Ciclism: Trei echipe din WorldTour vor participa la Turul Sibiului 2022
Trei echipe din WorldTour, elita ciclismului profesionist mondial, Jumbo Visma, BORA hansgrohe şi Astana Qazaqstan, şi-au anunţat prezenţa la ediţia din 2022 a Turului Sibiului, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
Capul de afiş este deţinut de Jumbo Visma, care ocupă numărul trei în clasamentul Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI), BORA hansgrohe (Germania) se află pe locul 6 în clasamentul UCI, iar Astana Qazaqstan (Kazahstan) este pe locul 12.
La Jumbo Visma pedalează solvenul Primoz Roglic, triplu câştigător al Turului Spaniei (2019, 2020 şi 2021), care în 2014 făcea spectacol la ... Bâlea Lac, în etapa regină a Turului Sibiului. La finalul acelei ediţii, Primoz Roglic a plecat de la Sibiu cu următorul bilanţ: locul 1 în clasamentul căţărătorilor, locul 2 în clasamentul pe puncte, locul 3 în clasamentul general.
Mai mult ca sigur, Roglic nu va ajunge la Sibiu anul viitor, cel mai probabil el urmând să concureze în acea perioadă în Turul Franţei.
Ajuns la ediţia cu numărul 12 în 2022, Turul Ciclist al Sibiului se va desfăşura ca de obicei, între 2 şi 5 iulie, în formula trei etape şi două semi-etape, pe un traseu care propune două sosiri la altitudine, două etape pentru sprinteri şi un contratimp individual.
O altă echipă din WorldTour, Education-Nippo (locul 16 UCI), îşi trimite la Sibiu echipa Development (de tineret). În 2022 revine la Sibiu, după doi ani de pauză, şi echipa italiană Drone Hopper-Androni Giocattoli, pentru care pedalează, din 2022, şi ciclistul român Eduard Grosu. Pe lângă Drone Hopper, mai sunt confirmate pentru Sibiu alte trei echipe pro-continentale: Gazprom RusVelo, Novo Nordisk şi Bardiani CSF şi mai multe continentale, între care şi două din România - Giotti Victoria Savini Due şi Team Novak.
Ultima ediţie a cursei a fost urmărită în transmisiune live de peste 350.00 de persoane din 62 de oraşe din România şi 98 de oraşe din alte 71 de ţări, dar şi de pe marginea drumul, pe traseul parcurs de ciclişti.
''Pentru a-şi îndeplini mai bine misiunea de promovare a zonei şi obiceiurilor şi tradiţiilor locale, Turul Sibiului a încheiat în acest an un parteneriat strategic cu Complexul Naţional Muzeal Astra. Mulţumită acestui parteneriat, în 2021, cicliştii au participat la un eveniment informal organizat chiar la Muzeu, iar liderul din clasamentul general, purtător al tricoului galben, a primit pe podium mascota Turului - oiţa Mioriţa, simbol al unei ocupaţii tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului, realizată manual, din lână, de unul dintre artizanii populari cu care lucrează Astra'', precizează comunicatul.
Un alt obiectiv al Turului Ciclist al Sibiului este promovarea ciclismului de masă, pentru un stil de viaţă sănătos. În acest scop, la fiecare ediţie, organizatorii au grijă să propună şi evenimente conexe adresate amatorilor: Cursa Sponsorilor, T-Challenge (pe Transfăgărşan), Green Day Kids, King of the Mountain (pe Păltiniş) şi Biciclete Cochete.
La cele 11 ediţii organizate până acum în cea mai valoroasă cursă din România au participat ciclişti care au scris istorie, în afara lui Roglic remarcându-se columbianul Egan Bernal, câştigător al Turului Franţei în 2019.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la
Burleanu (FRF) - Ne dorim să câștigăm grupa în Liga Națiunilor, dacă vrei locul 2 mai bine nu te apuci de fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că își dorește ca echipa națională a României să câștige grupa în Liga Națiunilor, el subliniind că mai bine nu te apuci de fotbal dacă îți propui să termini pe locul 2. 'Și noi ne dorim să câștigăm grupa, nu doar selecționerul. Nu poț
Handbal feminin: Obiectivul CSM Slatina pentru noul sezon, clasarea pe unul dintre primele 8 locuri
Obiectivul echipei feminine de handbal CSM Slatina pentru noul sezon este clasarea pe unul dintre primele locuri din campionat, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al șaselea, a declarat marți, într-o conferință de presă, antrenorul principal Andrei Popescu. 'Obiectivul rămâne același pe care l-am stabilit la începutul pre








