Eduard Novak: Lucrările la patinoarul ''Mihai Flamaropol'' vor fi finalizate de primărie sau CNI
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a afirmat, luni, pentru AGERPRES, că lucrările de construcţie la patinoarul ''Mihai Flamaropol'', din Bucureşti, sistate în urma unui litigiu, vor fi finalizate de către Primăria Capitalei sau Compania Naţională de Investiţii (CNI).
"Veştile sunt promiţătoare, se pare că firma cu care Primăria era în proces, Astaldi, nu s-a mai prezentat, deci au renunţat la acel proces şi acum avem o şansă să terminăm acel patinoar. Va fi preluat de către CNI ori finalizat de către primărie. Şi mai există în plan să se construiască o sală polivalentă şi acum decidem care va merge la CNI şi care rămâne la primărie. Mă bucur de această veste şi ar fi o şansă ca Bucureştiul să aibă un patinoar. Cel mai simplu este ca această construcţie să fie finalizată de către primărie, pentru că este un proiect nefinalizat. Ar fi mai uşor să termine ei şi noi să preluăm sala polivalentă. Vom găsi cea mai bună soluţie, dar nu este o problemă de buget sau de altceva. Cu siguranţă proiectul va rămâne acelaşi. Dar ideea este că dacă se va construi sala multifuncţională lângă, atunci putem gândi ceva foarte strategic, în două săli să se regăsească tot ceea ce avem nevoie. Săptămâna aceasta urmează să mai avem încă o discuţie cu primăria", a declarat Novak pentru AGERPRES.
El a precizat că va avea discuţii cu primarii de sector din Capitală în vederea construirii unor bazine de înot şi patinoare.
"Mai avem încă un proiect cu primarii de sector. Voi avea o prezentare, pentru că vreau ca în fiecare sector să fie construit câte un bazin de înot şi un patinoar acoperit, cu balon special, pentru a învăţa copiii din şcoli să înoate şi să patineze. Şi atunci acestea vor fi pentru şcoli, patinoarele şi bazinele, iar sportul de performanţă, hochei, patinaj artistic şi patinajul viteză să rămână la Flamaropol pentru competiţiile mari", a adăugat ministrul.
Primăria Municipiului Bucureşti a luat decizia rezilierii contractului de lucrări la Patinoarul Flamaropol în iunie 2019, întrucât lucrările la acest obiectiv de investiţii au înregistrat întârzieri majore, iar constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situaţiei. Lucrările la patinoar, începute în anul 2017, sunt executate în proporţie de 35%. Au fost finalizate lucrările de fundare, pentru corpurile de clădire A, B, C şi D şi lucrările de suprastructură ale Corpului A, cu excepţia etajului tehnic.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren










