logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: CS Mioveni a trimis FRF, CCA şi LPF un memoriu legat de arbitraj şi ameninţă cu retragerea din Liga I

Imagine din galeria Agerpres

Echipa CS Mioveni, nou-promovată în Liga I, a înaintat un memoriu Federaţiei Române de Fotbal, Comisiei Centrale a Arbitrilor şi Ligii Profesioniste de Fotbal, în urma ''gravelor erori de arbitraj care au dus la stabilirea scorului final în meciul de aseară cu CFR'' şi în care ameninţă cu retragerea din campionat.

''Este inadmisibil modul în care am fost trataţi de către cavalerii fluierului (Florin Chivulete, Vladimir Urzică şi Andrei Constantinescu), CFR marcând un gol dintr-un offside evident, iar nouă refuzându-ni-se un penalty clar, fapte ce au condus la victoria oaspeţilor. Nu vrem să contestăm valoarea adversarilor noştri, aşa cum nu vrem să ştirbim din meritele clujenilor în obţinerea unor performanţe remarcabile în cupele europene. Dar când pierdem un joc în asemenea manieră, ne întrebăm ce rost mai are să participăm într-o competiţie în care ni se taie orice drept la egalitate'', se arată în memoriul clubului argeşean, publicat pe Facebook.

CS Mioveni anunţă, totodată, că se gândeşte să se retragă din Liga I din aceste motive: ''Avand în vedere aceste aspecte şi ţinând cont de faptul ca toată lumea protejează în continuare o Comisie Centrală a Arbitrilor care este stat în stat, ne gândim serios să ne retragem din competiţie. În mod sigur CCA nu va avea de suferit dacă o echipă mică şi inimoasă ca a noastră va dispărea din fotbalul românesc, dar numai în acest fel întreaga lume va afla ce se întâmplă cu arbitrajele de la noi din ţară. Dacă nimeni nu îndrăzneşte să tragă la răspundere CCA, măcar retragerea noastră va ajunge la urechile UEFA şi FIFA, iar semnalul nostru de alarmă poate va vindeca un fotbal în care cavalerii fluierului decid după bunul plac învingătoarea unui joc de fotbal. Dacă nimeni nu are curajul să facă ceva, poate măcar noi, prin retragerea din Liga 1, vom aduce la cunoştinţa iubitorilor de fotbal din toată lumea că în România CCA-ul patronează sportul rege. Vom dispărea noi, vom fi amendaţi, dezafiliaţi etc, dar poate vom fi cei care vom începe însănătoşirea unui fotbal bolnav, în care rezultatele finale sunt la mâna domnilor arbitri''.

Clubul aminteşte că înaintea fiecărui meci oficial, echipele din Liga 1 sunt obligate să plătească aproximativ 4.000 de euro pentru baremurile arbitrilor şi observatorilor. ''Plătim cu toţii, cu toate că această sumă este una imensă în comparaţie cu salariul mediu din România. Dar dacă tot plătim aceşti bani, nu înţelegem de ce niciodată nu ni se aduc la cunoştinţă şi nouă, celor care plătim, notele date de observatori arbitrilor. De fiecare dată, orice sancţiune primită de fotbalişti este adusă la cunoştinţa mass media, aşa cum orice amendă sau sancţiune a antrenorilor este dată publicităţii. Lumea află imediat ce şi cât plătesc cei de pe teren, dar niciodată nu aflăm ce ce întâmplă cu cavalerii fluierului'', subliniază clubul care consideră că ''observatorii protejează arbitrii acordându-le note mari, în ciuda numeroaselor greşeli care apar meci de meci''.

''Începând din acest moment, în cazul în care vom mai continua in Liga 1, vrem să anunţăm CCA că refuzăm să mai fim arbitraţi de brigada Florin Chivulete, Vladimir Urzică şi Andrei Constantinescu. Ceea ce au făcut vineri seara este inimaginabil, bătându-şi efectiv joc nu numai de noi, ci de întregul fotbal românesc'', mai anunţă CS Mioveni în comunicatul semnat de preşedintele Consiliului Director al grupării, Dumitru Olteanu.

CFR Cluj a învins-o pe nou-promovata CS Mioveni cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Claudiu Petrila (49), dintr-o poziţie evidentă de ofsaid.

Gazdele ar fi trebuit să primească penalty în min. 74, când fundaşul Danijel Graovac l-a ţinut în propriul careu pe brazilianul Garutti.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 23-10-2026 20:15

Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă

Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob

Sport Intern 23-10-2026 18:37

VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei

Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit

Sport Intern 23-10-2026 14:11

Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f

Sport Intern 23-10-2026 12:30

Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j

Sport Intern 23-10-2026 12:09

Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani

Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano

Sport Intern 22-10-2026 22:39

Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte

Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto

Sport Intern 22-10-2026 22:24

Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup

Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C

Sport Intern 22-10-2026 22:12

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.

Sport Intern 22-10-2026 21:57

Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat

Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună

Sport Intern 22-10-2026 17:16

Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate

Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro

Sport Intern 22-10-2026 16:14

Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi

Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru

Sport Intern 22-10-2026 16:09

Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia

Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l

Sport Intern 22-10-2026 14:32

Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC

Sport Intern 21-10-2026 22:06

Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă

CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș

Sport Intern 21-10-2026 21:51

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont