VIDEO Fotbal: Edward Iordănescu (FCSB) - Până nu arătăm forţă mentală colectivă, nu putem să emitem pretenţii
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Edward Iordănescu, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa nu va putea să emită pretenţii pentru realizarea obiectivelor până când nu va arăta o forţă mentală colectivă.
"La Hunedoara am avut o mentalitate duplicitară, am avut 3-0 după care ne-am gândi că putem să jucăm şi fără concentrare şi fără responsabilitate, şi fotbalul a demonstra că te pedepseşte. Nemulţumirile rămân, dar echipă trebuie să demonstreze că a înţeles mesajul meu. Până nu arătăm o forţă mentală colectivă, nu vom putea să emitem pretenţii pentru a îndeplini obiectivul. Sunt multe lucruri de pus la punct, mentalitatea, gândirea, personalitatea din joc, faptul că avem scurtcircuite de concentrare, că facem greşeli de neacceptat. Sunt chestiuni care mă supără, dar sunt sigur că sunt lucruri rezolvabile. Jucătorii trebuie să se alinieze la pretenţiile mele, să înţeleagă că nu lucrez cu jumătăţi de măsură, doar aşa va apărea şi progresul", a declarat Iordănescu.
Tehnicianul a precizat că este interesat în primul rând de rezultatele echipei, având o datorie faţă de patronul echipei, Gigi Becali, care i-a acordat o susţinere necondiţionată.
"Ce mă interesează cel mai mult în momentul de faţă este rezultatul, în viitor vom avea timp să creştem şi ca exprimare. Am o datorie mare faţă de patronul clubului care îmi acordă această susţinere, din punctul meu de vedere necondiţionată, şi am o datorie enormă faţă de suporterii care în număr mare s-au întors lângă echipă. S-a mers pe o structură cu mulţi jucători tineri, susţin în continuare ideea că antrenez jucători cu mult talent, dar nu e suficient în fotbal. Rezultatul este ceea ce contează. Sunt lucruri care sunt specifice tinereţii, îi aştept şi pe jucătorii maturi să mai elimine din greşeli şi fluctuaţii, muncim pentru asta şi fiţi sigur că progresul va apărea pentru că încet, încet se obişnuiesc cu mine, cu cerinţele mele şi cu pretenţiile mele", a completat Iordănescu.
Referitor la partida cu Academica Clinceni, de sâmbătă, Iordănescu a spus că odată cu numirea antrenorului Ionuţ Chirilă se va crea o emulaţie la formaţia ilfoveană: "Suntem în faţa unui nou joc important, aşa cum sunt toate, mai ales că punctele puse în joc sunt capitale pentru noi, ţinând cont de diferenţă care ne desparte faţă de locurile fruntaşe. Am avut două zile să pregătim acest joc, încercăm să pregătim cât se poate de bine echipa, să o recuperăm, pentru că am venit după o deplasare grea, cu un joc mai lung decât ar fi trebuit şi decât ne-am fi aşteptat. E un joc cu o echipă care a schimbat antrenorul şi care sunt sigur că va crea o emulaţie acolo, cu o determinare diferită faţă de ce a fost până acum. Sunt sigur că această echipă are capacitate şi trebuie să fim în gardă, să facem un joc consistent şi să mai adăugăm trei puncte în clasament".
Edward Iordănescu şi-a exprimat speranţa că se vor putea găsi soluţii în viitor ca echipa să evolueze pe stadionul Ghencea.
"E greu să găsim soluţii unde să ne desfăşurăm jocurile şi tot timpul te gândeşti că acasă este cel mai bine. Eu cred că am putea avea acces pe Ghencea, dacă se poate juca şi rugby şi alte echipe pot juca acolo, nu cred că este ceva care ne descalifică pe noi să mergem acolo. Sper că în viitor să se găsească o soluţie şi pentru noi", a mai spus Iordănescu.
FCSB va întâlni echipa Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Arena Naţională, într-o partidă din cadrul etapei a 10-a a Ligii I.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen











