Handbal masculin: Dan Savenco şi-a anunţat retragerea din activitate

Handbalistul formaţiei CS Dinamo, Dan Savenco, şi-a anunţat, vineri, într-un mesaj postat pe un site de socializare, retragerea din activitate la 35 de ani, el urmând să conducă din postura de antrenor principal echipa a doua a clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.
"Punct. Şi de la capăt. A venit şi pentru mine momentul retragerii, poate cel mai greu din viaţa unui sportiv. Mă simt privilegiat că am putut juca până la aproape 36 de ani, dintre care 9, dar şi cei mai frumoşi, la Dinamo. Le sunt recunoscător tuturor antrenorilor şi celor care m-au ajutat în carieră. Le mulţumesc suporterilor fantastici care m-au făcut să mă simt apreciat şi mi-au dat puterea să merg mai departe în clipele grele. Am râs şi am plâns împreună, am fost protagoniştii unor momente istorice pentru acest club", a scris Savenco în mesajul publicat pe pagina personală de Facebook.
"Pentru mine şi familia mea, Dinamo a reprezentat a doua casă şi va continua să fie. Pornesc pe un nou drum, cel de antrenor principal la echipa a doua, şi voi continua să coordonez Academia de Handbal Dinamo. Voi fi mereu alături de băieţi, din tribune, chiar dacă emoţiile vor fi altfel. Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc tuturor. Ne vedem la sală", a adăugat pivotul.
Născut la Galaţi, în 12 octombrie 1985, Savenco a evoluat în cariera sa la cinci cluburi din ţară, CS Medgidia, Steaua Bucureşti, Energia Pandurii, SCM Politehnica Timişoara şi ultima oară la Dinamo Bucureşti. Cu formaţia alb-roşie, al cărei căpitan a fost, a realizat cele mai importante performanţe, câştigând cinci titluri naţionale, trei Cupe ale României şi patru Supercupe.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canotaj: Simona Radiș, despre cuplul cu Ancuța Bodnar - În acest moment se încearcă formule noi
Campioana olimpică la canotaj Simona Radiș a afirmat, joi, când a fost întrebată dacă va continua să facă cuplu cu Ancuța Bodnar în barca de dublu vâsle feminin, medaliată cu argint la JO 2024, că în acest moment se caută formule noi de către conducerea tehnică, dar și o relaxare psihică de care era nevoie la nivelul lotului.
Canotaj: Simona Radiș și Ancuța Bodnar, 'profesoare' de sport la un liceu din Otopeni
Campioanele olimpice la canotaj Simona Radiș și Ancuța Bodnar au participat, joi, la o acțiune a Caravanei BeActive Edenia 2025, organizată de Agenția Națională pentru Sport, la Liceul Teoretic 'Ioan Petruș' din Otopeni, unde timp de o oră le-au fost elevilor 'profesoare' de sport. 'Ni se pare un lucru foarte benefic și int
Fotbal: Răzvan Patriche (Dinamo) și-a anunțat retragerea - Meciul cu U Cluj va fi ultimul acasă pentru mine
Fotbalistul Răzvan Patriche (39 de ani) și-a anunțat retragerea din activitate la finalul actualului sezon, el declarând, joi, într-o conferință de presă, că meciul lui Dinamo cu Universitatea Cluj va fi ultimul pentru el pe teren propriu. 'Va fi o încărcătură aparte pentru mine, un ultim meci acasă în fața acestor suporteri minunaț
Fotbal: Florentin Petre (Dinamo) - Mi-aș dori ca mâine să se repete scenariul din ultimul meci cu U Cluj
Antrenorul secund al echipei de fotbal Dinamo București, Florentin Petre, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că și-ar dori ca în meciul de mâine cu Universitatea Cluj să se repete scenariul din tur, în care echipa bucureșteană s-a impus cu scorul de 4-2. 'Mi-aș dori ca mâine să se repete scenariul din ultimul meci cu
Șah: Deac a remizat cu Vachier-Lagrave la turneul Superbet Chess Classic România 2025
Marele maestru român Bogdan Deac a remizat cu francezul Maxime Vachier-Lagrave, miercuri, în etapa a șaptea a turneului de șah Superbet Chess Classic România 2025, a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025, găzduită de Grand Hotel din București. Vachier-Lagrave s-a clasat pe locul al doilea în GCT 2023 și pe trei
Fotbal: Mohammed Kamara (CFR Cluj) - Ne simțim minunat că am câștigat Cupa României
Fotbalistul Mohammed Kamara, autorul primului gol al echipei CFR Cluj în finala Cupei României cu FC Hermannstadt, scor 3-2, a declarat după meci că el și colegii săi se simt minunat că au reușit să câștige un trofeu în acest sezon. 'Am pregătit bine meciul, i-am analizat pe cei de la Sibiu și am văzut cum putem să
Fotbal: Louis Munteanu (CFR Cluj) - De la începutul sezonului ne-am propus să câștigăm Cupa României
Atacantul Luis Munteanu a declarat, miercuri, după câștigarea Cupei României, 3-2 în finala cu FC Hermannstadt, că acest trofeu era un obiectiv stabilit de la începutul sezonului pentru echipa de fotbal CFR Cluj și că este mândru de această realizare. 'Suntem fericiți că am reușit să câștigăm, așa ne-am
Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) - Am fost un grup unit care a meritat acest trofeu
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, miercuri, după câștigarea Cupei României, 3-2 cu în finala cu FC Hermannstadt, că formația sa a demonstrat în acest sezon că este un grup unit care merita acest trofeu. 'E clar că era important să câștigăm Cupa, nu neapărat pentru trofeele mele, p
Fotbal: Măldărășanu (FC Hermannstadt) - Am pierdut finala din cauza greșelilor făcute de noi
Antrenorul echipei de fotbal FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a declarat, miercuri seara, că formația sa a pierdut finala Cupei României, 2-3 cu CFR Cluj, din cauza greșelilor făcute pe parcursul meciului și nu a tragerilor de timp ale adversarilor. 'Trebuie să învățăm toți din această finală, este o experiență pentru toată
Gimnastică artistică: România va participa cu nouă sportivi la Europenele de la Leipzig
România va participa cu un lot de nouă sportivi, cinci la feminin și patru la masculin, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig (Germania), a anunțat, miercuri, Federația Română de Gimnastică pe pagina sa de Facebook.
VIDEO/Fotbal: CFR Cluj a cucerit Cupa României, după 3-2 cu FC Hermannstadt în finală
CFR Cluj a cucerit Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1), în finala desfășurată miercuri seara, pe Arena ''Francisc Neuman'' din Arad. CFR a obținut trofeul pentru a cincea oară, după cele din 2008, 2009, 2010 și 2016. FC Hermannstadt a pierdut amb
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Minaur și HC Zalău
CS Minaur Baia Mare și HC Zalău au obținut victorii în deplasare, miercuri, în meciuri din etapa a 25-a a Ligii Naționale de handbal feminin, penultima a sezonului. Minaur a dispus de SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 31-24, condusă de Magda-Alfredo Cazanga (8 goluri) și Amelia Lundbaeck (6). Portarul Yuliya Dumanska a re
Handbal masculin: CS Dinamo, la prima înfrângere în acest sezon intern
CS Dinamo București, care pe 2 mai a câștigat al 21-lea său titlu de campioană națională, a suferit prima sa înfrângere în actualul sezon intern, miercuri, când AHC Potaissa Turda s-a impus cu scorul de 36-30 (22-15), pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a 12-a a Ligii Naționale de handbal masculin.
Rugby: Naționala României va juca meciuri test cu Chile, Uruguay și Argentina XV în turneul din America de Sud
Naționala de rugby a României va disputa trei meciuri de pregătire în luna iulie, cu Chile, Uruguay și Argentina XV, în cadrul turneului de vară World Rugby din America de Sud, potrivit unui comunicat al Federației Române de Rugby. Astfel, România va disputa primul meci pe 5 iulie, cu Chile, la Santiago de Chile,
'Anul Nadia Comăneci' - 2026, proiect adoptat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care are ca obiect instituirea anului 2026 ca 'Anul Nadia Comăneci', legendă a sportului național și mondial. Potrivit expunerii de motive, instituirea anului 2026 ca 'Anul Nadia Comăneci' va permite o vizibilitate mai mare a domeniului sportului și creșterea gradului de conștientizare cu