RETROSPECTIVĂ 2021 Adin Cojocaru (volei): Anul 2021 a avut şi lucruri frumoase, dar şi lucruri neplăcute
Preşedintele Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat, pentru AGERPRES, că anul 2021 a avut lucruri frumoase, precum organizarea la Cluj-Napoca a unei grupe a Campionatului European de volei feminin, dar şi lucruri neplăcute, cum ar fi ratarea calificării la CE a echipei naţionale masculine.
"Anul 2021 a avut şi lucruri frumoase şi bune, experienţe noi, mă refer la organizarea meciurilor din cadrul Campionatului European, dar şi lucruri neplăcute, cum ar fi ratarea calificării seniorilor la turneul final al Campionatului European. Mă bucură acumularea de experienţă de la organizarea Campionatului European la Cluj-Napoca. Confederaţia europeană ne-a lăudat şi a apreciat munca depusă, noi fiind una dintre ţările organizatoare care a îndeplinit absolut toate condiţiile impuse la un standard ridicat. Din punct de vedere al participării naţionalei feminine la Campionatul European de la Cluj, într-adevăr, obiectivul federaţiei a fost să ieşim din faza grupelor şi nu am reuşit. Însă încercăm să creăm o echipă naţională de viitor, care să aibă un traseu mai îndelungat, ca atare şi performanţele o să apară cu răbdare într-un interval de timp mediu sau lung. Asta pentru că şi lotul pe care l-am avut la Campionatul European avut o medie de vârstă de 22,6 ani. Aşadar încercăm să construim", a afirmat el.
"Cu naţionala Under-18 feminină am participat la Campionatul Mondial din Mexic de unde ne-am întors cu un loc 6. Nu este o medalie, este adevărat, dar pentru dezvoltarea voleiului românesc juvenil un loc 6, dublat şi de cel din 2019, reprezintă o performanţă deosebită. Asta înseamnă că la nivel de echipă de juniori avem o masă calitativă care ne dă speranţe pentru creionarea unei viitoare echipei naţionale la senioare. La Europenele Under-16 ne-am calificat la turneul final numai cu fetele, nu şi cu băieţii. Cu fetele nu am ieşit din faza grupelor, am încheiat pe un loc 12. Dar ţin să menţionez că este a patra generaţie Under-16 într-o perioadă de 4-6 ani care se califică la turneul final al Campionatului European. Au fost rezultate mai bune sau mai puţin bune, dar totuşi România este acolo în primele să spunem 12 echipe ale Europei. Ceea ce reprezintă un lucru important la vârsta de 16 ani. Per total consider că a fost un an reuşit, federaţia şi-a îndeplinit toate acţiunile pe care şi le-a propus", a adăugat Cojocaru.
Preşedintele a menţionat că în continuare există probleme de ordin juridic, conducerea FRV aleasă în 2020 nefiind nici acum înscrisă în Registrul Federaţiilor din cauza unui proces aflat pe rol.
"Problemele noastre de anul acesta au fost aceleaşi de după alegerile din 2020... În sensul în care conducerea Federaţiei Române de Volei nu a ajuns încă să fie înscrisă în Registrul fundaţiilor şi federaţiilor din cauza unor lucruri pe care noi nu le putem înţelege. În primăvară am avut o hotărâre judecătorească prin care eu am fost recunoscut ca preşedinte, la fel cei doi vicepreşedinţi, deci trei dintre membrii Consiliului Director. Însă ceilalţi cinci membri ai Consiliului Director nu. Noi am atacat această decizie cu apel şi acum aşteptăm decizia finală... Dar se tot amână. Statutul federaţiei prevede ca alegerea membrilor Consiliului Director să se facă în funcţie de numărul de voturi pe care îl obţin în Adunarea Generală, iar noi aşa am făcut, dar instanţa a interpretat greşit şi a spus că fiecare membru al Consiliului Director trebuie să fie votat de 50 plus 1 dintre membrii AG, lucru care este cu totul şi cu totul diferit. Aşa că aşteptăm o decizie în acest proces pentru a putea înregistra conducerea federaţiei în Registrul federaţiilor", a explicat oficialul FRV.
În 2022, Federaţia Română de Volei îşi propune atragerea unui număr cât mai mare de copii către această disciplină, precum şi calificarea echipelor naţionale la Campionatele Europene.
"Sperăm ca anul care vine să fie şi mai bun poate şi din punct de vedere al bugetului primit de la Ministerul Sportului, pentru a putea face şi mai multe lucruri. Pentru că ne dorim să dezvoltăm federaţia, să creăm o imagine mai bună voleiului românesc şi să atragem mai mulţi copii la sală. Obiectivele noastre, cronologic vorbind, încep cu calificările la Campionatul European de juniori Under-16 fete şi Under-17 băieţi. Apoi avem calificări la Campionatul European cu fetele care au fost la Campionatul Mondial de anul acesta, adică Under-18... Iar cu ele avem obiectiv să intrăm la Campionatul European în primele şase locuri. Cu aceeaşi echipă vom participa la FOTE, ediţie care ar fi trebuit să aibă anul trecut, dar s-a amânat pentru 2022. Iar cu echipele de seniori feminin şi masculin avem programate în 2022 calificările pentru Campionatul European", a afirmat el.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Alexia Căruţaşu (Galatasaray Istanbul) şi Marian Bala (CSM Arcada Galaţi) sunt cei mai buni voleibalişti români ai anului, în timp ce, în opinia lui Adin Cojocaru, titlul de sportivul anului ar trebui împărţit de echipajul de canotaj Simona Radiş/Ancuţa Bodnar şi spadasina Ana-Maria Popescu.
"Sportivii anului în cadrul Federaţiei Române de Volei au fost aleşi de Consiliul Director. La feminin o avem pe Alexia Căruţaşu, iar la băieţi pe Marian Bala. Iar cel mai bun antrenor a fost ales Marius Macarie, antrenorul care s-a clasat pe locul 6 cu naţionala Under-18 la Campionatul Mondial. Într-un clasament al tuturor disciplinelor eu văd două direcţii. Mai întâi, Ana-Maria Brânză, care a disputat o finală individuală la Jocurile Olimpice, ceea ce reprezintă un lucru extraordinar. Iar apoi le-aş premia şi pe cele două sportive de la canotaj, Radiş şi Bodnar, care au câştigat medalia de aur la Tokyo", a precizat Adin Cojocaru.
România a organizat pentru prima oară după 1963 o grupă a Campionatului European de volei feminin la Cluj-Napoca în perioada 18-25 august. Echipa naţională a României, care avea ca obiectiv calificarea în optimile de finală, nu a reuşit să treacă de faza grupelor, înregistrând cinci înfrângeri: 1-3 cu Turcia, 0-3 cu Suedia, 1-3 cu Olanda, 1-3 cu Finlanda şi 0-3 cu Ucraina.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Echipa naţională masculină a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European, ocupând doar locul 3 în clasamentul Grupei E a preliminariilor, cu 10 puncte. În urma eşecului, antrenorul Dănuţ Pascu a fost înlocuit în funcţia de selecţioner cu Sergiu Stancu.
Reprezentativa feminină Under-18 a României s-a clasat pe locul 6 la Campionatul Mondial de la Durango (Mexic). La această ediţie a CM U18, România a întregistrat următoarele rezultate: 3-0 cu Porto Rico, 3-0 cu Nigeria (la ''masa verde''), 1-3 cu SUA şi 3-2 cu Thailanda, toate în grupă, 3-2 cu Slovacia în optimi, 0-3 cu Italia în sferturi, 3-1 cu Turcia în primul meci din turneul pentru locurile 5-8 şi 0-3 cu Brazilia în partida pentru locul 5.
CSM Volei Alba Blaj a pierdut finala Cupei Challenge, fiind învinsă de echipa turcă Sistem9 Yeşilyurt Istanbul cu 3-0 în ambele manşe.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre








