RETROSPECTIVĂ 2021/Cozmin Guşă (judo): A fost anul în care am terminat cu o generaţie, iar cea nouă a confirmat
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat, pentru AGERPRES, că 2021 a fost anul în care s-au schimbat generaţiile de sportivi, tinerii confirmând deja în întrecerile internaţionale.
El a precizat că marele regret al anului a fost faptul că Andreea Chiţu nu a reuşit să obţină o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, pe care în opinia sa ar fi meritat-o.
"A fost anul în care practic am terminat cu o generaţie, iar generaţia nouă a confirmat fără probleme, chiar la seniori. Nu a fost un an simplu, a fost şi neplăcut, pentru că am marele regret pentru Andreea Chiţu, că nu a reuşit la Jocurile Olimpice să realizeze ceea ce merita. Locul ei în judo era de medaliat olimpic, acesta era şi ţelul meu ascuns, ca Andreea Chiţu să poată lua o medalie. Acesta a fost marele meu regret. Satisfacţia au fost copiii aceştia tineri care au început să câştige, pe lângă campioni mondiali la juniori sau la europene la tineret, şi openuri la seniori. Ceea ce, pentru 19, 20, 21 de ani, este excepţional. Deci a fost între umbrele legate de regretul că Andreea Chiţu nu a reuşit să câştige medalie olimpică şi satisfacţia dată de cei tineri care au confirmat", a declarat Guşă.
Cel mai bun judoka în opinia lui Guşă în 2021 a fost Adrian Şulcă, medaliat cu aur la Campionatele Mondiale şi Europene de juniori şi care a câştigat openurile de seniori de la Praga şi Zagreb: "În mod evident cel mai bun sportiv în 2021 a fost Adrian Şulcă, apoi îl avem pe Laris Borş, şi pe locul trei aş pune doi sportivi, pe Alex Creţ şi pe Eduard Şerban".

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
El a adus în atenţie şi faptul că la Adunarea Generală de alegeri de la începutul anului, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, l-a susţinut pe contracandidatul său George Teşeleanu.
"Anul acesta am avut şi Adunarea Generală, cu Marius Vizer care a preferat să susţină o anumită tabără. Ăla a fost un moment foarte neplăcut din punct de vedere al judoului şi maximum de neplăcut din punct de vedere personal pentru mine, pentru că ne lega o prietenie de vreo 25 de ani. Conflictul nu a izbucnit practic, pentru că eu nu sunt de acord să mă cert cu vreun prieten, pur şi simplu nu vorbim. Conflictul a fost mai mult din partea lui, că s-a angrenat în lupta asta din judo împotriva mea şi a echipei pe care o aveam. Dar conflict instalat nu putem spune că avem, dar de comunicat nu comunicăm. Ăsta a fost momentul neplăcut al anului", a afirmat Cozmin Guşă, care în luna februarie a fost reales în funcţie pentru un mandat de patru ani.
Preşedintele Federaţiei Române de Judo a afirmat că instituţia este stabilă din punct de vedere financiar, chiar dacă în 2021 bugetul a fost mai mic.
"Am avut să distracţie organizării a trei competiţii internaţionale în pandemie foarte bine, ceea ce nu este puţin lucru nici din punct de vedere al reprezentării României, nici din punct de vedere financiar. În rest a fost un an ciudat, a trecut şi foarte repede şi cu necazurile despre care vorbeam, dar, una peste alta, la finalul acestui an, faptul că băieţii ăştia tineri în care am tot investit de atâţia ani dau satisfacţie este un lucru bun. Nu au mai fost bani la fel de mulţi, dar am compensat cu fonduri private. Am pierdut şi un proces, am avut de plătit noi. Federaţia este extrem de stabilă din punct de vedere financiar, cu zero datorii, dar sigur că ne limităm. Dacă am avea un buget mai mare, altfel am discuta şi despre stagiile de pregătire, de cantonament bilateral pe care vrem să le facem. Pentru că am generat deja vreo patru sau cinci cu ţări europene. În Japonia este complicat să mai mergem. Japonia ne-a lipsit în 2021 pe motive de pandemie, iar acum este complicat să mergem tot pe motiv de pandemie. Şi atunci facem cantonamente prin Europa. Ne vom restrânge, asta e clar, dacă vom rămâne la nivelul acesta financiar, pentru că banii din privat sunt destul de puţini. Adică nu există disponibilitatea de a sponsoriza sportul. Practic eu pun la bătaie relaţiile mele personale pentru a sponsoriza sportul", a adăugat Guşă.
Guşă speră ca judoul să se regăsească printre cele 11 discipline care vor face parte din programul Liga de Aur anunţat de Ministrul Sportului, Eduard Novak, şi care vor primi un buget suplimentar cu scopul obţinerii mai multor medalii la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris: "În mod normal, nu are cum să lipsească judoul dintre cele 11 discipline din cadrul programului Liga de Aur. Ce pot să sper de la sportul românesc e să se echilibreze, deşi este foarte greu să facă rost de mai multe fonduri. Lipsa profesionalizării e motivul principal al eşecurilor. Ca o privire de ansamblu asupra federaţiilor, foarte multe sunt îmbătrânite, cu oameni din alt secol, ca să zic aşa. Şi atunci este foarte dificil să ţii pasul cu competiţia internaţională. Eu văd care este diferenţa. Şi în judo, stăteam de vorbă cu preşedintele federaţiei franceze de judo şi îmi zicea că doar de la stat bugetul este de 44 de milioane de euro. Aşa că ce să vorbim? Noi facem ce putem".
În ceea ce priveşte obiectivele pentru 2022, Guşă speră la două medalii la Europene şi o medalie la Mondiale.
"În continuare la juniori şi la tineret ţintim aurul mondial şi european la băieţi, pentru că încă este potenţial pentru asta, iar în competiţiile de seniori deja vizez cel puţin două medalii la Europene şi o medalie la Mondiale", a adăugat Cozmin Guşă.
România a fost reprezentată de trei judoka Jocurile Olimpice de la Tokyo, Andreea Chiţu (locul 9 la cat. 52 kg), Alexandru Raicu (locul 17 la cat. 73 kg) şi Vlăduţ Simionescu (locul 9 la cat. + 100 kg).

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
În 2021, România nu a câştigat nicio medalie la Europenele de seniori (a participat cu 14 sportivi) de la Lisabona sau la Mondialele de la Budapesta (8 judoka).
Adrian Şulcă (cat. 73 kg) a cucerit aurul la Europenele de juniori din Luxemburg şi la Mondialele de juniori de la Olbia (Italia). El şi-a mai trecut în palmares medalii de aur la Openurile Europene de la Praga şi Zagreb.
Lucian Borş Dumitrescu (cat. 66 kg) a obţinut aurul la Europenel Under-23 de la Budapesta. El a mai obţinut aurul la Openul European de la Praga
La Europenele de cadeţi de la Riga, România a câştigat argintul prin Vanessa Tolea (cat. 48 kg) şi bronzul prin Florina Bădiceanu (cat. 52 kg).
Alexandru Raicu (73 kg) a câştigat aurul la Grand Slam-ul de la Tel Aviv şi bronzul la cel de la Paris.
Sportivul de origine cubaneză Asley Gonzalez, naturalizat în acest an, a câştigat prima sa medalie pentru România în octombrie, argint la cat. 100 kg, la Grand Slam-ul de la Paris.

Foto: (c) CHRISTOPHE PETIT TESSON/EPA
Supergreul Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg) a reuşit în acest an să obţină argintul la Grand Prix-ul de la Zagreb şi la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi.
O performanţă notabilă a reuşit şi Monica Ungureanu (cat. 48 kg), aur la Openul European de la Praga, unde Luca Kunszabo (cat. +100 kg) a luat bronzul. Eduard Şerban (100 kg) şi-a trecut în palmares o medalie de aur la Cupa Europeană de la Dubrovnik.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La judo kata, Alina Zaharia şi Alina Cheru au cucerit aurul la Europene (Ju No Kata) şi bronz la Mondiale.
La Jocurile Paralimpice de la Tokyo, Alex Bologa a câştigat medalie de bronz la cat. 60 kg, la nevăzători (Clasa B1-B3).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di









