Fotbal: Marius Şumudică (CFR Cluj) - Nu pot spune că suntem calificaţi, ar însemna că ne-am culcat pe o ureche
Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat, marţi seara, la finalul partidei cu Borac Banja Luka, din prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor, scor 3-1, că nu poate spune că echipa sa este deja calificată pentru că ar însemna să se "culce pe o ureche", în perspectiva meciului retur.
"Nu pot să spun că suntem calificaţi. Dacă aş spune lucrul ăsta înseamnă că ne-am culca pe o ureche şi vă daţi seama ce ne aşteaptă acolo. Şi mă refer la suporteri... au suporteri pătimaşi care vor pune presiune. Va trebui să fim foarte inteligenţi şi să menţinem acest avantaj de două goluri. Îmi pare rău de golul pe care l-am primit. Dacă intram cu 2-0 la pauză cu siguranţă în repriza a doua mai marcam cel puţin o dată, iar la 3-0 eram aproape calificaţi. În fotbal orice este posibil. Am jucat un fotbal frumos, în prima repriză am avut 4-5 ocazii clare de a marca, trebuie să fim mai atenţi. Este clar că lipseşte ritmul de joc, este primul meci, a fost o presiune teribilă pentru mine pentru că am venit la un club care este învăţat cu victorii, cu trofee. Şi credeţi-mă că a fost o presiune extraordinară asupra mea. Jucătorii sunt învăţaţi, au în ADN tot ceea ce înseamnă jocul cu miză", a declarat Şumudică la postul Digisport.
El s-a arătat încântat de atitudinea jucătorilor săi în acest prim meci pe banca tehnică a echipei clujene: "Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor, mi-a plăcut faptul că ne-am creat o groază de ocazii care nu au fost întâmplătoare, a fost gândit tot ceea ce am făcut. Dar încă nu am realizat nimic. Este adevărat, am bătut cu 3-1, dar ne aşteaptă un meci extrem de dificil şi cu cei din Craiova, o echipă puternică (n.r. - în Supercupa României), apoi vom juca returul cu Borac Banja Luka. Cred totuşi că avem un avantaj confortabil pentru meciul retur, va fi foarte important să începem bine jocul acolo", a mai spus Şumudică.
CFR Cluj a învins echipa bosniacă Borac Banja Luka, scor 3-1 (2-1), marţi seara, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.
Manşa secundă se va disputa în Bosnia, marţi 13 iulie, de la ora 21:00.
AGERPRES (V, AS- autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Fotbal: Stojan Vranjes (Borac) - CFR Cluj a meritat victoria, a jucat mult mai bine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă
Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care
Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la








