Florin Niţă, desemnat cel mai bun jucător român al anului, la Gala Fotbalului Românesc 2021
Portarul echipei naţionale şi al echipei Sparta Praga, Florin Niţă, a fost desemnat cel mai bun jucător român al anului, în cadrul Galei Fotbalului Românesc 2021, organizată online de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor.
La cea de-a 22-a ediţie a galei, Niţă a câştigat duelul cu atacantul Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad/FCSB) şi mijlocaşul Nicolae Stanciu (Slavia Praga), potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Surprinde absenţa dintre nominalizaţi a golgheterului Ligii I în sezonul trecut, atacantul Florin Tănase (FCSB).
De asemenea, Niţă a obţinut şi trofeul de cel mai bun portar, pentru care au mai candidat Mihai Aioani (Chindia Târgovişte/FC Farul Constanţa) şi Silviu Lung jr (Kayserispor).
''Traversez cel mai bun moment din cariera mea. Îmi doresc pentru anul ce vine să fiu sănătos şi să-mi depăşesc realizările din acest an. Sunt foarte fericit pentru obţinerea acestor importante trofee din cariera mea de sportiv. Mulţumesc colegilor de la echipa naţională şi de la cea de club, pentru că împreună cu ei am reuşit să obţin aceste performanţe'', a declarat Florin Niţă
Titlul de cel mai bun antrenor i-a revenit lui Edward Iordănescu, tehnician care a cucerit titlul de campion al României în sezonul 2020-2021 cu CFR Cluj, iar în această toamnă a activat la FCSB o perioadă. Au mai fost nominalizaţi Marius Şumudică (CFR Cluj/Malatyaspor) şi Ilie Poenaru (Academica Clinceni/Gaz Metan Mediaş).
''Primesc cu onoare şi cu entuziasm această distincţie! Mă flatează această titulatură. Mulţumirile sunt îndreptate distinşilor jurnalişti care au urmărit parcursul meu, pasiunea mea şi munca depusă. Rezultatele muncii mele s-au reflectat pe teren, prin prestaţiile jucătorilor. Acest premiu mă bucură şi reprezintă pentru mine recunoştinţa celor zece ani dedicaţi, eforturilor făcute pentru această meserie frumoasă. Cu siguranţă, titlul va sta la baza unui puternic stimulent de a demonstra în viitor că în România se poate produce fotbal de calitate, se poate face performanţă! Iar pe mine mă va ajuta să încerc, zi de zi, să muncesc să fiu mai bun şi să demonstrez mai mult decât am făcut deja'', a transmis Edward Iordănescu.
Vlad Chiricheş (Sassuolo) a fost ales cel mai bun fundaş, câştigând duelul cu Andrei Burcă (CFR Cluj) şi Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena, Crotone).
Nicolae Stanciu (Slavia Praga) a fost votat cel mai bun mijlocaş al anului, fiind preferat lui Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, Galatasaray) şi lui Răzvan Marin (Cagliari).
''Sunt onorat să primesc acest premiu. A fost un an aproape perfect pentru mine. Singura dezamăgire este legată de faptul că nu am reuşit să ajungem cu echipa naţională la barajul pentru Mondial. În rest, atât cu echipa, cât şi individual, totul a fost senzaţional. Am reuşit să jucăm sferturi de Europa League cu Arsenal, după ce am eliminat echipe ca Leicester şi Rangers, am câştigat campionatul şi cupa. Am avut parte şi de premii individuale în Cehia, iar acum ne-am calificat în primăvara europeană Conference League'', a mărturisit Nicolae Stanciu.
Titlul ce cel mai bun atacant i-a fost acordat lui Claudiu Keşeru, campion al Bulgariei cu Ludogoreţ Razgrad în sezonul trecut şi care joacă acum la FCSB.
Dennis Man (FCSB, Parma) şi Andrei Ivan (Universitatea Craiova) au mai fost nominalizaţi la această categorie.
''Mulţumesc tuturor celor care m-au votat. Apreciez acest trofeu, cu atât mai mult, pentru că acum câteva zile am împlinit 35 de ani. Asta demonstrează că încă mai sunt motivat, încă mai pot şi îmi doresc să fac asta câţiva ani'', a spus Keşeru.
Cel mai bun ''stranier'' a fost desemnat fundaşul brazilian Paulo Vinicius (FCSB), care s-a impus în faţa atacantului francez Billel Omrani (CFR Cluj) şi a portarului italian Mirko Pigliacelli (Universitatea Craiova).
''Mulţumesc celor care m-au votat. Sunt foarte fericit. Mulţumesc pentru tot'',a spus Paulo Vinicius.
Cel mai bun tânăr jucător a fost ales Claudiu Petrila, care în vară a revenit la campioana CFR Cluj, după un împrumut la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Ceilalţi nominalizaţi au fost Octavian Popescu (FCSB) şi Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova).
''Nu aş fi reuşit să obţin acest premiu fără ajutorul colegilor, dar şi al antrenorilor. Acest premiu mă obligă să muncesc şi mai mult în 2022'', a afirmat Claudiu Petrila.
Ovidiu Haţegan a fost ales cel mai bun arbitru, în duelul cu Istvan Kovacs şi Horaţiu Feşnic.
Laszlo Dioszegi, finanţatorul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a primit titlul de cel mai bun conducător de club, la care au mai candidat Sorin Cârţu (Universitatea Craiova) şi Valeriu Iftime (FC Botoşani).
''Este o deosebită onoare pentru mine şi totodată pentru clubul pe care-l conduc să fiu ales pentru a doua oară cel mai bun preşedinte de club din România. În acest an, fotbalul covăsnean a împlinit 100 de ani de existenţă, iar echipa noastră şi-a câştigat dreptul de a juca, în premieră, în cupele europene. Tot anul acesta am reuşit să finalizăm noul stadion, unde vom putea organiza meciuri de nivel european. Dedic această onorantă distincţie soţiei mele, care mă susţine continuu, colegilor şi colaboratorilor mei, tuturor suporterilor şi susţinătorilor echipei'', a declarat Laszlo Dioszegi.
AGERPRES (V, AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di









