Fotbal: Costache (CFR Cluj) - Am foame de trofee, nu o să mă opresc la patru titluri şi două Supercupe
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Valentin Costache, a declarat, marţi seara, după câştigarea campionatului, că are în continuare foame de trofee şi nu vrea să se oprească la patru titluri şi două Supercupe.
"Sper să o ţin tot aşa, nu vreau să mă opresc aici. Am foame de trofee în fiecare zi, în fiecare an. Vreau cât mai multe, nu o să mă opresc la patru titluri şi două Supercupe. Antrenorul (n.r. - Edward Iordănescu) cred că este şi el foarte fericit, mai câştigase două Supercupe cu noi, dar să fii campionul României este altceva, e alt sentiment. Şi nu cred că mulţi au parte de aşa ceva", a spus jucătorul în vârstă de 22 de ani la postul Digisport.
"Au fost multe momente foarte grele. Lumea ne critica, spunea că suntem bătrâni, că e nevoie de o schimbare la echipă sau mai ştiu eu ce. Dar mie nu mi s-a părut deloc aşa. Eu ştiu, eu văd în vestiar ce grup avem, ce puternici putem să fim. Sigur, au fost şi momente foarte grele, când noi eram căzuţi. Dar am trecut peste ele, ne-am resuscitat", a explicat Costache.
Acesta a menţionat că îşi doreşte o victorie în ultima etapă a play-off-ului Ligii I: "Am vorbit deja cu antrenorul, jucăm serios ultimul meci, cel cu FCSB. Nu vrem să pierdem, vrem să câştigăm şi acel meci".
CFR Cluj a câştigat al patrulea său titlu consecutiv de campioană a României, marţi seara, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, în etapa a noua (penultima) a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Înaintea ultimei etape a campionatului, CFR are şase puncte în plus faţă de principala urmăritoare, FCSB, care mai are două partide de disputat. În cazul în care FCSB ar egala formaţia clujeană la puncte, CFR are avantaj, având în vedere că bucureştenii au beneficiat de rotunjirea punctajului la intrarea în play-off.
CFR şi-a trecut în palmares al şaptelea titlu de campioană, după cele din sezoanele 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020.
Totodată, este primul titlu de campion din cariera antrenorului Edward Iordănescu.
AGERPRES (V, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Fotbal: CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: Victorii clare pentru CS Rapid și Sepsi-SIC în campionat
Campioana CS Rapid București și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obținut victorii clare, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin. CS Rapid a trecut de Sportul Studențesc București cu 90-57, în Sala Rapid, condusă de Claudia Monica Cuic, cu 17 puncte, 8 recuperări, și Bianca Nan, cu 10 p, 13 rec, 3 p
VIDEO Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de UTA (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Coman (17), după un șut ratat al lui Omar El Sawy. Oaspeții au mai avut o ocazie mare de gol, prin Alin Ro
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins formația belgiană Derdaele Sporting Pelt cu scorul de 33-27 (20-10), sâmbătă seara, în Nova PG Arena din Turda, în manșa a doua a turului secund. După o victorie cu 29-27 în Belgia, Pota
Rugby: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 20-6, sâmbătă, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din București, în Grupa B a Cupei României la rugby. Eseria Komainaisoro și Ionuț Donici au reușit eseuri pentru Steaua, ambele transformate de Alin Conache, care a marcat și din două lovituri de pedeapsă. P
Scrimă: Emma Șonț a câștigat Cupa României la spadă
Scrimera Emma Șonț (CSA Steaua) a câștigat Cupa României la spadă individual feminin, sâmbătă, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din București, după ce a învins-o în finală pe Bianc Benea (CSM Oradea), cu 15-14. Podiumul a fost completat de Bianca Raicu (CS Universitatea Craiova) și de Ana Tomș
Rugby: Fostul internațional Mircea Rusu s-a stins la 93 de ani
Fostul internațional Mircea Rusu a încetat din viață noaptea trecută, la Cluj-Napoca, la vârsta de 93 de ani, a anunțat, sâmbătă, Federația Română de Rugby pe site-ul său oficial. Rusu a fost unul dintre marii jucători ai României, flankerul de aur al unei generații excepționale, alcătuind împreună cu Viorel
Fotbal: FK Csikszereda, la prima sa victorie în acest sezon al Superligii, 2-1 cu FC Voluntari
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal a României, 2-1 (1-0) cu FC Voluntari, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 13-a. Marton Eppel (23) a marcat primul gol al ciucanilor, dar Godfried Roemeratoe, participant cu naționala Curacao la Cupa Mondială din America
Fotbal: Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani
Viorel Păunescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua în perioada 1998-2003, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, a anunțat, sâmbătă, Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul său oficial. Născut pe 11
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a dispus de Corvinul Hunedoara cu 3-0, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reușit după o neînțelegere între Nicola
Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, victorioase acasă
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, vineri seara, pe propriile patinoare, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. CSM Corona Brașov a dispus de SC Miercurea Ciuc cu scorul de 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), prin golurile marcate de Jeremy Douglas Wel
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano













