Federaţia Română de Volei introduce obligativitatea folosirii a doi jucători români şi a schimbat sistemul competiţional
Consiliului Director al Federaţiei Române de Volei a stabilit, în şedinţa sa de miercuri, schimbarea regulii străinilor din Divizia A1, atât la masculin, cât şi la feminin, introducând obligativitatea folosirii a doi români.
''Dacă până acum echipele puteau folosi un număr nelimitat de străini în timpul unui meci, din campionatul 2021/2022 formaţiile din prima ligă vor fi obligate să joace având în permanenţă pe teren doi jucători români indiferent de vârstă. Pentru mai multă claritate, s-a specificat că această regulă se aplică celor 6 jucători trecuţi pe foaie (doi centri, două extreme, un coordonator şi un universal), liberoul nefiind contabilizat'', potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Decizia Consiliului Director de a se juca în Divizia A1 având în permanenţă doi români în teren de fiecare parte a fileului a venit în urma analizei Colegiului Central de Antrenori, care a înaintat două propuneri în acest sens. Prima a fost cea votată, iar cea de-a doua ar fi impus obligativitatea ca în timpul unui meci fiecare echipă să folosească permanent în teren doi jucători români, dar unul dintre ei să fie Under-23.
În aceeaşi şedinţă s-a stabilit ca în Divizia A1 să se revină la campionatul cu etape săptămânale, care fuseseră înlocuite, din cauza pandemiei de coronavirus, cu turnee.
În plus, s-a aprobat schimbarea formulei de disputare a fazei a doua, însă nu s-a stabilit dacă aceasta va fi aplicată din campionatul 2021/2022 sau din ediţia 2022/2023. Conform acestei noi formule, sezonul regulat va fi urmat de play-off pentru locurile 1-8 şi play-out pentru locurile 9-12. În play-off, în primul tur vor juca locurile 1-8, 2-7, 3-6 şi 4-5, învingătoarele calificându-se în play-off-ul 1-4, iar învinsele urmând să joace în grupa 5-8. În ambele faze se va juca după sistemul 'cel mai bun din trei meciuri'. Finalele pentru locul 1 şi pentru locul 3 se vor disputa după sistemul 'cel mai bun din cinci meciuri'. În play-out se va aplica acelaşi sistem ca în play-off.
Ca o noutate, din campionatul 2021/2022, indiferent de formula de desfăşurare aleasă pentru faza a doua, primul criteriu de departajare în cazul egalităţii de puncte va fi numărul de victorii. Dacă şi acesta este egal, atunci se va trece la raportul seturilor şi apoi la raportul punctelor.
În Cupa României se va reveni la sistemul utilizat până în 2020, cu meciuri preliminarii şi apoi cu organizarea unui Final Four pentru competiţia masculină, respectiv pentru competiţia feminină. În primul tur al preliminariilor vor intra formaţiile clasate pe locurile 5-10 în precedenta ediţie de campionat, plus echipele nou-promovate. Învingătoarele primului tur se vor califica în turul al doilea, care corespunde sferturilor de finală şi unde vor fi direct calificate ocupantele primelor patru locuri în ediţia 2020/ 2021 a Diviziei A1 la masculin, respectiv la feminin. Câştigătoarele acestei faze se vor califica în Final Four.
Formatul a fost schimbat în 2021, cu toate participantele strânse într-o singură localitate, pentru a se permite disputarea în condiţii de siguranţă sanitară a competiţiei.
Supercupa României, meciul care opune în mod tradiţional câştigătoarea campionatului cu deţinătoarea Cupei României, se doreşte a se programa înaintea startului campionatelor.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi i-a convocat la națională pe Corbu, Ianis Stoica și Rareș Ilie
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, o listă preliminară cu 27 de jucători care evoluează în străinătate convocați preliminar pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, potrivit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi
Fotbal: Olimpiu Moruțan (Rapid) - Nu ne doboară acest eșec, cred că ne va întări pentru a merge mai departe
Fotbalistul Olimpiu Moruțan a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei FC Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii, că acest eșec nu va demoraliza formația giuleșteană, ci ar putea să o întărească pentru meciurile următoare. 'Clar, este un eșec pentru noi. Nu am reușit să ne facem jocul p
Fotbal: Aymen Boutoutaou (FCSB) - În sfârșit am marcat primele goluri în campionat, sper să o țin tot așa
Fotbalistul Aymen Boutoutaou a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că în sfârșit a marcat primele sale goluri în Superliga și speră să continue în același fel. 'Dacă am fost ales să intru după pauză, a fost tocmai pentru a schimba cev
Baschet masculin: CSO Voluntari continuă parcursul perfect în campionat
CSO Voluntari a trecut de CSM Galați cu scorul de 101-94, sâmbătă, în Sala ''Gabriela Szabo'', în etapa a patra a Ligii Naționale de baschet masculin, astfel că a rămas singura echipă neînvinsă. Damion James Rosser, cu 33 de puncte și 6 recuperări, a fost artizanul victoriei. Ibrahim Durmo s-a remarcat c
Fotbal: FCSB a câștigat clar derby-ul cu Rapid (4-1), în Superligă (FOTO/VIDEO)
FCSB a învins-o clar pe FC Rapid București, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci derby din etapa a 13-a a Superligii de fotbal a României. FCSB s-a impus după o repriză secundă de excepție în care a marcat de patru ori, prin Karlo Muhar (58), Aymen Boutoutaou (69, 81
Handbal masculin: Victorie categorică pentru Poli Timișoara, în EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara a învins categoric echipa lituaniană Granitas-Karys, cu 39-22 (18-9), sâmbătă seara, într-un meci considerat în deplasare, dar desfășurat în Sala ''Constantin Jude'', în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. La primul me
Baschet feminin: Victorii clare pentru CS Rapid și Sepsi-SIC în campionat
Campioana CS Rapid București și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obținut victorii clare, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin. CS Rapid a trecut de Sportul Studențesc București cu 90-57, în Sala Rapid, condusă de Claudia Monica Cuic, cu 17 puncte, 8 recuperări, și Bianca Nan, cu 10 p, 13 rec, 3 p
VIDEO Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de UTA (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Coman (17), după un șut ratat al lui Omar El Sawy. Oaspeții au mai avut o ocazie mare de gol, prin Alin Ro
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins formația belgiană Derdaele Sporting Pelt cu scorul de 33-27 (20-10), sâmbătă seara, în Nova PG Arena din Turda, în manșa a doua a turului secund. După o victorie cu 29-27 în Belgia, Pota
Rugby: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 20-6, sâmbătă, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din București, în Grupa B a Cupei României la rugby. Eseria Komainaisoro și Ionuț Donici au reușit eseuri pentru Steaua, ambele transformate de Alin Conache, care a marcat și din două lovituri de pedeapsă. P














