juniorii noştri sunt pe un trend ascendent de aproape trei ani, uşor-uşor încep să ridice capul pentru că am făcut investiţii în acest sens, bineînţeles, la nivelul Federaţiei Române de Tir cu Arcul, nu este vorba de sume colosale. Ne bucurăm însă că banii au fost investiţi bine şi că acum încep să se vadă şi rezultatele. Tirul cu arcul începe să prindă din ce în ce mai mult printre copii. Noi chiar în această perioadă suntem plecaţi prin ţară, încercăm să promovăm această disciplină. Ne-am întâlnit şi cu preşedinţii de cluburi pentru a vedea de ce au nevoie şi cum putem să îi ajutăm. Eu o am o strategie pregătită, dar înainte de a o pune în aplicare vreau să văd dacă se potriveşte cu viziunea cluburilor", a explicat el.

Cornel Milan a precizat că în 2021 federaţia pe care o conduce s-a confruntat cu probleme financiare, precum şi cu absenţa infrastructurii.

"Problemele cu care ne-am confruntat au fost destule, iar cele financiare au primat. Dar cred eu că nici nu mai trebuie să mai vorbim, pentru că nu ştiu dacă e vreo federaţie din România mulţumită de bugetul primit de la Ministerul Tineretului şi Sportului. O altă problemă este faptul că nu avem terenuri suficiente şi nici săli pentru a ne face antrenamentele în anotimpul rece. De aceea eu vreau să încep o campanie de conştientizare în rândul autorităţilor locale, în special acolo unde avem cluburi, pentru a ne sprijini din acest punct de vedere", a precizat Milan.

Anul viitor, Federaţia Română de Tir cu Arcul îşi propune medalii la competiţiile continentale de juniori. "În 2022 avem un Campionat European indoor şi unul outdoor, ambele la tineret, unde obiectivul nostru este să câştigăm câte o medalie la probele individuale. În 2022 avem şi Campionate Europene la seniori, dar noi vom participa tot cu sportivii de la tineret" a afirmat preşedintele.

 



Mădălina Amăistroaie este cel mai bun sportiv al FRTA în 2021, a precizat Cornel Milan. "Sportivul nostru numărul unu în 2021 este Mădălina Amăistroaie. În ceea ce priveşte ierarhia la toate disciplinele consider că echipajul de canotaj care a luat aurul la Tokyo ar trebui să fie pe primul loc, dar în acelaşi timp trebuie să apreciem şi performanţa extraordinară a Anei-Maria Popescu", a mai spus oficialul FRTA.

Sportiva Mădălina Amăistroaie a fost învinsă de Xiaoqing Long (China) cu 6-2, în primul tur eliminatoriu al concursului individual feminin de tir cu arcul din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Ea a încheiat în final concursul pe locul 33.

La Campionatele Europene de tir cu arcul de la Porec (Croaţia) România a cucerit patru medalii la juniori, dintre care două au fost de aur, una de argint şi una de bronz. Echipa feminină de junioare, în componenţa Andreea Albu, Beatrice Miklos, Elena Topliceanu, a devenit campioană europeană, tot aur reuşind să câştige şi Beatrice Miklos în proba de arc recurve. Medalia de argint a fost adusă de Mario Ţîmpu la arc recurve juniori, iar Elena Topliceanu a câştigat bronzul la arc barebow. Cu acest bilanţ (2-1-1), România s-a clasat pe locul 5 în clasamentul pe naţiuni.

România a avut reprezentant şi la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, sportivul Eugen Pătru fiind învins de americanul Kevin Mather cu 7-3, în şaisprezecimile de finală ale concursului individual masculin de tir cu arcul recurve. În urma evoluţiei sale, Pătru s-a clasat pe locul 17 în clasamentul final.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 128

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 22-10-2026 22:39

Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte

Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto

Sport Intern 22-10-2026 22:24

Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup

Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C

Sport Intern 22-10-2026 22:12

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.

Sport Intern 22-10-2026 21:57

Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat

Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună

Sport Intern 22-10-2026 17:16

Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate

Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro

Sport Intern 22-10-2026 16:14

Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi

Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru

Sport Intern 22-10-2026 16:09

Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia

Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l

Sport Intern 22-10-2026 14:32

Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC

Sport Intern 21-10-2026 22:06

Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă

CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș

Sport Intern 21-10-2026 21:51

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont

Sport Intern 21-10-2026 21:21

Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor

CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de

Sport Intern 21-10-2026 21:09

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela

Sport Intern 21-10-2026 20:44

Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028

Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen

Sport Intern 21-10-2026 19:47

Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului

Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.

Sport Intern 21-10-2026 16:05

Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt