Ciclism: Alexandru Ciocan - MTS are motive să suspende alegerile; nu este un război între mine şi Novak
Alexandru Ciocan, câştigătorul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism din 13 martie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că Ministerul Tineretului şi Sportului are motive să suspende acea Adunare Generală de Alegeri şi a precizat că, deşi nu sunt cei mai buni prieteni, nu este "un război" între el şi ministrul Eduard Novak, fostul preşedinte al FRC.
"Încercând să rămân imparţial, MTS are motive să ia această decizie de suspendare a Adunării Generale de Alegeri. Nu putem să sărim în sus. OK, ne deranjează chestia asta, pentru că vom repeta alegerile peste o lună-două sau trei când vom reuşi să punem toate actele la punct şi să le aducem la zi. Teoretic nu este vina noastră că s-a întâmplat aşa, este vina ultimilor ani când cel care ar fi trebuit să se ocupe de buna desfăşurare a Adunărilor Generale nu a făcut-o. Aşa că au rămas nefinalizate multe lucruri. Noi cam ştiam treaba asta însă trebuia să fim pregătiţi pentru ambele scenarii. Dacă vom primi avizul sau nu de la MTS. Poate că eu şi domnul Novak nu suntem cei mai buni prieteni din lume, dar nu cred că este un război. Este efectiv o treabă făcută nemţeşte", a spus Ciocan.
Întrebat cum se simte că acum o săptămână era preşedinte, iar azi nu mai este, fostul ciclist a răspuns nu este afectat. El este convins că va câştiga din nou alegerile de peste câteva luni.
"Mă simt la fel. Eu toată săptămâna mi-am petrecut-o la MTS. Toţi colegii, cei vechi şi actuali, mă văd aşa cum sunt. Şi probabil că până la următoarele alegeri voi avea o colaborare foarte OK cu ei, fără nici cea mai mică problemă. Sunt aproape sigur că voi câştiga din nou alegerile, dar nu o spun din orgoliu sau naivitate, ci pentru că eu cred că în sfârşit ciclismul a reuşit să contureze o echipă. Iar această echipă ştie cum se mănâncă acest sport şi toată lumea o va accepta. Hai să nu spunem toată lumea, dar în proporţie de 90% sunt convins că vor rămâne aceiaşi oameni în conducerea federaţiei (n.r. - cei aleşi în AG din 13 martie)", a menţionat Ciocan.
"La Adunarea Generală a fost un reprezentant al MTS, cel care trebuia să fie, directorul Comisiei de Performanţă sau ceva de genul acesta. Şi a asistat la întreaga Adunare Generală. Însă MTS a mai trimis 3-4 persoane de la Corpul de Control. Acele persoane nu aveau de ce să fie prezente, aşa că Adunarea Generală a votat şi le-a invitat să iasă. Nu putem estima o dată pentru noile alegeri pentru că în primă fază trebuie să facem o Adunare Generală Extraordinară în care să facem ordine printre toate cluburile, pentru că unele aveau drept de vor, altele nu, unele erau suspendate... de aici vin şi problemele privind avizul MTS. După ce facem această ordine în rândul cluburilor, iar eu estimez că va dura cam o lună, putem convoca o nouă Adunare Generală de Alegeri. Deci undeva în 2 maximum 3 luni ar trebui să avem noile alegeri", a adăugat fostul ciclist.
Alexandru Ciocan a explicat că la următoarele alegeri FRC ar trebui să aibă aproximativ 90 de cluburi cu drept de vot.
"În 2017, la ultima AG recunoscută de instanţă, erau 51 de membri cu drept de vot, şi alţi 19-20 cu probleme, adică fără drept de vot. Iar între 2018 şi 2020 au mai fost afiliate încă 17 cluburi care aşteptau la rândul lor o Adunare Generală în care să primească dreptul de vot. Doar că trebuia să fie o AG Simplă, nu de Alegeri. În total, la modul teoretic, sunt undeva la 90 de cluburi care ar putea avea drept de vot la următoarele alegeri. Problemele cluburilor fără drept de vot sunt legate de faptul că unele nu aveau sediu, unele nu aveau antrenor, unele aveau dosare incomplete, unele nu au avut activitate, unele nu şi-au plătit taxa... deci probleme diverse. Dar nu e vina cluburilor, ci a celui care s-a ocupat de federaţie în ultimii patru ani pentru că la finalul fiecărei AG, avocatul sau juristul trebuie să ia procesul verbal şi să-l ducă la Registrul Asociaţiilor şi Federaţiilor şi să îl înscrie. Dar dacă nu se procedează aşa, atunci toate acele afilieri sau dezafilieri rămân undeva în aer pentru că nu ştie nimeni de ele", a afirmat Ciocan.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat vineri că instituţia pe care o conduce a suspendat hotărârea Adunării Generale de Alegeri a Federaţiei Române de Ciclism, în cadrul căreia fusese ales preşedinte Alexandru Ciocan, întrucât componenţa AG convocată nu a fost validată de instanţă.
"Consider că este necesar să explic în detaliu modul în care privesc situaţia Federaţiei Române de Ciclism, cu atât mai mult cu cât am fost preşedintele acesteia vreme de aproape 8 ani. Astăzi, 19 martie, MTS a emis decizia de suspendare a hotărârii AG de Alegeri a FR Ciclism din data de 13 martie. Motivul îl reprezintă componenţa Adunării Generale, ultima înregistrată şi validată în instanţă fiind cea din 10 februarie 2017, care apare şi în Registrul Special Federaţii. Adunarea Generală din 13 martie a fost convocată cu o altă componenţă, respectiv cea rezultată în urma Adunării Generale din 2019, nevalidată de instanţă. Există prevederi legale care dau dreptate ambelor abordări, dar, aşa cum am solicitat şi celorlalte federaţii sportive naţionale, toate federaţiile sportive trebuie să intre în deplină legalitate şi conformitate cu legea sportului", a scris Novak pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că decizia MTS nu afectează funcţionarea federaţiei, căreia i-a fost alocat un buget de 2,35 milioane de lei pentru 2021.
Fostul ciclist Alexandru Ciocan (42 de ani) a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism la 13 martie, el câştigând alegerile din cadrul Adunării Generale a FRC desfăşurate la Hotel Select din Sibiu. El a fost votat pentru un mandat de 4 ani de 47 dintre cei 74 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală. Rezultatele celorlalţi trei candidaţi sunt următoarele: Szabolcs Sebestyen - 21 de voturi, Traian Vasile Goga - 3 voturi, Mariana Macovei - 3 voturi.
Ciocan este un fost ciclist de performanţă, multiplu campion naţional cu nenumărate participări la Tururile României, Greciei, Bulgariei şi Turciei. După retragerea din activitate a fost antrenor, organizator de competiţii de şosea, dar şi comentator al competiţiilor de ciclism de la Eurosport.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: FRB a lansat platforma 'Acasă prin Baschet', destinată identificării tinerilor jucători din diaspora
Federația Română de Baschet (FRB) a lansat, luni, platforma digitală și aplicația mobilă 'Acasă prin Baschet', un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin Programul SPORT, care își propune să identifice tinerii baschetbaliști români din diaspora și să le faciliteze accesul către echipele naționale ale Rom&
Tenis de masă: Elena Zaharia și Alin Spelbuș au câștigat Cupa României
Elena Zaharia (CSM Constanța) și Alin Spelbuș (CS Rapid București) au câștigat Cupa României la tenis de masă pentru seniori, competiție încheiată duminică în Sala Romsilva din București. Elena Zaharia a învins-o în finală pe Ioana Sîngeorzan (CS Gloria Bistrița) cu 3-2 (9-11, 11-7, 11-9, 3-11, 11-6).
Auto: Jerome France a câștigat Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului de viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), care își asigurase deja titlul național, s-a impus, duminică, în Trofeul Poiana Brașov, etapa a opta și ultima a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a fost cronometrat cu timpul de 02 min 29 sec 194/1000, după 1 min 02 sec 592/1000 în prima manșă și 1 min 26 sec 602/1000
Auto: Simone Tempestini, campion european la echipe pentru al doilea an consecutiv
Pilotul clujean Simone Tempestini a încheiat pe locul 5 ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), desfășurată în Portugalia, și a devenit, duminică, alături de MRF Tyres, campion continental la echipe pentru al doilea sezon consecutiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Românul a terminat sezonul pe poziția
VIDEO Fotbal: CFR Cluj a remizat cu Dinamo (2-2), în Superligă
CFR Cluj a terminat la egalitate cu liderul Dinamo București, 2-2 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. CFR a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Andrei Cordea (26) și Cristian Ignat (61), dar Dinamo a revenit spectaculos, marcân
Handbal masculin: Poli Timișoara s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins echipa lituaniană Granitas-Karys cu scorul de 38-25 (19-12), duminică seara, în Sala ''Constantin Jude'', în manșa secundă a turului al doilea. Poli se impusese categoric și &
Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe
CSA Steaua București 1 a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din Capitală, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București 2, cu 45-23. Podiumul a fost completat de CS Universitatea Craiova 1, după 45-39 în finala mică disputată cu
VIDEO Fotbal: Victorie la limită pentru Farul Constanța, 4-3 cu Oțelul Galați, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 4-3 (3-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Farul a avut 3-0 la pauză, prin dubla beninezului Matteo Ahlinvi (8, 28) și golul lui Răzvan Marincean (40), apoi Oțelul a redus ecartul prin golul lui Dominick Zator (55), la prima sa reușit
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi i-a convocat la națională pe Corbu, Ianis Stoica și Rareș Ilie
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, o listă preliminară cu 27 de jucători care evoluează în străinătate convocați preliminar pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, potrivit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi
Fotbal: Olimpiu Moruțan (Rapid) - Nu ne doboară acest eșec, cred că ne va întări pentru a merge mai departe
Fotbalistul Olimpiu Moruțan a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei FC Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii, că acest eșec nu va demoraliza formația giuleșteană, ci ar putea să o întărească pentru meciurile următoare. 'Clar, este un eșec pentru noi. Nu am reușit să ne facem jocul p














