VIDEO UPDATE Fotbal: Mirel Rădoi a anunţat că nu va mai continua în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a anunţat, duminică seara, într-o conferinţă de presă la Vaduz, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.
"Din punctul meu de vedere această campanie este un eşec pentru că nu am reuşit să terminăm pe unul din primele două locuri. Este ultima mea conferinţă de presă ca selecţioner. Am luat o decizie normală dacă nu am reuşit să mă clasez pe primele două locuri, aşa cum îşi asumă un selecţioner. Ăsta este cel mai bun lucru pe care îl pot face în acest moment de a nu mai continua cu un nou contract cu FRF. Deci nu există o demisie, contractul meu se încheie la sfârşitul acestei luni, dar, din punctul meu de vedere am luat decizia finală de a nu mai continua", a precizat Rădoi.
"Decizia de a nu continua era luată chiar dacă rămânea 1-1 în Macedonia de Nord (n.r. meciul Macedonia de Nord - Islanda s-a încheiat cu scorul de 3-1) şi noi terminam pe locul doi. Nu mai pot fi convins de cineva să revin, am luat decizia. Nu mi-a fost uşor, le-am comunicat-o şi băieţilor. Nu se pune problema că nu a contat faptul că m-au rugat jucătorii să rămân, dar decizia o luasem dinainte", a adăugat selecţionerul.
Rădoi susţine că oficialii Federaţiei Române de Fotbal ar trebui să îi ofere următorului selecţioner un contract pe o perioadă mai lungă.
"Dacă acest contract era de la bun început pe o perioadă mai lungă poate lucrurile ar fi stat altfel. Dar ştiind de această perioadă, m-am setat oarecum singur, asta e perioada şi s-a terminat. Asta a fost durata contractului, eu m-am concentrat pe ea. Eu cred că următorului selecţioner trebuie să îi se ofere un contract pe o perioadă mai lungă. Sper că viitorul la echipa naţională să fie pe termen mediu sau lung, să nu mai fie pe pe termen scurt. Aşa văd eu lucrurile. Dacă vor fi convocaţi în mare aceiaşi jucători, indiferent cine va veni selecţioner, va trebui să abordeze jocurile de această manieră. Pentru că profilul jucătorilor este acesta. Dacă va convoca alţi jucători, atunci poate avea şi o altă idee de joc", a explicat Rădoi.
El susţine că jocul ofensiv este un lucru pozitiv pe care l-a reuşit la echipa naţională şi crede că următorul selecţioner ar trebui să îl continue.
"Dacă ne gândim la lucrurile pozitive sunt multe care pe mine m-au bucurat. În foarte multe meciuri am reuşit să ne punem amprenta cu un joc de posesie, cu un joc destul de elaborat şi cu agresivitate în ultima treime. Dintre toţi antrenorii care au fost la echipa naţională în aceste partide au fost cele mai multe recuperări de balon în ultima treime, au fost cele mai multe pase reuşite... Iar lucrul acesta trebuie să continue indiferent cine va veni. Pentru că jucătorii care sunt la echipa naţională cred că sunt de acest profil. Pentru că dacă vom încerca să îi tragem în propriul careu pe aceşti jucători de perspectivă care au calitate tehnică atunci e clar că din nou vom aştepta cu speranţă încă 24 de ani o calificare la Mondial. Cel mai mare regret din acest mandat este că nu am încheiat pe locul 2 această grupă. Pentru că noi ajunsesem în momentul în care ne puteam decide singuri soarta. Ceea ce nu se întâmplase de multe ori în trecut. Pentru că eu în continuare cred cu tărie că am fi putut trage după noi fotbalul românesc la nivel de club", a afirmat selecţionerul.
"Nu ştiu ce selecţioner va veni şi nici nu vreau să mă bag în jocul ăsta. Sper ca ei (n.r. - oficialii FRF) să fie la fel de inspiraţi aşa cum au fost cu mine şi la tineret, şi la echipa mare, chiar dacă nu am reuşit să ne calificăm. Dar din discuţiile pe care le-am avut cu ei înţeleg că ar vrea să instaleze un antrenor român. E normal să avem pretenţia să mergem la următorul European. Consider că schimbul de generaţie a fost făcut. Jucătorii au avut în aceste meciuri ocazia să îşi arate atât valoarea, cât şi limita mentală... Pentru că la nivel mental e clar că avem o problemă noi, ca români. Dar din punct de vedere al calităţii, al dorinţei jucătorilor, al atmosferei din cadrul grupului, eu cred că putem spera la EURO 2024. Chiricheş este liderul din punctul meu de vedere, el este jucătorul care trebuie să continue la echipa naţională şi totul trebuie să se construiască în jurul lui. Atât ca sportiv, cât şi ca om", a adăugat Rădoi.
Tehnicianul a menţionat că s-a simţit respectat ca selecţioner, dar a subliniat că nu putea fi pe placul tuturor.
"Dacă mi s-ar fi oferit de la început această şansă, adică un contract mai lung, aş fi rămas. Dar în momentul de faţă nu pot să întind mâna, să aştept ceva ce nu s-a discutat. Deci din punctul ăsta de vedere nu se mai poate discuta. Nu am simţit însă că nu sunt susţinut sută la sută. Dacă am avut nevoie de ceva, oamenii din federaţie au încercat să rezolve. Deci din acest punct de vedere nu am ce să le reproşez. M-am simţit respectat ca selecţioner. Dar nu poţi să faci toată lumea fericită. Chiar şi acum la meci în spatele meu aveam oameni şi eu mă gândeam 'Au bătut tot drumul ăsta doar ca să mă înjure?' Să baţi tot drumul doar ca să mă înjuri după ce a terminat campania? Mi-a spus 'Pleacă'! Atunci i-am zis 'Mai sunt 15 minute, ai răbdare'. Deci sunt şi astfel de oameni şi e normal să aibă şi ei păreri. Ce m-a deranjat pe mine a fost părerea oamenilor care au fost lângă mine şi pe care îi ştiu. Oameni cu care am împărţitul un vestiar an de zile, cu care m-am îmbrăţişat în momente fericite, alături de care am plâns în momentele în care nu am reuşit să ne calificăm. Altfel, cei pe care nu îi cunosc pot să spună orice despre mine. Dar când spun persoanele care au fost în jurul meu, chiar nu înţeleg... Care este interesul ăla atât de mare?", a spus el.
Rădoi a menţionat că a plâns în vestiar când i-a anunţat pe jucători că nu va mai continua ca selecţioner: "Nu ştiu ce voi face mai departe în carieră, nu m-am gândit. Îmi era uşor să le spun şi jucătorilor că am semnat cu altă echipă, scăpam şi de câteva lacrimi date în vestiar... nu ei, ci eu... şi mergeam acasă liniştit. Şi bărbaţii mai plâng câteodată. Nu am mai plâns de acum şase ani de când a născut soţia mea. Şi atunci nu am fost prezent pentru că eram tot în cantonament, la FCSB. Nu mă văd întorcându-mă la naţională prea curând. Ca să te poţi întoarce la echipa naţională trebuie să treacă câţiva ani, trebuie să vină altă generaţie, pentru că altfel chiar nu văd rostul. Deci pot să spun că m-aş vedea, dar nu prea curând. Şi pentru asta la echipele de club trebuie să realizezi ceva măreţ ca să poţi să vii la naţională. Adică o ocupă, un campionat, o competiţie europeană".
Întrebat dacă este dispus să o preia pe FCSB, echipă care s-a despărţit de Edward Iordănescu, Mirel Rădoi a răspuns: "În momentul de faţă nu. Eu nu sunt tipul care să spun niciodată, nu ştiu ce se va întâmpla peste o săptămână, dar în momentul de faţă nu. Am fost odată acolo, m-am certat cu naşul (n.r. - Gigi Becali), m-am împăcat, mă duc acum să mă cert din nou?"
Antrenorul Mirel Rădoi (40 de ani) a preluat funcţia de selecţioner al primei reprezentative a României la 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra.
Anterior, Rădoi condusese echipa naţională Under-21 a României cu care a atins semifinalele Campionatului European de tineret din 2019, performanţă ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.
Echipa naţională de fotbal a României a învins reprezentativa Liechtensteinului cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, la Vaduz, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, însă a ratat calificarea la barajul pentru turneul final din Qatar.
"Tricolorii", care aveau ca Islanda să nu piardă cu Macedonia de Nord, pentru a termina pe locul secund, s-au impus prin golurile marcate de Dennis Man (8), Nicuşor Bancu (87), însă nu au beneficiat de ajutorul nordicilor, învinşi cu 3-1 la Skopje.
În clasamentul final, Germania a ocupat primul loc, cu 27 puncte, urmată de Macedonia de Nord, 18 puncte, România, 17 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 9 puncte, Liechtenstein, 1 punct.
Câştigătoarele grupelor preliminare se califică direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.
România nu s-a mai calificat la o Cupă Mondială din 1998.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Fotbal: Enes Sali, cel mai tânăr debutant din istoria echipei naţionale a României
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt










