Fotbal: Adrian Mutu, înaintea partidei cu Germania de la CE de tineret - Jucăm la victorie, ca întotdeauna
Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Adrian Mutu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută online la Budapesta, că în meciul de marţi, cu Germania, decisiv pentru calificarea în faza următoare a Campionatului European U21, jucătorii săi vor juca la victorie, aşa cum fac întotdeauna.
"Nu am făcut calcule nici la început, nu facem nici acum. Este ultimul meci din grupă, unul important cu o echipă foarte bună. După opinia mea, Germania este o candidată la titlul european, la fel ca şi Olanda. Bineînţeles că noi cu o victorie suntem calificaţi. Aşa că mâine jucăm la victorie, ca întotdeauna. Faptul că ei au mulţi jucători născuţi în '98 nu îi face mai puţin periculoşi. Aş spune că fizic asta îi face să fie mai puternici decât băieţii noştri. Oricum fizicul nemţilor a fost mereu peste al românilor. Am văzut primele lor două meciuri, am văzut cât de puternici sunt. Aşa că mă aştept la un meci greu", a spus selecţionerul.
"Cu siguranţă Germania nu va juca la meci egal, va dori să câştige, aşa cum abordează fiecare meci. Va fi greu pentru ambele echipe şi pentru că nu e uşor pentru aceşti copii să joace la trei zile. Dar suntem gata de luptă, vom munci pentru fiecare centimetru de teren, ne vom bate pentru fiecare minge şi suntem gata să jucăm mâine la victorie", a adăugat Mutu.
Mutu a stabilit deja şi înlocuitorii pentru cei doi jucători suspendaţi din lot: "Îi avem pe Adi Petre şi pe Marco Dulca, ei sunt gata să intre în locul celor suspendaţi (n.r. - George Ganea şi Marius Marin). Ei sunt gata să intre şi să demonstreze că pot juca la nivel înalt".
Referitor la faptul că nu l-a folosit încă la turneul final pe jucătorul formaţiei Juventus Torino, Radu Drăguşin, Adrian Mutu a afirmat: "Radu e un jucător extraordinar, e încă tânăr. Să nu uităm că a jucat doar câteva minute pentru Juventus. Şi poate dacă era aruncat pe teren de la început, din cauza emoţiilor putea să facă vreo greşeală. Iar pentru el nu ar fi fost bine. Dar dacă va fi nevoie, sunt sigur că el va juca şi va da totul. Însă nu trebuie să punem prea mare presiune pe ei, sunt nişte copii, trebuie să se maturizeze. Trebuie să fim atenţi ce alegeri facem. Eu câteodată mă bazez pe maturitatea şi experienţa unui jucător, cum e Ciobotariu de exemplu. Dar toţi cei patru fundaşi centrali sunt de valoare apropiată şi mă bucur că am de unde alege".
Echipa naţională de fotbal Under 21 a României întâlneşte, marţi, de la ora 19:00, pe pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta, selecţionata Germaniei, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de tineret 2021.
Anterior, România U21 a încheiat la egalitate, 1-1, cu Olanda, şi a învins selecţionata Ungariei, cu 2-1.
Faza grupelor CE 2021 se desfăşoară în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis de masă: Elena Zaharia și Alin Spelbuș au câștigat Cupa României
Elena Zaharia (CSM Constanța) și Alin Spelbuș (CS Rapid București) au câștigat Cupa României la tenis de masă pentru seniori, competiție încheiată duminică în Sala Romsilva din București. Elena Zaharia a învins-o în finală pe Ioana Sîngeorzan (CS Gloria Bistrița) cu 3-2 (9-11, 11-7, 11-9, 3-11, 11-6).
Auto: Jerome France a câștigat Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului de viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), care își asigurase deja titlul național, s-a impus, duminică, în Trofeul Poiana Brașov, etapa a opta și ultima a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a fost cronometrat cu timpul de 02 min 29 sec 194/1000, după 1 min 02 sec 592/1000 în prima manșă și 1 min 26 sec 602/1000
Auto: Simone Tempestini, campion european la echipe pentru al doilea an consecutiv
Pilotul clujean Simone Tempestini a încheiat pe locul 5 ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), desfășurată în Portugalia, și a devenit, duminică, alături de MRF Tyres, campion continental la echipe pentru al doilea sezon consecutiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Românul a terminat sezonul pe poziția
VIDEO Fotbal: CFR Cluj a remizat cu Dinamo (2-2), în Superligă
CFR Cluj a terminat la egalitate cu liderul Dinamo București, 2-2 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. CFR a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Andrei Cordea (26) și Cristian Ignat (61), dar Dinamo a revenit spectaculos, marcân
Handbal masculin: Poli Timișoara s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins echipa lituaniană Granitas-Karys cu scorul de 38-25 (19-12), duminică seara, în Sala ''Constantin Jude'', în manșa secundă a turului al doilea. Poli se impusese categoric și &
Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe
CSA Steaua București 1 a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din Capitală, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București 2, cu 45-23. Podiumul a fost completat de CS Universitatea Craiova 1, după 45-39 în finala mică disputată cu
VIDEO Fotbal: Victorie la limită pentru Farul Constanța, 4-3 cu Oțelul Galați, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 4-3 (3-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Farul a avut 3-0 la pauză, prin dubla beninezului Matteo Ahlinvi (8, 28) și golul lui Răzvan Marincean (40), apoi Oțelul a redus ecartul prin golul lui Dominick Zator (55), la prima sa reușit
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi i-a convocat la națională pe Corbu, Ianis Stoica și Rareș Ilie
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, o listă preliminară cu 27 de jucători care evoluează în străinătate convocați preliminar pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, potrivit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi
Fotbal: Olimpiu Moruțan (Rapid) - Nu ne doboară acest eșec, cred că ne va întări pentru a merge mai departe
Fotbalistul Olimpiu Moruțan a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei FC Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii, că acest eșec nu va demoraliza formația giuleșteană, ci ar putea să o întărească pentru meciurile următoare. 'Clar, este un eșec pentru noi. Nu am reușit să ne facem jocul p
Fotbal: Aymen Boutoutaou (FCSB) - În sfârșit am marcat primele goluri în campionat, sper să o țin tot așa
Fotbalistul Aymen Boutoutaou a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că în sfârșit a marcat primele sale goluri în Superliga și speră să continue în același fel. 'Dacă am fost ales să intru după pauză, a fost tocmai pentru a schimba cev














