JO 2020: Claudia Nechita (box) - Mi-a scăpat medalia printre degete, la următoarea ediţie voi fi pe podium
Sportiva Claudia Nechita, locul 5 la categoria 57 de kg din competiţia de box feminin de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a declarat, vineri, la întoarcerea în ţară, că i-a scăpat medalia olimpică printre degete, dar că se pregăteşte să urce pe podium la următoarea ediţie a competiţiei supreme.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"În meciul cu japoneza a fost dorinţa prea mare, mi-am dorit din tot sufletul să câştig meciul acela. Dar din păcate atât am putut să fac acolo. Sunt mulţumită până la urmă de ceea ce am reuşit să fac, chiar dacă mi-a scăpat medalia printre degete, ca să spun aşa. Dar sunt recunoscătoare pentru acest rezultat şi sunt sigură că la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice voi fi pe podium. Meciul cu japoneza a fost la ea acasă. Nu a fost o diferenţă foarte mare între noi, poate dacă era invers, şi eu boxam la mine acasă, poate că la fel se întâmplau lucrurile şi pentru mine. Dar nu vreau să învinovăţesc pe nimeni. Acum asta e, mergem înainte. Sunt un pic dezamăgită că nu mi-am îndeplinit obiectivul, pentru că ăsta era obiectivul meu, de a urca pe podium. Dar o să muncesc în continuare pentru a îndeplini acest obiectiv", a afirmat sportiva.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Nechita a precizat că experienţa Jocurilor Olimpice a fost una foarte frumoasă şi că nu se compară cu nicio altă competiţie: "Este o experienţă foarte frumoasă, sincer recomand oricărui sportiv să încerce să ajungă la Jocurile Olimpice. E ceva unic, nu se compară cu nicio altă competiţie, este foarte frumos. Nu am simţit foarte tare restricţiile, în afara faptului că a trebuit să stăm doar în satul olimpic".

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Claudia Nechita a adus prima victorie boxului feminin românesc la Jocurile Olimpice în optimile de finală, în faţa somalezei Ramla Said Ahmed Ali.
În clasamentul final al categoriei 57 kg, Claudia Nechita va ocupa locul 5.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
România a avut doar doi boxeri la Jocurile Olimpice, Cosmin Gîrleanu pierzând în primul tur la cat. 52 kg, în faţa bulgarului Daniel Asenov.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont










