Ministrul Sportului, Eduard Novak: Suntem printre ultimii din Europa la capitolul mişcare
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că numărul persoanelor din ţara noastră care fac constant mişcare sau care practică un sport este extrem de mic, prin urmare se va implica în dezvoltarea atât a sportului de performanţă, cât şi a celui de masă.
"Nu numai sportul de performanţă contează şi medaliile olimpice, ci contează foarte mult câţi copii fac sport, acei copii cum pornesc în viaţă şi, desigur, masa mare efectiv cât de mult face mişcare, că deocamdată stăm foarte prost, la nivel naţional avem de la 2 la 5%, suntem printre ultimii în Europa la acest capitol şi, desigur, şi alimentaţia, ne aflăm printre primii care avem supraponderali", a declarat Eduard Novak.
Acesta a spus că a acceptat funcţia de ministru deoarece consideră că este o oportunitate de a "face lucruri remarcabile pentru viitorul copiilor noştri".
"Pentru mine a fi ministrul Tineretului şi Sportului în România înseamnă ca şi cum aş fi câştigat încă un titlu olimpic, este cumva o încununare a carierei mele de sportiv de performanţă. De 35 de ani mă aflu în sportul românesc, am început de foarte jos, am trecut prin toate nivelele în două sporturi şi am condus şi Federaţia de ciclism, pe care am preluat-o aproape în aceeaşi stare cum este starea actuală a sportului din România şi am dus-o la un nivel în care a devenit una dintre cele mai puternice federaţii din Balcani. Sunt foarte mândru de acest lucru, cred că cunosc foarte bine meseria şi am văzut această oportunitate. Ştiţi foarte bine că nu am fost politician, dar am văzut această oportunitate de a face ceva istoric şi cred că este un moment oportun ca să putem să punem bazele unui sport într-adevăr bine construit, bine gândit, mai ales în momentul actual, în care suntem în această formaţie, coaliţie, împreună cu domnul ministru Tanczos Barna, domnul ministru Cseke Attila şi domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor, să facem nişte lucruri remarcabile pentru viitorul copiilor noştri", a afirmat el.
Eduard Novak a reamintit faptul că ministerul pe care îl conduce va elabora o strategie a sportului românesc, care va indica direcţia în care se va îndrepta în următorii ani.
"Avem foarte mult de lucru, facem strategia sportului românesc începând de la sporturi prioritare până la infrastructură, cluburi sportive. Trebuie să avem o strategie care o să ne arate, efectiv, încotro să ne îndreptăm (...) Vrem să reorganizăm sportul paralimpic, ceea ce este foarte important şi sunt puse în joc 500 de medalii de aur la jocurile paralimpice, care au aceeaşi valoare ca Jocurile Olimpice şi cred că o să aibă un impact social major pentru persoane cu dizabilităţi. Totodată, şcoala de antrenori şi sistemul de educare, deoarece în momentul actual nu are niciun succes, ba, mai mult de atât, în acest sistem ne batem joc de visele şi de viziunile sportivilor şi sportul copiilor noştri", a mai spus ministrul Eduard Novak. AGERPRES/(A-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
* Covasna: Ministrul Eduard Novak, nemulţumit de situaţia gimnasticii româneşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe
CSA Steaua București 1 a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din Capitală, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București 2, cu 45-23. Podiumul a fost completat de CS Universitatea Craiova 1, după 45-39 în finala mică disputată cu
VIDEO Fotbal: Victorie la limită pentru Farul Constanța, 4-3 cu Oțelul Galați, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 4-3 (3-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Farul a avut 3-0 la pauză, prin dubla beninezului Matteo Ahlinvi (8, 28) și golul lui Răzvan Marincean (40), apoi Oțelul a redus ecartul prin golul lui Dominick Zator (55), la prima sa reușit
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi i-a convocat la națională pe Corbu, Ianis Stoica și Rareș Ilie
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, o listă preliminară cu 27 de jucători care evoluează în străinătate convocați preliminar pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, potrivit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi
Fotbal: Olimpiu Moruțan (Rapid) - Nu ne doboară acest eșec, cred că ne va întări pentru a merge mai departe
Fotbalistul Olimpiu Moruțan a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei FC Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii, că acest eșec nu va demoraliza formația giuleșteană, ci ar putea să o întărească pentru meciurile următoare. 'Clar, este un eșec pentru noi. Nu am reușit să ne facem jocul p
Fotbal: Aymen Boutoutaou (FCSB) - În sfârșit am marcat primele goluri în campionat, sper să o țin tot așa
Fotbalistul Aymen Boutoutaou a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că în sfârșit a marcat primele sale goluri în Superliga și speră să continue în același fel. 'Dacă am fost ales să intru după pauză, a fost tocmai pentru a schimba cev
Baschet masculin: CSO Voluntari continuă parcursul perfect în campionat
CSO Voluntari a trecut de CSM Galați cu scorul de 101-94, sâmbătă, în Sala ''Gabriela Szabo'', în etapa a patra a Ligii Naționale de baschet masculin, astfel că a rămas singura echipă neînvinsă. Damion James Rosser, cu 33 de puncte și 6 recuperări, a fost artizanul victoriei. Ibrahim Durmo s-a remarcat c
Fotbal: FCSB a câștigat clar derby-ul cu Rapid (4-1), în Superligă (FOTO/VIDEO)
FCSB a învins-o clar pe FC Rapid București, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci derby din etapa a 13-a a Superligii de fotbal a României. FCSB s-a impus după o repriză secundă de excepție în care a marcat de patru ori, prin Karlo Muhar (58), Aymen Boutoutaou (69, 81
Handbal masculin: Victorie categorică pentru Poli Timișoara, în EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara a învins categoric echipa lituaniană Granitas-Karys, cu 39-22 (18-9), sâmbătă seara, într-un meci considerat în deplasare, dar desfășurat în Sala ''Constantin Jude'', în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. La primul me
Baschet feminin: Victorii clare pentru CS Rapid și Sepsi-SIC în campionat
Campioana CS Rapid București și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obținut victorii clare, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin. CS Rapid a trecut de Sportul Studențesc București cu 90-57, în Sala Rapid, condusă de Claudia Monica Cuic, cu 17 puncte, 8 recuperări, și Bianca Nan, cu 10 p, 13 rec, 3 p
VIDEO Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de UTA (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Coman (17), după un șut ratat al lui Omar El Sawy. Oaspeții au mai avut o ocazie mare de gol, prin Alin Ro














