Fotbal: Mihai Teja (Gaz Metan) - E o mare bucurie să mă întorc la Mediaş
Tehnicianul Mihai Teja a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial ca antrenor al formaţiei Gaz Metan Mediaş, că este o mare bucurie să revină la formaţia pe care a mai condus-o în perioada iulie-decembrie 2018.
"E o mare bucurie să mă întorc la Mediaş. Aici este o familie, m-am simţit foarte bine atunci, au fost şase luni foarte frumoase. Ştiu că anumiţi suporteri au fost supăraţi atunci că am plecat la FCSB, dar oportunităţile pentru un antrenor sunt puţine. Dar aici am făcut o treabă foarte bună şi mă întorc cu mare plăcere la familia mea. Sper să facem performanţă aici. Vrem să câştigăm fiecare meci. Tot ce înseamnă loc de play-off, locul 1, 2, 3... este obiectivul nostru. Sper să reuşim să realizăm aceste lucruri pentru că niciodată nu voi veni la o echipă să spun că obiectivul este locul 10 sau 12. Locul din clasament şi calitatea jocului sunt principalele obiective ale noastre", a afirmat el.
"Jorge Costa a făcut lucruri bune aici, dar aşa a fost să fie. Echipa are multe puncte strânse, iar eu îmi doresc să continui la fel de bine sau chiar mai bine pentru a fi cât mai sus în clasament", a adăugat Teja.
Tehnicianul a menţionat că şi-ar dori să înceapă al doilea său mandat la Gaz Metan cu o victorie în partida cu FC Hermannstadt de miercuri. FC Hermannstadt îşi dispută partidele de pe teren propriu la Mediaş până la finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului propriu.
"Cu Hermannstadt va fi un meci greu, ca toate celelalte. Ne dorim să câştigăm. Jucăm în deplasare, dar, de fapt, jucăm acasă pentru că până la urmă e terenul nostru unde ne simţim bine", a afirmat Teja.
Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş întâlneşte, miercuri, de la ora 15:00, în deplasare, formaţia FC Hermannstadt, într-o partidă contând pentru etapa a 21-a a Ligii I.
Tehnicianul Mihai Teja a fost instalat, marţi, în funcţia de antrenor principal al formaţiei Gaz Metan Media, el semnând un contract valabil pentru un an şi jumătate.
Mihai Teja este cel de-al treilea antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş în acest sezon, după Dusan Uhrin Jr şi Jorge Costa.
Clubul de fotbal Gaz Metan Mediaş a anunţat, luni, rezilierea de comun acord a contractului cu antrenorul portughez Jorge Costa, care conducea formaţia sibiană din 30 septembrie 2020.
Teja, care a pregătit-o pe FC Voluntari până la finalul anului 2020, a mai antrenat-o pe Gaz Metan Mediaş în 2018 (în perioada iulie-decembrie). AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Cluj, învinsă acasă de Petrolul Ploiești (2-3), în Superligă
Universitatea Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 3-2 (2-1), vineri seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Petrolul a deschis scorul rapid, prin costaricanul Alejandro Bran Flores (3), dar bosniacul Jovo Lukic a egalat la scurt timp (11), cu un șut din tușa stângă, care
Fotbal: Clubul UTA l-a transferat pe mijlocașul bulgar Antoni Ivanov
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Antoni Ivanov, mijlocaș bulgar în vârstă de 30 de ani care a evoluat ultima oară la FC Hermannstadt. 'Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocașul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit
Fotbal: FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2, în Superligă
FC Voluntari și Oțelul Galați au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), vineri, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu', în primul meci din etapa a șaptea a Superligii de fotbal. Trei goluri au fost înscrise în primul sfert de oră. Gazdele au deschis scorul prin Remus Guțea în minutul 3. Patrick a egalat în minutul 6, iar G
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Va fi greu cu Corvinul, nu a pierdut niciun meci pe teren propriu până acum
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la un meci greu cu Corvinul Hunedoara, formație nou-promovată care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu de la începerea campionatului. ''Ne așteaptă un meci foarte greu. În primul rând, Corvinul
Fotbal: Farul Constanța l-a împrumutat pe Ionuț Cojocaru la gruparea malteză Sliema Wanderers
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru la Sliema Wanderers, grupare din prima ligă a Maltei. ''Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului internațional Nicolae Ungureanu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Nicolae Ungureanu, fost internațional decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani. ''Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, s-a stins din viață la vârsta de 69 d
Fotbal: Moment de reculegere în memoria lui Nicolae Ungureanu la toate partidele din etapa a 7-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că înaintea tuturor partidelor din etapa a 7-a a Superligii va fi ținut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Nicolae Ungureanu, decedat la vârsta de 69 de ani. ''În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Super
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat la vârsta de 69 de ani
Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Nicolae Ungureanu, a decedat, vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani, informează gruparea alb-albastră pe un site de socializare. ''Veste tristă în această dimineață: ne-a părăsit Nicolae Ungureanu, fotbalistul de legendă al Craiovei Maxima. Un nume care va rămâne pent
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în
Fotbal: Alexandru Cicâldău (U Craiova) - Nu trebuie să repetăm lucrurile mai puțin bune din meciul tur
Fotbalistul formației Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în partida din deplasare cu Ararat-Armenia, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, echipa sa nu trebuie să repete lucrurile mai puțin bune din meciul tur încheiat la egalitate, scor 1-1. 'Ne așteaptă
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Trebuie să jucăm mai bine decât adversarii noștri
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să joace mai bine decât Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League programată la Erevan, pentru a putea obține calificarea în faza următoare a competiției. 'Ne bucură
Fotbal: Gino Iorgulescu - Voi candida din nou la președinția LPF
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că va candida pentru un nou mandat la conducerea LPF în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2027. 'Cel mai important lucru este valoarea contractului drepturilor TV cu EAD. Eu voi candida din nou (n.r. - la președinția LPF). Am
Fotbal: Burleanu, despre criza financiară de la CFR Cluj - Jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, comentând criza financiară a clubului CFR Cluj, că ar fi bine ca jucătorii să nu mai fie de acord cu eșalonarea salariilor restante. 'Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eșalonarea salariilor. Pentru că situația de la








