Fotbal: Antrenorul secund Nicolae Dică, pozitiv la COVID-19, ratează meciurile naţionalei din septembrie
Antrenorul secund al echipei naţionale de fotbal, Nicolae Dică, va rata meciurile din luna septembrie, din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat, vineri, Federaţia Română de Fotbal.
''În urma rezultatelor primite la testarea COVID PCR efectuată de staff-ul primei reprezentative, Nicolae Dică va intra în izolare şi nu va fi prezent la acţiunea dedicată celor trei meciuri de la început de septembrie. Nicolae Dică a primit rezultat pozitiv la testare şi a intrat în izolare de îndată ce i-a fost comunicat rezultatul. Antrenorul este vaccinat împotriva COVID şi se simte bine'', se arată în comunicat.
Toţi ceilalţi membrii ai staff-ului echipei naţionale au primit rezultate negative.
Este vorba de testarea PCR premergătoare cantonamentului pe care toţi membrii staff-ului o parcurg la fiecare acţiune. Până sâmbătă, la intrarea în cantonament, va fi efectuată încă o testare PCR pentru staff. Ulterior, vor fi testări rapide zilnice în perioada 28 august-8 septembrie, la Mogoşoaia, plus cele trei testări PCR impuse de UEFA pentru desfăşurarea celor trei partide, în acelaşi interval.
Tricolorii vor juca primul meci pe 2 septembrie, în deplasare cu Islanda (Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik, ora 21:45), pe 5 septembrie se va disputa meciul cu Liechtenstein (Arena Naţională - Bucureşti, ora 21:45), iar pe 8 septembrie va avea loc partida cu Macedonia de Nord (Tose Proeski Arena - Skopje, ora 21:45).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: frf.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB s-a despărțit de Alhassan, Kiki, Thiam și Graovac
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, că jucătorii Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam și Daniel Graovac nu vor continua în tricoul roș-albastru în sezonul 2026-2027. Mijlocașul Baba Alhassan a disputat 26 de jocuri în sezonul recent încheiat. Fundașul David Kiki a adunat doar 4 partide în
Tenis: Sebastian Gima s-a calificat în optimi la Intaro Open (challenger) de la Târgu Mureș
Tenismanul român Sebastian Gima, un ''lucky loser'', s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce a dispus de kazahul Denis Evseev, cu 7-6 (7/4), 6-3. Gima (24 ani, 537 ATP) s-a impus după o oră și 36 de m
Fotbal: Clubul CFR Cluj s-a despărțit de portarul Mihai Popa
Clubul de fotbal CFR Cluj a anuțat, marți, pe site-ul său oficial, despărțirea de portarul Mihai Popa, transferat în luna ianuarie a acestui an de la gruparea italiană Torino. 'Clubul CFR 1907 Cluj și portarul Mihai Popa nu vor mai colabora în noul sezon competițional, contractul dintre cele două părți fiind încetat amiab
Fotbal: Clubul Unirea Slobozia anunță intrarea în insolvență
Clubul de fotbal Unirea Slobozia, care a retrogradat la finalul sezonului recent încheiat în Liga a II-a, a anunțat, marți, pe un site de socializare, că în urma problemelor financiare a intrat în insolvență. 'Asociația Fotbal Club Unirea 04 Slobozia anunță suporterii echipei că Tribunalul Ialomita a admis în
Fotbal: Portarul Ionuț Gurău, transferat la FC Botoșani
Clubul de fotbal FC Botoșani a anunțat, marți, că a semnat un contract valabil pentru următorul sezon al Superligii, cu portarul Ionuț Gurău, care a evoluat ultima oară pentru echipa albaneză FK Bylis. 'FC Botoșani anunță transferul jucătorului Ionuț Gurău. Născut pe 27.03. 1999, la Brăila, Ionuț Gurău (1,98 m), evoluează ca portar și a se
Fotbal: Mijlocașul Zsolt Magyar va evolua la FK Csikszereda
Clubul de fotbal FK Csikszereda Miercurea Ciuc a anunțat, marți, transferul lui Zsolt Magyar, mijlocaș ofensiv care va evolua sub formă de împrumut de la gruparea ungară Puskas Akademia. 'O nouă întărire la mijlocul terenului. Am semnat un contract cu Magyar Zsolt, mijlocaș ofensiv în vârstă de 24 de ani și 169 cm,
Fotbal: Farul Constanța l-a transferat pe Tony Njike din liga a treia franceză
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocașului francez de origine cameruneză Tony Njike, care a evoluat ultima oară pentru formația Quevilly - Rouen Metropole. 'Farul Constanța a ajuns la un acord cu mijlocașul defensiv francez Tony Njike, care a semnat un contract valabil pen
Tenis: Turneul Ion Țiriac Challenger de la Brașov se va desfășura în perioada 29 iunie - 5 iulie
Turneul Ion Țiriac Challenger, competiție inclusă în circuitul ATP Challenger Tour 75 și ajunsă la cea de-a treia ediție, se va desfășura în perioada 29 iunie - 5 iulie la Baza Sportivă Olimpia din Brașov, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. La turneul organizat de Fundația Țiriac în parteneriat cu Feder
Federația Română de Handbal a stabilit programul ediției 2026-2027 a ligilor naționale la feminin și masculin
Federația Română de Handbal (FRH) a stabilit, marți, prin tragere la sorți, programul ediției 2026-2027 a ligii naționale la feminin și masculin. Tragerea la sorți a fost efectuată de noul președinte al FRH, Bogdan Voina, în prezența câtorva reprezentanți ai cluburilor din cele două ligi. În ediția 2026-2
Fotbal: Fundașul Paul Iacob și-a prelungit contractul cu Oțelul Galați
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, că a ajuns la un acord cu fundașul Paul Iacob, pentru prelungirea contractului pentru sezonul 2026-2027 al Superligii. 'Unele vești nu sunt despre transferuri. Unele sunt despre continuitate și încredere. SC Oțelul Galați anunță că fundașul central Paul Iacob și-a pr
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în optimile turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins pe japonezul Akira Santillan, cu 6-4, 6-3. Crețu (25 ani, 287 ATP) s-a impus după o oră și 25 de minute, la prima sa confruntare cu
Fotbal: Ronny Labonne (FCSB) - Sunt foarte fericit că am ajuns aici, e un club uriaș în Europa
Fotbalistul Ronny Labonne, prima achiziție realizată de FCSB în actuala pauză competițională, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că este foarte fericit pentru transfer, subliniind că noul său club este unul uriaș în Europa. 'Eram în vacanță când m-a contactat agentul meu și mi-a spus de interesul cl
David Gerard a selecționat 36 de jucători în lotul extins pentru World Rugby Nations Cup
Antrenorul echipei naționale de rugby, David Gerard a selecționat 36 jucători în lotul extins pentru World Rugby Nations Cup, prima ediție a competiției ce va debuta în America de Sud în luna iulie, a anunțat, luni, Federația Română de Rugby, într-un comunicat de presă difuzat pe site-ul oficial. Pentru Nations Cu
Fotbal: Fundașului Ionuț Cercel, împrumutat de FCSB la Farul Constanța
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul lui Ionuț Cercel, fundaș dreapta care va evolua sub formă de împrumut de la FCSB până în vara anului viitor. 'Farul Constanța și FCSB au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului dreapta Ionuț Cercel la echipa noastră pâ
Fotbal: Sepsi OSK l-a achiziționat pe fundașul brazilian Gustavo Cascardo de Assis
Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunțat, luni, pe pagina oficială de Facebook, transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo de Assis, care a semnat un contract valabil pentru următorul sezon cu gruparea covăsneană.













