Fotbal: Edward Iordănescu - Mi-e greu să mă despart de CFR Cluj, dar viziunea trebuia să fie comună
Antrenorul campioanei României, CFR Cluj, Edward Iordănescu, a explicat într-un interviu pentru Liga Profesionistă de Fotbal, că motivul pentru care a părăsit echipa ardeleană a fost absenţa unei viziuni comune cu conducerea clubului.
"În primul rând, îmi doresc să mă odihnesc un pic, să fiu cu familia, să fiu mai aproape de ai mei. Au fost şapte luni foarte grele, pentru că a fost o miză foarte mare, o responsabilitate la fel de mare. Acum sunt momentele mele, ale familiei mele, să fiu aproape de ea. M-a înţeles familia, iar acum am nevoie să mă regenerez, după care vedem ce poate să urmeze. Dar eu vreau să vă asigur de un singur lucru: pentru mine, prioritate de continuitate a avut CFR Cluj, sută la sută. M-am ataşat de loc, de oraş, de locul meu de muncă, de biroul meu, de băieţi, de echipă ... De ei mi-e cel mai greu să mă despart, vă spun cu sinceritate, lor le sunt extrem de recunoscător pentru tot parcursul şi pentru tot concursul pe care şi l-au dat. Mi-e greu să mă despart de oamenii din Cluj. Mi-aş fi dorit să fiu implicat în reconstrucţia echipei, pentru că va fi nevoie de acest lucru, fiind foarte mulţi jucători la final de contract. Mi-e greu să mă despart de suporteri, cu care chiar dacă n-am interacţionat foarte mult, pentru că nu a fost permis acest lucru, la ultimul joc m-au tratat la cel mai înalt nivel şi pentru asta mi-aş fi dorit să fiu mai departe antrenorul echipei lor. Acum, pentru o continuare a colaborării ar fi fost nevoie ca anumite condiţii să se îndeplinească şi viziunea să fie una comună. Eu ştiu, însă, că la CFR Cluj este un patron care face eforturi majore pentru a susţine condiţii foarte bune la echipă, un preşedinte care tot timpul ştie ce are de făcut, un profesionist desăvârşit, care are în spate oameni inteligenţi, alături de care poate să muncească şi să reconstruiască viitorul echipei. Rămâne de văzut ce ne va oferi Dumnezeu fiecăruia dintre noi!",a declarat Iordănescu.
El a afirmat că din ediţia recent încheiată a Ligii I i-a plăcut faptul că toate echipele din play-off au luptat pentru fiecare punct câştigat.
"Mi-a plăcut că şi echipele de pe locurile patru, cinci şi şase, spre deosebire de alţi ani, s-au luptat pentru fiecare punct şi au luat puncte, au reprezentat obstacole importante pentru cele angrenate în lupta la titlu. În alţi ani, pe echipele care intrau pe ultimele locuri de play-off le-am simţit că se lăsau copleşite un sentiment de auto-mulţumire, de conservare şi că nu mai aveau aceeaşi implicare ca în jocurile de campionat regulat, când îşi doreau foarte tare să-şi îndeplinească obiectivele'', a mai comentat Iordănescu.
''Parte negativă a fost, clar, calendarul. Toţi aşteptăm ca acest produs pe care noi îl oferim să fie unul de calitate, de la presă, televiziuni, suporteri, toată lumea aşteaptă jocuri cu calitate. Ca să oferi calitate îţi trebuie adversitate, intensitate, tonus, trebuie să poţi să alergi, să poţi să te baţi pentru fiecare minge, doar astfel poţi să ridici nivelul calitativ, ritmul de joc, meciul să fie cu puţine întreruperi, să nu fie fragmentat, să se creeze multe situaţii de poartă, să se marcheze. Pentru toate astea trebuie să fi bine din punct de vedere fizic. A fost foarte greu ca jocurile astea, toate cu o miză extraordinară, să le joci din trei în trei zile. Nu ai timp să te recuperezi cum ar trebui, nu ai timp să te regenerezi nici fizic, nici mental, emoţional, nu ai timp să analizezi bine jocurile pe care le-ai avut şi să încerci să corectezi ... Nu mai vorbesc de pregătirea viitorului adversar, care se face într-o cursă contracronometru şi nu la detaliu, cum s-ar fi făcut în condiţii normale", a adăugat tehnicianul.
Edward Iordănescu, 42 de ani, s-a despărţit de CFR Cluj, după câştigarea celui de-al patrulea titlu de campioană consecutiv reuşit de gruparea ardeleană.
El a preluat conducerea tehnică a echipei CFR Cluj la începutul lunii decembrie a anului trecut, după rezilierea contractului cu Dan Petrescu.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 20-6, sâmbătă, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din București, în Grupa B a Cupei României la rugby. Eseria Komainaisoro și Ionuț Donici au reușit eseuri pentru Steaua, ambele transformate de Alin Conache, care a marcat și din două lovituri de pedeapsă. P
Scrimă: Emma Șonț a câștigat Cupa României la spadă
Scrimera Emma Șonț (CSA Steaua) a câștigat Cupa României la spadă individual feminin, sâmbătă, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din București, după ce a învins-o în finală pe Bianc Benea (CSM Oradea), cu 15-14. Podiumul a fost completat de Bianca Raicu (CS Universitatea Craiova) și de Ana Tomș
Rugby: Fostul internațional Mircea Rusu s-a stins la 93 de ani
Fostul internațional Mircea Rusu a încetat din viață noaptea trecută, la Cluj-Napoca, la vârsta de 93 de ani, a anunțat, sâmbătă, Federația Română de Rugby pe site-ul său oficial. Rusu a fost unul dintre marii jucători ai României, flankerul de aur al unei generații excepționale, alcătuind împreună cu Viorel
Fotbal: FK Csikszereda, la prima sa victorie în acest sezon al Superligii, 2-1 cu FC Voluntari
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal a României, 2-1 (1-0) cu FC Voluntari, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 13-a. Marton Eppel (23) a marcat primul gol al ciucanilor, dar Godfried Roemeratoe, participant cu naționala Curacao la Cupa Mondială din America
Fotbal: Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani
Viorel Păunescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua în perioada 1998-2003, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, a anunțat, sâmbătă, Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul său oficial. Născut pe 11
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a dispus de Corvinul Hunedoara cu 3-0, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reușit după o neînțelegere între Nicola
Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, victorioase acasă
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, vineri seara, pe propriile patinoare, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. CSM Corona Brașov a dispus de SC Miercurea Ciuc cu scorul de 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), prin golurile marcate de Jeremy Douglas Wel
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.













